fbpx

Fosta directoare a Salinei Turda, avocata Simona Baciu, s-a ales cu plângere la DNA Cluj

Președinte USR Cluj, Cătălin Sălăgean, a depus, astăzi, în numele filialei, la DNA Cluj un denunț cu privire la faptele de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și înșelăciune împotriva a trei persoane: avocata Simona Maria Baciu, fosta directoare a Salinei Turda, Adrian Petru Moldovan, consilier local ALDE Turda și Ioana Andreea Popa, concubina consilierului local.

”Faptele celor trei, semnalate de presa locală din Turda, au adus un grav prejudiciu Salinei Turda, un important obiectiv turistic de interes național și internațional. Prejudiciul  material este cauzat de modul defectuos în care au fost comercializate, cu implicarea persoanelor denunțate, produsele cosmetice vândute în cadrul magazinului de suveniruri din incinta Salinei Turda.

Denunțul este însoțit de o serie de documente privind înființarea a 3 societăți comerciale prin intermediul cărora produsele au fost importate, reambalate și apoi vândute Salinei Turda pentru a fi comercializate în magazinul de suveniruri din incinta obiectivului turistic, înregistrarea mărcilor de cosmetice utilizate cât și registrul achizițiilor publice directe realizate de Salina Turda.

Modul în care societățile comerciale implicate au fost înființate, legăturile lor de afaceri, proveniența neclară a produselor cosmetice comercializate, nerespectarea normelor privind importul, producerea, ambalarea și comercializarea produselor cosmetice ridică semne de întrebare serioase cu privire la legalitatea faptelor și respectarea reglementărilor în vigoare cu privire la calitatea produselor cosmetice. ”, se arată în comunicatul filialei de partid care a depus plângerea.

Publicația infoaries.ro a dezvăluit afacerile cu produse cosmetice derulate sub brandul Salinei Turda de către fosta directoare,  avocata Simona Baciu, consilierul local Adrian Moldovan (ALDE) și concubina acestuia Ioana Andreea Popa. Cei trei figurează într-un sistem de firme care comercializează produse sub brandul Salinei Turda n-au nimic de-a face cu mina de sare de la Turda.

Potrivit unor surse, unele produse cosmetice vândute sub brandul Salinei Turda sunt produse într-o șură, lângă Turda. O altă parte sunt din import. Marca înregistrată sub care se vând produsele aparține unei firme private și nu Salinei Turda.

Afacerea se derulează cu încălcarea normelor europene și a legislației naționale privitoare la comercializarea de produse cosmetice. De pe produsele vândute sub brandul Salinei Turda sunt omise date privind identificarea producătorilor, fapt ce contravine legislației în domeniu.

Direcția de Sănătate Publică Cluj a confirmat astăzi că Salina Turda a vândut produse cosmetice neconforme ca etichetare cu normele naționale și ale Uniunii Europene.

Inspectorii sanitari au mai confirmat abateri ale produselor ”Sallis” de la normele de depozitare și de certificare a produselor cosmetice.  

”S-au aplicat sancțiuni contravenționale principale conform HG nr.14 712015 și complementare prin interzicerea de la vânzare a produselor cosmetice neconforme; s-au impus măsuri de remediere a tuturor neconformităților identificate, care au fostîndeplinite”, a mai menționat directorul DSP. Inspectorii nu au verificat caracteristicile fizico-chimice și bacteriologice pentru produsele cosmetice, laboratorul DSP Cluj nefiind acreditat în acest sens.

Potrivit DSP persoana juridica responsabilă care deține dosarele de produse cosmetice sub marca  „Sallis”este Statim Impex SRL cu punctul de lucru în comuna Moldovenesti, nr. 465. Operatorul economic menționat pune pe piață în Romania produse cosmetice fabricate în Polonia.  DSP Cluj a anunțat va efectua verificari în continuare, în măsura posibilităților organizatorice. Detalii AICI

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina