Al doilea an consecutiv, o absolventă de la Facultatea de Drept a UBB Cluj intră prima la INM și pe deasupra este urmată tot de o fostă studentă aceleiași facultăți. Și anul trecut au fost două clujence în top 10. Absolventa de anul acesta, Amelia Băbuță, a intrat prima la Institutul Național al Magistraturii cu media 9,21 (8,42 după prima etapă și 10 la interviu), iar Ana-Maria Cârlănaru, absolventă dintr-un alt an și avocat stagiar, este a doua cu media 9,165 (8,33 după prima etapă și 10 la interviu). Cele două au avut rezultate bune atât la testul de cunoștințe …
Citește mai multadmin
Boc s-a specializat în dat cep pentru Festivalul de Toamnă al Economiei Germane VIDEO/FOTO
La fel ca și anul trecut, primarul Emil Boc a dat cep unui butoi de bere la deschiderea Festivalului de Toamnă al Economiei Germane, mărturisind că s-a antrenat la OktoberFest în Munchen. Festivalul din Cluj ține până în 4 octombrie și se desfășoară în Piața Unirii. ”În primul rând aș vrea în numele primăriei și al clujenilor tuturor celor care reușesc să creeze și să mențină locuri de muncă în Cluj. Țin să mulțumesc Clubului economic german, investitorilor germani pentru efortul pe care îl fac pentru a menține locuri de muncă aici la noi acasă. Aveți recunoaștere, respectul și susținearea …
Citește mai multPrimarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, urmărit penal. Acuzații legate de campioana la handbal
Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, este urmărit penal pentru abuz în serviciu, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la evaziune fiscală. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj – Biroul Teritorial Baia Mare au dispus efectuarea în continuare urmăririi penale faţă de: CHERECHEŞ CĂTĂLIN, primar al municipiului Baia Mare, cu privire la săvârşirea infracțiunilor de: – abuz în serviciu, în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, POP …
Citește mai multNepoata lui Boc a picat a treia oară examenul de intrare în Baroul Cluj
Nepoata mai celebră a primarului Emil Boc, Mihaela Eugenia, fostă consilieră la Guvern când Boc era premier și inspector în cadrul Primăriei Cluj-Napoca, a dat examen a treia oară pentru a intra în Baroul Cluj, dar fără succes. Mihaela-Eugenia Boc a realizat un total de 58 de puncte (70 era minim) din care 15 la organizarea profesiei de avocat, 8 la drep civil, 5 la drept procesual civil, 14 a drept penal și 16 la drept procesual penal. Candidații trebuie să aibă minim 70 de puncte și nu mai puțin de 10 la vreo materie pentru a fi admiși. Mihaela …
Citește mai multHotărârea completă a CJUE în cauza ”Bara și alții” referitoare la transferul datelor cu caracter personal
CLUJUST publică mai jos hotărârea completă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în cauza Bara și alții vs. CNAS și ANAF referitoare la transferul datelor caracter personal între instituții. Hotărârea este preluată de pe site-ul CJUE HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia) 1 octombrie 2015(*) „Trimitere preliminară – Directiva 95/46/CE – Prelucrarea datelor cu caracter personal – Articolele 10 și 11 – Informarea persoanelor vizate – Articolul 13 – Excepții și restricții – Transfer de către o autoritate a administrației publice a unui stat membru al unor date fiscale cu caracter personal în vederea prelucrării lor de către o altă autoritate a administrației publice” În cauza C‑201/14, …
Citește mai multDecanul Baroului Cluj: ”Abuzurile fiscale trebuie să înceteze! Hotărârea CJUE e de importanță națională”
Decanul Baroului Cluj, Mircea Pop, a declarat astăzi că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțată ieri, trebuie să producă efecte în toată țara, unde sunt sute de mii de procese cu CNAS deschise de persoane care practică profesii liberale. Curtea (Camera a treia) declară: Articolele 10, 11 și 13 din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri naționale precum cele în discuție în litigiul principal, care …
Citește mai multCJUE s-a pronunțat în cauza avocați clujeni vs. ”Big Brother”. Vezi ce drept li s-a încălcat
Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cazul avocați clujeni vs. ”Big Brother”: Persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul transmiterii și prelucrării între două autorități ale administrației publice a unui stat membru trebuie să fie informate în prealabil. Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) de la Luxemburg, a pronunțat în 1 octombrie 2015 Hotărârea în cauza C-201/14 Smaranda Bara și alții/Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și alții, în care 60 de avocați clujeni au reclamant că ANAF le-a transmis datele personale fiscale la CNAS, fără a fi informați despre acest lucru și fără a fi …
Citește mai multA fost inaugurat primul magazin de brand Farmec din Spania, în Barcelona
Partenerul companiei clujene Farmec din Barcelona, Mercatrom Alimentacion, a inaugurat recent primul magazin de brand Farmec din Spania, în Barcelona. Situat pe strada Carrer Provença, o zonă foarte accesibilă publicului, aflată aproape de centrul metropolei, noul magazin își așteaptă vizitatorii într-un spațiu modern, inspirat de designul existent deja în toate magazinele Farmec din țară sau din străinătate. Deschiderea noului magazin de brand Farmec în Barcelona, unul dintre cele mai apreciate orașe din lume de către turiștii de pretutindeni, a venit ca răspuns la cererile din ce în ce mai mari de produse cosmetice românești din partea localnicilor, a turiștilor și …
Citește mai multBlue Air revine pe Aeroportul Internațional Cluj cu două curse
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj anunță o nouă companie aeriană și două destinații noi Din 1 Iunie 2016, compania aeriană Blue Air va începe operarea zborurilor cu două frecvenţe săptămânale, Cluj – Dublin (Irlanda) şi Cluj – Liverpool (Anglia). De pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj se operează zboruri către 23 de destinații regulate spre 11 țări de destinație din Europa si Orientul Mijlociu. Pasagerii deserviți au posibilitatea de a zbura în întreaga lume, aeroportul fiind conectat la marile hub-uri europene. Urmărește CLUJUST pe Google News
Citește mai multBechtel, pusă la plată de Curtea de Apel Cluj
Sucursala clujeana a companiei americane Bechtel a fost obligata sa plateasca peste 280.000 lei unei firme de transport clujene, plus cheltuieli de judecata de peste 18.000 lei. Solutia de scurt: ” Admite apelul declarat de catre apelanta SC Pulp Fiction SRL împotriva sentintei civile nr. 2685/17.10.2013, pronuntata de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 1938/1285/209 pe care o schimba în parte în sensul ca: Admite în parte cererea de chemare în judecata introdusa de catre reclamanta SC Pulp Fiction SRL împotriva pârâtei BEchtel International SRLSucursala Cluj – Napoca România si în consecinta obliga pârâta la plata sumei de 283.891,15 lei …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.