admin

RIL privitor la stabilirea diurnei pe care o primesc magistrații delegați sau detașați în altă localitate

Procurorul general al României a sesizat Înalta Curte cu un recurs în interesul legii (RIL) pentru a decide dacă diurna în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară se stabileşte prin raportare la întreaga perioadă pentru care s-a dispus delegarea sau detaşarea ori proporţional cu perioada efectiv lucrată. Problema de drept „Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, art. 106 alin. (2) şi art. 160 din Legea nr. …

Citește mai mult

Proiect de lege al MJ privind măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale

Proiectul de lege al Ministerului Justiției privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale a fost aprobat ieri, 10 decembrie 2021, în ședința Guvernului. Alături de Ministerul Justiţiei, coinițiatori ai proiectului sunt Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse și Ministerul Sănătăţii. Soluţiile din proiect au fost definitivate în cadrul unui  grup de lucru care și-a desfășurat activitatea la nivelul Cancelariei Prim-ministrului, alcătuit din reprezentanţi ai Ministerului Justiției, Ministerului Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerului Sănătății, Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Ministerului …

Citește mai mult

Cum se descurcă unii patroni de club din Cluj-Napoca în aceste vremuri tulburi. Petrecere în noul ”lounge” VIDEO

După cum se știe, după noile măsuri luate de Guvern, petrecerile în interior au rămas interzise. Chiar recent un patron de club de noapte din Cluj-Napoca s-a revoltat în social media. Altula găsit altă soluție: A transformat clubul în ”lounge” (cafenele pot funcționa la 50% din capacitate), iar aseară petrecerea cu DJ și dans era în toi. Pe pagina clubului FORM Space de la Cluj Arena s-a postat astăzi următorul anunț: ”This is our reFORMed space. We’re now rockin’ a cool lounge so you and your friends can chill out in and listen to cool tunes. No dancing (Fără dans …

Citește mai mult

Dosarul lui Copos privind o carte scrisă în penitenciar a fost restituit la parchet! Rechizitoriul era ”praf”

Tribunalul București a decis definitiv că dosarul în care omul de afaceri George Copos este acuzat de instigare la abuz în serviciu în participație improprie în legătură cu o carte scrisă în penitenciar se întoarce la parchet. Tribunalul a menținut hotărârea judecătorului de cameră preliminară de la Judecătoria Sector 1 în care se arată că ”maniera incompletă de prezentare a faptei în materialitatea a condus la încălcarea normelor de competență după calitatea persoanei”. Copos este reprezentant de avocatul Călin Budișan din Cluj. Solutia Tribunalului pe scurt: ”În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.a Cod procedură penală raportat la art.347 alin.2 Cod …

Citește mai mult

Trei părinți clujeni au atacat în instanță ordinul care prevede purtarea măștii de elevi la ore. Vezi decizia CA Cluj

Trei părinți ai unor elevi de la Liceul ”Lucian Blaga” din Cluj-Napoca au atacat Ordinul comun al Ministerului Educației și al Sănătății din 1 octombrie privind măsurile în școli. Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea ca inadminsibilă. Sentința poate fi atacată cu recurs. Reclamanții au cerut anularea următoarelor articole din Ordinul comun al Ministerului Educaţiei nr. 5338/01.10.2021 şi al Ministerului Sănătăţii nr. 1082/ 01.10.2021, aşa cum a fost modificat prin Ordinul comun al Ministerului Educaţiei nr. 5349/ 06.10.2021 si al Ministerului Sănătăţii nr. 2041/06.10.2021: 1. Articolul nr.3 alin.5, în ceea ce priveşte obligativitatea purtării obligatorii a măştii de protecţie …

Citește mai mult

Mesajul președintelui ÎCCJ Corina Corbu cu ocazia Zilei Drepturilor Omului

Corbu: ”Înalta Curte rămâne ferm angajată în ceea ce privește recunoașterea și apărarea drepturilor fundamentale” ”Ziua Drepturilor Omului este sărbătorită în fiecare an la data de 10 Decembrie, dată la care, în anul 1948, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului. Istoria a arătat însă că, pentru cetățean, nu este importantă doar consemnarea drepturilor sale fundamentale într-un instrument de drept internațional, fie el chiar universal, dar mai ales asigurarea caracterului efectiv al acestora, existența siguranței că libertățile fundamentale nu rămân doar cuvinte frumoase pe hârtie, ci schimbă în concret, în bine, calitatea vieții sociale …

Citește mai mult

După medota ”accidentul”, a apărut o nouă înșelătorie ce-i vizează pe bătrâni

O femeie a sunat două persoane în vârstă din Cluj-Napoca, pretinzând că este rudă cu ele și că are nevoie rapid de bani să plătească unele servicii. După bani au mers un bărbat și un tânăr de 18 ani. Toți trei sunt cercetați penal și puși sub control judiciar. ”În dimineața zilei de ieri, 9 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Cluj-Napoca au pus în executare două mandate de percheziție, la domiciliile din Cluj-Napoca a trei persoane, cercetate pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune. O femeie de 31 de ani și doi bărbați, de 38 și 18 …

Citește mai mult

Detalii in cazul exploziei de la pensiune. O femeie de doar 37 de ani a murit si doi barbati de 34 sunt in stare grava

O femeie din Timis, in varsta de 37 de ani, cazata la pensiunea Monor din Cluj-Napoca a murit in explozie, fiind gasita carbonizata. “În aceasta dimineață, în jurul orei 06.52, prin intermediul unui apel la numărul unic de urgență 112 a fost sesizată explozia unei clădiri de pe strada Dunării din municipiul Cluj-Napoca, aceasta fiind urmată de un incendiu. La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, echipaje din cadrul I.S.U., și jandarmi, fiind luate primele măsuri pentru asigurarea locului în care s-a produs deflagrația și acordarea primului ajutor persoanelor. De asemenea, cu ocazia activităților a fost oprită alimentarea clădirii …

Citește mai mult

Luna Magic Tree by UNTOLD, unul dintre cei mai licitați brazi la cel mai mare eveniment de caritate al anului

LUNA MAGIC TREE BY UNTOLD A FOST UNUL DINTRE CEI MAI LICITAȚI BRAZI LA CEL MAI MARE EVENIMENT DE CARITATE AL ANULUI, FESTIVALUL BRAZILOR DE CRĂCIUN LA EVENIMENTUL ORGANIZAT DE SALVAȚI COPIII ROMÂNIA, BRADUL CREAT DE DESIGNERII DIN ECHIPA UNTOLD S-A LICITAT CU SUMA DE 50.000 DE EURO DE CĂTRE KAUFLAND ROMÂNIA Bradul creat de arhitecții și designerii echipei UNTOLD, LUNA MAGIC TREE a fost unul dintre cei mai licitați brazi la gala caritabilă organizată de Salvați Copiii România la Muzeul Național de Artă din București. După o ,,luptă” asiduuă, creația organizatorilor UNTOLD a fost licitată cu suma de 50.000 …

Citește mai mult

O nouă anulare a unei decizii de impunere ANAF privind diurna transportatorilor

Țuca Zbârcea & Asociații a obținut în instanță anularea unei Decizii de impunere emisă de ANAF având ca obiect recalificarea diurnei în venituri de natură salarială. Avocații firmei obținuseră suspendarea unor Decizii de impunere similare și în alte cauze ajunse pe rolul instanțelor de judecată. O echipă mixtă de avocați ai Țuca Zbârcea & Asociații și consultanți fiscali ai Țuca Zbârcea & Asociații Tax a asistat și reprezentat cu succes un operator de transport internațional rutier în fața Tribunalului Sibiu în legătură cu anularea deciziilor emise de autoritățile fiscale. Deciziile de impunere prin care organele fiscale au recalificat indemnizația de …

Citește mai mult