admin

Avocată din Capitală: ”O judecătorie așa micuță a dat clasă multora din București. Cred că mă mut in Ardeal”

Avocata Gabriela Pruteanu din Baroul București a fost recent pentru o cauză la Judecătoria Odorheiu Secuiesc și a rămas profund impresionată, descriind experiența pe Facebook: ”Judecătoria Odorheiului Secuiesc cred că este cea mai tare din câte am văzut. Respectă orele mai ceva ca neamțul. Adică ai cauza la 9.00, păi fix atunci intri. Nu astepti afară în frig, dar în sală intri fix când ai dosarul. Judecătorii nu te cenzurează, chiar dacă gesticulezi de dărâmi microfonul de 4 ori, nu doar o dată. Simți că ești ascultat (sau poate nu mă înțelegea )… Oricum, o judecătorie așa micuță a dat …

Citește mai mult

Plângerile contravenționale se vor judeca online, la cererea contravenientului, cu încuviințarea instanței

Comisia juridică a Camerei Deputaților a adus mai multe amendamente proiectului de completare a OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Proiectul mai trebuie votat în ședinaț Camerei Deputaților, aceasta fiind camera decizională. Raport asupra Proiectului de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor: ”După articolul 36 se introduce un nou articolul,  art.36 1  cu următorul cuprins: „Art. 36¹. – (1) La cererea contravenientului care a formulat plângerea contravențională, cu încuviințarea instanței de judecată, ședințele de judecată din fond și din căile de atac se desfășoară exclusiv prin sisteme de telecomunicații audiovizuale care permit verificarea identității …

Citește mai mult

Petiția ”Alături de Cristi Danileț” a adunat 14.000 de semnături într-o zi

Petiția pentru susținerea lui Cristi Danileț și anulrea hotărârii de excludere, lansată de lectorul clujean Dumitru Cornel Vîlcu, a adunat 14.000 de semnături într-o zi, target-ul fiind de 15.000. Textul petiției: ”Anulaţi decizia CSM de excludere din magistratură a judecătorului Cristi Vasilică Danileţ! Percepţia/ opinia publică nu ar trebui să conteze în nicio instanţă. Însă când avem de-a face cu art. 99, litera A din legea 303/2004, referirea vagă la “manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției” angajează, în mod necesar, o evaluare a acestei percepţii. În ce priveşte conduita publică a judecătorului Danileţ, semnatarii prezentei …

Citește mai mult

Legea 295/2021 pentru modificarea şi completarea legii stării de alertă intră în vigoare în 24 decembrie

Legea 295/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 a fost publicată în Monitorul Oficial din 14 decembrie 2021 și intră în vigoare la 10 zile de la publicare.   Art. I Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1.După articolul 66 se introduce un nou articol, articolul 661, cu următorul cuprins: “- Art. 661 …

Citește mai mult

Jurnalistul Dan Tăpălagă: ”Vremea protestelor pe scările instanțelor a apus, buzduganele politicienilor și-au făcut datoria”

Jurnalistul Dan Tăpălagă, cu o vastă experiență în presă, care a fost în 2005 consilier al ministrului de atunci al Justiției, Monica Macovei, scrie pe G4media.ro un editorial intitulat ”Restaurația. Ce tăcere cumplită se lasă peste România”, din care am extras partea de mai jos, care ar trebui să dea de gândit societății și sistemului judiciar. ”Asistăm la o restaurație nu doar de tip pesedist, ci la restaurația unei lumi de anii post-comunismului pe care o credeam dispărută, o lume a micilor nomenclaturi de partid care fac legea în țară, taie și spânzură după bunul plac. În magistratură se întâmplă …

Citește mai mult

Jud. Sonia Deaconescu de la CA Târgu Mures: ”Am avut un coleg care a sacrificat oameni pentru a fi popular”

După excluderea lui Cristi Danileț din magistratură, judecătoarea Sonia Deaconescu de la secția penală a Curții de Apel Târgu Mureș a postat un text dur despre un coleg exclus, fără a-i da numele, dar e clar la cine se referă. Amintim că Danileț a fost membru CSM, la un pas de revocare. ”Am avut un coleg care a fost ales membru CSM, candidand pe un proiect comun cu alti doi colegi care ii erau prieteni foarte buni Am avut un coleg care a fost revocat din CSM prin votul celor care l au ales ( exprimat in Adunarile generale ale …

Citește mai mult

CSM a aprobat folosirea de INM, cu plată, a unui judecător ÎCCJ și a unui procuror DNA la un seminar

Plenul CSM a aprobat folosirea de INM, în mod excepțional, cu plată, pentru un seminar online, a judecătorului Andrei Rus de la ÎCCJ și a cunoscutului procuror Ioan Amariei de la DNA. Nu toți membrii CSM au fost de acord. Seminarul a avut deja loc, iar doi membri CSM nu au fost de acord. De asemenea, au fost două voturi nule. ”Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat folosirea de către Institutul Naţional al Magistraturii, în mod excepţional, cu plată, pentru seminarul cu tema “Metode speciale de supraveghere sau cercetare – supravegherea tehnică”, organizat în perioada 9-10 decembrie 2021, în …

Citește mai mult

CSM: USR-Tineret a încălcat independența autorității judecătorești când a calificat o arestare ca fiind ”aberantă”

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în ședința de astăzi, 14 decembrie 2021, a constatat că prin declarațiile USR-Tineret prin care s-a calificat, între altele, o măsură de arestare preventivă luată, potrivit legii, împotriva unei persoane, drept „aberantă” s-a produs o încălcare a independenței autorității judecătorești în ansamblul său. Măsura a fost luată de către de Tribunalul Iași, la propunerea DIICOT – Serviciul Teritorial Iași şi menținută de Curtea de Apel Iași. Plenul a considerat astfel inacceptabile comunicările publice ale acestei formațiuni politice şi reamintește că măsurile procesuale, inclusiv reținerea şi arestarea preventivă, nu sunt luate în funcție de agenda politică …

Citește mai mult

Mai pleacă 12 judecători din sistem. CSM le-a dat azi undă verde

CSM a înaintat, astăzi, către Președinte propunerile de eliberare din funcție prin pensionare a 12 judecători de la diverse instanțe din țară. Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către Preşedintele României a propunerilor privind: 1. Eliberarea din funcţie, prin pensionare, a doamnei CÎRJAN RALUCA MARIA, judecător la Curtea de Apel București. 2. Eliberarea din funcţie, prin pensionare, începând cu data de 20.01.2022, a doamnei NUȚĂ GEORGETA- CORINA, judecător la Curtea de Apel Pitești. 3. Eliberarea din funcţie, prin pensionare, a doamnei TIMOFTE CRISTINAMARIANA, judecător la Curtea de Apel Suceava. 4. Eliberarea din funcţie, prin pensionare, …

Citește mai mult

Legea privind completarea legii stării de alertă a fost promulgată. Ce riscă patronii de localuri care nu respectă în mod repetat restricțiile

Legea nr.55/2020 privind starea de alertă a fost modificată recent, iar modificările vor intra în curând în vigoare. Astfel, instituțiile și firmele care sunt prinse de mai multe ori că nu respectă măsurile privind limitarea activității vor fi închise temporar, fiind pus un afiș în acest sens pe ușă. Președintele a semnat, ieri, 13 decembrie, Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, care devine Legea nr.295/2021. Extras din noua lege: ”După articolul 66 se introduce un nou articol, articolul 66/1 , cu următorul cuprins: „Art. …

Citește mai mult