Acasă » ȘTIRI » Acțiune de amploare a poliției, timp de 5 zile, împotriva mafiei lemnului din Maramureș. Filmare din elicopter

Acțiune de amploare a poliției, timp de 5 zile, împotriva mafiei lemnului din Maramureș. Filmare din elicopter

Polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol desfășoară, timp de 5 zile, o acțiune, pe raza județului Maramureș, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori din fondul forestier național. De asemenea, polițiștii vor verifica și respectarea dispozițiilor legale de către agenții economici pe linia achiziției, depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase.

Acțiunea, ce are loc în perioada 22 – 26 iulie 2019, vizează verificarea a 5 ocoale silvice, precum și verificarea activităților desfășurate de 15 agenți economici.

La acțiune participă și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Maramureș, Suceava, Neamț, Bistrița-Năsăud, Mureș, Hunedoara, Cluj, Argeș, Alba, Covasna, Vrancea, Brașov și Sibiu.

Totodată, vor fi prezenți și specialiști silvici din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva și Ministerului Apelor și Pădurilor, prin Gărzile Forestiere Cluj, Suceava, Focșani, Ploiești, Brașov, București, Vâlcea, Oradea și Timișoara.

Acțiunea beneficiază de suportul Inspectoratului General de Aviație din cadrul M.A.I.

Clujust a scris de mai multe ori despre tăierile de păduri din Maramureș și implicațiile politice.

Inexplicabil. Cum acoperă Ministerul Pădurilor defrișarea a 146 hectare de pădure de la Borșa

Exploziv: Și a doua clasare din dosarul DNA cu pădurile rase din Maramureș a fost desființată de un judecător

Reprezentanții Statului încearcă să se spele pe mâini în cazul mega-jafului din pădurile de la Borșa

 

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina