admin

S-a promulgat legea prin care acordul de mediere atestat de avocat sau notar devine titlu executoriu

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care acordul de mediere atestat de avocat sau notar devine titlu executoriu. În 24 iulie, președintele României a emis Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii  nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator (PL-x 483/24.10.2016). Urmează ca legea să fie publicată în Monitoriul Oficial și va intra în vigoare la trei zile de la publicare. O prevedere importantă introdusă în lege sună în felul următor: ”Acordul de mediere verificat şi atestat de către avocaţii părţilor, de către notarul public sau de către un avocat sau notar public ales de …

Citește mai mult

Fosta directoare a Salinei Turda, avocata Simona Baciu, s-a ales cu plângere la DNA Cluj

Președinte USR Cluj, Cătălin Sălăgean, a depus, astăzi, în numele filialei, la DNA Cluj un denunț cu privire la faptele de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și înșelăciune împotriva a trei persoane: avocata Simona Maria Baciu, fosta directoare a Salinei Turda, Adrian Petru Moldovan, consilier local ALDE Turda și Ioana Andreea Popa, concubina consilierului local. ”Faptele celor trei, semnalate de presa locală din Turda, au adus un grav prejudiciu Salinei Turda, un important obiectiv turistic de interes național și internațional. Prejudiciul  material este cauzat de modul defectuos în care au fost comercializate, cu implicarea persoanelor denunțate, …

Citește mai mult

Sistemul de plată, check-in și accesul la festivalul Untold 2019 (A)

Ne mai despart doar câteva zile de ediția aniversară a unuia dintre cele mai mari festivaluri din Europa, UNTOLD! Organizatorii le recomandă posesorilor de bilete să aleagă opțiunea de Check In și Top Up Online. Pe lângă faptul că festivalierii se bucură de acces rapid în festival (zona dedicată de unde se poate ridica brățara) aceștia pot evita și cozile de la Credit Points. Este important de menționat și faptul că Check-in-ul Online este GRATUIT ( identic cu cel care se face la aeroport), iar cei care și-l fac din timp pot fi printre primii care își ridică brățara de …

Citește mai mult

Un escroc ingenios din Cluj, cu două mandate de executare pe cap și un proces pe rol, a fost capturat VIDEO

Escrocul ingenios Fekete Marczika Istavan, despre care Clujust a scris de mai multe ori, ce are două mandate de executare pe cap și un proces pe rol, în care la fond a primit 4 ani de închisoare, a fost capturat în comuna Aghireșu. Bărbatul se sustrăgea de la executarea pedepselor. ”La data de 23 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu polițiști din cadrul posturilor de poliție Aghireșu și Gârbău, au depistat un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Aghireșu – urmărit internațional. Cel în cauză a fost depistat în localitatea Băgara …

Citește mai mult

Acțiune de amploare a poliției, timp de 5 zile, împotriva mafiei lemnului din Maramureș. Filmare din elicopter

Polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol desfășoară, timp de 5 zile, o acțiune, pe raza județului Maramureș, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori din fondul forestier național. De asemenea, polițiștii vor verifica și respectarea dispozițiilor legale de către agenții economici pe linia achiziției, depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase. Acțiunea, ce are loc în perioada 22 – 26 iulie 2019, vizează verificarea a 5 ocoale silvice, precum și verificarea activităților desfășurate de 15 agenți economici. La acțiune participă și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Maramureș, Suceava, Neamț, Bistrița-Năsăud, Mureș, Hunedoara, …

Citește mai mult

Câte locuri mai sunt pentru a doua etapă de admitere la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj

După prima etapă de admitere la Facultatea de Drept Cluj-Napoca din cadrul Universității ”Dimitrie Cantemir” București, s-au ocupat 121 de locuri la linia învățămând cu frecvență (ZI) și 133 la frecvență redusă (FR). Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj-Napoca are o cifră de școlarizare de 200 de locuri la ZI și 150 la FR, astfel că pentru a doua etapă de admitere, care va începe în 1 august, mai sunt 67 locuri pentru învățământ cu frecvență și 29 la frecvență redusă. Admiterea in ciclul de studii universitare de licenţă se realizează pe baza mediei obţinute la examenul de bacalaureat. În …

Citește mai mult

CEDO a hotărât, după 12 ani, că unui clujean i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil. Acesta a stat 4 ani după gratii

După 12 ani de la depunerea plângerii, CEDO a hotărât că unui clujean, condamnat într-un mega-dosar de trafic de droguri, i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil. Bărbatul, acum în vârstă de 75 de ani, a stat patru ani după gratii și a fost eliberat condiționat în 2007. Acum, CEDO a obligat Statul să-i plătească daune morale de 2.400 de euro. Ioan Tău a fost arestat în iulie 2003 în dosar alături de celebrul mafiot Vladimir Sfârlea Torino. Acesta a coordonat cea mai mare reţea de trafic de droguri depistată şi anihilată în România la începutul anilor 2000, cunoscută …

Citește mai mult

Noua lege pentru combaterea spălării banilor are un impact major asupra avocaților!

Potrivit președintelui UNBR, noua lege pentru prevenirea și combaterea spălării banilor are un impact substanțial asupra profesiei de avocat, în privința obligațiilor de raportare extinse ale anumitor operațiuni și tranzacții efectuate de clienți, a măsurilor de cunoaștere a clientelei. În Monitorul Oficial nr. 589 din 18 iulie 2019 a fost publicată legea nr. 129 din 11 iulie 2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. • În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare, UNBR are obligația de a emite reglementări și instrucțiuni sectoriale în vederea …

Citește mai mult

Restricții de circulație cu ocazia festivalului Untold 2019

Primăria Cluj-Napoca anunță instituirea unor restricții de circulație în zona stadionului Cluj Arena, cu ocazia desfășurării la Cluj-Napoca a celei de-a V-a ediții a festivalului Untold, astfel: închiderea circulaţiei rutiere pe Aleea Stadion, din data de 28 iulie a.c., ora 00.00, până în data de 7 august a.c., ora 30; închiderea circulaţiei rutiere pe strada George Coşbuc, de la Splaiul Independenţei până la intersecţia cu str. Cardinal Iuliu Hossu, din data de 30 iulie a.c., ora 00.00, până în data de 7 august a.c., ora 30; închiderea circulației rutiere (când situația o impune) pe Splaiul Independenței de la podul Garibaldi …

Citește mai mult

83 de fapte penale constatate de polițiști și jandarmi la festivalul Electric Castle

Polițiștii și jandarmii clujeni au constatat 83 de fapte penale în cadrul Electric Castle, pe parcursul celor cinci zile de festivel. Aproape toate infracțiunile sunt la Legea 143/2000 privind combaterea traficului și consumului de droguri. ”Efectivele din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca având în sprijin efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureș cu un total de peste 760 de jandarmi pe întreaga durată a festivalului Electric Castle, au constatat un număr de 29 de infracțiuni. Dintre acestea 27 au fost pentru deţinere ilegală de substanţe interzise în conformitate cu prevederile Legii 143/2000, o infracțiune de furt …

Citește mai mult