Acasă » SISTEMUL JUDICIAR » Avizul emis de Comisia de la Veneția privind modificările aduse CP și CPP. Traducere în limba română

Avizul emis de Comisia de la Veneția privind modificările aduse CP și CPP. Traducere în limba română

Forumul Judecătorilor din România a publicat traducerea în limba română a Avizului emis la 20 octombrie 2018 de Comisia de la Veneția privind modificările aduse Codului penal și Codului de procedură penală.

Prin Avizul nr.930 din 20 octombrie 2018, CDL-PI(2018)021, Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția) a sugerat României să “reexamineze și să modifice dispozițiile care reglementează infracțiunile legate de corupție, în special darea de mită (articolul 290), traficul de influență și cumpărarea de influență (articolele 291 și 292), delapidarea (articolul 295) și abuzul în serviciu (articolul 297); să reexamineze și să modifice, în lumina observațiilor formulate în aviz, alte dispoziții cu un impact mai general, cum ar fi cele referitoare la termenul de prescripție (articolele 154-155), mărturia mincinoasă (articolul 273) și compromiterea intereselor justiției (articolul 277 CP); să reexamineze și să modifice dispozițiile privind măsurile de confiscare extinsă (art. 1121), definiția termenului ”funcționar public” (articolul 175) și dispozițiile privind pedepsele accesorii (articolul 65), pentru a le alinia la obligațiile internaționale asumate de Statul român” (în ceea ce privește modificările aduse Codului penal), respectiv ”revizuiască amănunțit legea modificată în ansamblul său, ținând cont de observațiile specifice prezentate în aviz, pentru a se asigura că reforma nu va avea un impact negativ asupra funcționării sistemului de justiție penală. Deși întregul set de amendamente ar trebui revizuit în detaliu, în special normele privind comunicarea privind investigațiile penale în curs (articolul 4), începerea urmăririi penale (articolul 305), limitări ale standardelor probatorii și imposibilitatea de a utiliza anumite mijloace de probă (articolul 139 alineatele 139, 143, 153, 168) și dreptul de a fi informat și de a participa la toate actele de urmărire penală (articolele 83 și 92) ar trebui modificate în esență, iar dispozițiile finale și tranzitorii să fie reexaminate” (în ceea ce privește modificările aduse Codului de procedură penală).
Forumul Judecătorilor din România arată că punctul de vedere al experților Comisiei de la Veneția este lămuritor pentru respectarea standardelor statului de drept în România, în foarte multe aspecte referitore la modificările aduse codurilor penale.
Comisia de la Veneția, creată în 1990, reprezintă un organ consultativ al Consiliului Europei în chestiuni constituționale. Comisia este recunoscută pe plan internațional drept o instanță de reflectare independentă și contribuie, în egală măsură, la diseminarea și dezvoltarea patrimoniului constituțional comun, jucând un rol unic în acordarea promptă a unor soluții constituționale pentru statele în tranziție, conform standardelor și bunelor practici în domeniu. Comisia de la Veneția își propune drept scop să difuzeze și să dezvolte justiția constituțională. Comisia poate emite avize la cererea Comitetului Miniștrilor, a Adunării Parlamentare, a Congresului Autorităților Locale și Regionale din Europa, a Secretarului General și la cererea unui stat, a unei organizații internaționale sau a unui organism internațional care participă la lucrările Comisiei.
Potrivit art.11 din Constituția României, Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. România a aderat la Consiliul Europei (CE), ca urmare a deciziei de la 4 octombrie 1993, formulată prin Rezoluția nr. 37/1993 a Comitetului de Miniștri al CE. Aderarea la Consiliul Europei, organizație fondată pe principiile respectului pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, pentru valorile democrației și ale statului de drept, a constituit o etapă obligatorie în promovarea demersurilor României de aderare la Uniunea Europeană (UE) și la Organizația Tratatului Nord-Atlantic (NATO).
Forumul Judecătorilor din România reiterează faptul că, sub toate aspectele, Parlamentul României are obligația de loialitate constituțională de a valorifica opiniile Comisiei de la Veneția.Având în vedere statutul României de parte la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de stat membru al Consiliului Europei, recomandările Comisiei de la Veneția nu pot rămâne fără efecte în plan practic, fiind avute în vedere la îmbunătățirea cadrului normativ, aşa cu se întâmplă în toate statele democratice, fără ca aceasta să echivaleze cu o încălcare a principiului supremației Constituției României (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 334 din 26 iunie 2013 a Curții Constituționale a României).
Executarea obligațiilor internaționale care rezultă dintr-un tratat în vigoare pentru un anumit stat revine tuturor autorităților statale. Dacă dispozițiile constituționale contravin tratatului, care face deja parte din ordinea juridică națională, revine tuturor autorităților statului obligația de a găsi soluții adecvate pentru a concilia acele prevederi ale tratatului cu Constituția (spre exemplu, prin interpretare sau chiar prin revizuirea Constituției), altfel responsabilitatea internațională a statului va fi angajată, cu toate consecințele care decurg din aceasta, inclusiv sancțiuni (a se vedea Comisia de la Veneția, Avizul interimar privind amendamentele la Legea constituțională federală privind Curtea Constituțională a Federației Ruse, par.47, CDL-AD (2016) 005).”, au transmis judecătorii Dragoș Călin, Curtea de Apel București și Anca Codreanu, Tribunalul Brașov, co-președinții FJR.
Traducerea în limba română a Avizului emis la 20 octombrie 2018 de Comisia de la Veneția privind modificările aduse Codului penal și Codului de procedură penală poate fi consultată AICI

Extras din Aviz:

Comunicarea privind anchetele penale în curs (Articolul 4 CPP)

118. Așa cum s-a menționat deja, explicația oficială este aceea că modificările aduse CPPse datorează necesității, ca și pentru mai multe prevederi ale CP, de a aduce legea română în concordanță, printre altele, cu Directiva 2016/343/UE privind prezumția de nevinovăție.

119. O altă justificare a modificărilor aduse articolului 4 CPP constă, potrivit ComisieiParlamentare speciale, în necesitatea de a aborda preocupările ridicate de „o practică constantă a parchetelor care a încălcat brutal prevederile Directivei și anume de a emite comunicate de presă la începutul urmăririi penale, în care au fost detaliate faptele, numele și funcția persoanei anchetate. Adesea, aceste persoane au aflat din presă că erau cercetate înainte de a fi chemate la Parchet”. Această măsură era, de asemenea, necesară pentru acontracara cazurile de „expunere a persoanelor reținute presei, în special a persoanelor caredețin poziții importante în stat. Ulterior, unele persoane au fost achitate sau dosarul a fost retrimis la Parchet, dar imaginea publică a acestora a rămas legată de prezentarea lor încătușe.”

120. Articolul 4 a fost astfel modificat (prin adăugarea a șase noi alineate (3) – (8)) astfelîncât: să nu poată fi emise niciun fel de comunicări sau informații de către autorităţile publice în legătură cu anchetele penale sau procese în curs, cu excepția cazului când datele furnizate justifică un interes public prevăzut de lege sau acest lucru este necesar în interesuldescoperirii şi aflării adevărului în cauză; persoanele din cadrul autorităților publice nu se potreferi la persoanele suspectate sau inculpate ca şi cum acestea ar fi vinovate decât în cazulîn care există o hotărâre definitivă de condamnare cu privire la acele fapte; este interzisă prezentarea publică a persoanelor suspectate de săvârşirea unor infracţiuni purtând cătuşesau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalităţi de natură a induce în percepţia publică că acestea ar fi vinovate de săvârşirea unor infracţiuni. Mai mult, dacă organele judiciare au comunicat public date şi informaţii privind începerea urmăririi penale, luarea unor măsuri preventive sau trimiterea în judecată a unei persoane, acestea au obligaţia să publice, în aceleaşi condiţii, şi soluţiile de clasare, renunţare la urmărire penală sau încetare a procesului penal, ori soluţiile de achitare, încetarea procesului penal saurestituire la parchet, pronunţate de către instanţele de judecată.

121. Toate cele șase noi alineate au fost concepute pentru a asigura o mai bună protecție a prezumției de nevinovăție a persoanelor suspectate și acuzate. Acest lucru trebuie salutat în principiu. Cu toate acestea, unele dintre noile dispoziții pot fi excesive și în detrimentul dreptului publicului de a fi informat și de a fi protejat de criminalitate.

122. În special, prima teză a alineatului (3) interzice categoric orice divulgare de cătreautoritățile publice a oricărei informații „cu privire la fapte și persoane” împotriva cărora se află în desfășurare procedurile penale. Cu toate acestea, alineatul (4) stabilește o excepțieprin care informațiile privind procedurile penale aflate în curs de desfășurare nu pot fi comunicate publicului decât atunci când acest lucru este justificat de „interesul public” sau „atunci când acest lucru este necesar și în interesul descoperirii şi aflării adevărului în cauză”.

123. În cauza de referință Allenet de Ribemont împotriva Franței, CEDO a remarcat că„libertatea de exprimare garantată de articolul 10 al Convenției include libertatea de a primi și de a transmite informații. Articolul 6 par.2 nu poate împiedica, prin urmare, autoritățile să informeze publicul cu privire la anchetele penale aflate în derulare, însă trebuie să facă acest lucru cu toată discreția și circumspecția necesare pentru a respecta prezumția de nevinovăție”. (Allenet de Ribemont împotriva Franței, nr. 15175/89,10 februarie 1995, par.38). Hotărârea mai specifică faptul că „trebuie să se facă o distincție între deciziile sau declarațiile care reflectă opinia că persoana în cauză este vinovată și cele care descriu doar o stare de suspiciune. Primele încalcă prezumția de nevinovăție, în timp ce ultimele s-au dovedit a fi în mai multe ocazii conforme cu spiritul articolului 6 al Convenției”.

124. Pe scurt, ar trebui făcută o distincție între pretinsa vinovăție a unui suspect, pe de oparte, și furnizarea de informații faptice publicului, pe de altă parte. Noile alineate (3) și (4)propuse în articolul 4 al CPP interzic acum ambele categorii de declarații, în timp ce standardele internaționale interzic în mod clar numai prima categorie. Având în vedere condițiile prevăzute la art.10 par.2 din CEDO, pentru a permite ingerințe privind libertatea deexprimare, inclusiv dreptul de a „primi informații”, este dificil să se concluzioneze, cu toată atenția cuvenită acordată explicațiilor furnizate de autoritățile române, că aceste prevederi respectă standardul „necesar într-o societate democratică” în sensul jurisprudenței CEDO.

125. Directiva UE 2016/343 precizează în detaliu, în considerentele (18) și (19), excepțiileadmite cu privire la obligația impusă autorităților publice de a nu se referi la personele suspecte sau acuzate ca fiind vinovate, inclusiv atunci când furnizează informații presei; înplus, Directiva atrage atenția asupra importanței cerințelor de proporționalitate șirezonabilitate pentru a deroga de la obligația menționată mai sus, dar și la echilibrul necesar între respectarea cu strictețe a prezumției de nevinovăție a persoanelor suspectate și a celor învinuite și dreptul național de protecție a libertății presei și altor mijloace de informare.68

126. În schimb, formularea propusă în articolul 4 CPP (în special noul alineat (3)) pare prea generală și nu este suficient de clară pentru a împiedica o aplicare mult mai rigidă și mai restrictivă a obligației prevăzute de Directiva UE. Spre exemplu, nu este clar dacă autorii comunicării / declarațiilor interzise trebuie să fie autorități publice sau dacă interdicția se aplică tuturor persoanelor. Nu este clar nici dacă este interzisă „furnizarea de informații” numai publicului sau dacă interdicția se referă și la schimbul de informații între organelejudiciare în cadrul procedurii judiciare.

127. Noul alineat (6) – regula potrivit căreia persoanele suspectate de săvârșirea unei infracțiuni nu vor fi prezentate în public purtând cătușe sau alte mijloace de reținere fizică și nu vor fi afectate de niciun alt mijloc care ar putea induce percepția publică că sunt vinovate- nu este pe deplin conformă cu articolul 5 alineatul (2) din Directiva UE și cu Considerentul (20) aferent. Spre deosebire de Directivă, alineatul (6) nu prevede nicio excepție de la regula de mai sus. Astfel de excepții se pot referi fie la motive de securitate (adică pentru a împiedica suspecții sau acuzații să se rănească pe ei înșiși sau pe alții sau să distrugă oricebunuri) sau pot să vizeze împiedicarea persoanelor suspectate sau acuzate de a intra încontact cu terțe persoane, cum ar fi martorii sau victimele.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina