Andrea Chiș pe site-ul UNODC: “Manifestarea publică a judecătorului – navigând între libertate şi responsabilitate”

UNODC (United Nations Office on Drugs and Crime) a publicat opinia judecătoarei Andrea Chiș despre libertatea de exprimare a judecătorului, intitulată: „Manifestarea publică a judecătorului – navigând între libertate şi responsabilitate”

Traducerea textului în limba română:

”Manifestarea judecătorului în spaţiul public este o expresie a libertăţii sale de exprimare, libertate care implică şi o responsabilitate pe măsură datorită funcţiei de înfăptuire a justiției pe care o exercită. Publicul nu face (întotdeauna) distincţia dintre judecător şi omul din spatele robei, iar o exprimare nepotrivită poate atrage cu uşurinţă consecinţe nu doar asupra reputaţiei profesionale a judecătorului, ci şi asupra imaginii publice a sistemului judiciar şi a încrederii în actul de justiţie. De aceea, înainte de a alege ca judecători să exprimăm o opinie adresată publicului larg ori care poate deveni publică e nevoie să (ne) răspundem la câteva întrebări.

1. În primul rând, e nevoie să clarificăm de ce dorim să intervenim public, ce anume urmărim prin mesajul nostru, ce valori exprimăm, ce principii apărăm. De ce-ul acesta poate fi legat de convingerile, de credinţele noastre profunde, de ceea ce ne motivează să fim ceea ce suntem. Pentru a răspunde la această întrebare, e nevoie să avem reprezentarea efectului pe care îl urmărim sau pe care îl poate produce opinia noastră, respectiv dacă ea rezolvă sau creează o problemă, dacă naşte o dezbatere constructivă sau una distructivă. Orice dubiu cu privire la răspuns înseamnă nu. Asumarea riscurilor este contraindicată.

2. O altă întrebare se referă la cine este cel care se exprimă: omul, judecătorul individual, o persoană ce ocupă o funcţie în ierarhia sistemului judiciar sau reprezentantul unei asociaţii profesionale. Clarificarea rolului răspunde la întrebarea pe cine reprezentăm şi este importantă din două perspective: a limitelor obligaţiei de rezervă (mai largi în cazul persoanelor cu funcţii de conducere) şi a asocierii mesajului cu o anumită instituţie din sistemul judiciar. Atunci când, chiar având o funcţie de conducere sau fiind parte a unui organ colegial (cum sunt consiliile judiciare) exprimăm o opinie personală şi nu pe cea instituţională, este imperativ să precizăm acest lucru (întorcându-ne, desigur, la de ce-ul deja pomenit, adică de ce avem o opinie minoritară ori care diferă de a instituţiei pe care o reprezentăm). Pentru a nu cădea în capcana ego-ului, e foarte important feedback-ul colegilor din sistemul judiciar. Este o diferenţă semnificativă între curajul însoțit de asumare şi nonconformism. Respingerea unei opinii de către majoritatea colegilor poate însemna că opinia nu e validă ori că soluția propusă e prematură ori că nu am explicat-o suficient ori nu am înţeles contextul. E nevoie de un reality-check pentru a verifica dacă mai există colegi care gândesc ca noi. E bine să ne întrebăm dacă e oportun să ne exprimăm individual (şi dacă suntem cea mai potrivită persoană pentru a transmite un anumit mesaj – de ce eu?) ori, dimpotrivă, dacă, pentru a-şi atinge scopul, mesajul trebuie să fie unul colectiv. Asocierea cu alţi colegi judecători măreşte impactul mesajului şi, chiar dacă poate părea oportunistă, ne protejează întrucâtva de răspundere disciplinară.

3. Trebuie să știm cui ne adresăm, cine este publicul nosrtu, pentru că, în funcție de aceasta, vom alege tema și limbajul în care comunicăm. Trebuie să fim conştienți de posibilitatea preluării mesajului prin distribuire pe pagini de social media sau de către presă. Atunci când vorbim direct cu presa, este nevoie să cunoaștem, chiar dacă nu suntem purtători de cuvânt, profilul postului, al reporterului, al audienței, pentru a putea formula cele mai potrivite răspunsuri. E de preferat să răspundem în scris, pentru a avea posibilitatea să revizuim răspunsurile. Atenție la ce înseamnă off the record și la utilizarea comunicării informale cu mass media! Nu putem oferi informații ce nu pot fi probate sau care constituie secrete de serviciu. Dacă suntem solicitați să intervenim în direct la un canal TV sau radio, avem nevoie de o experiență anterioară consistentă în comunicarea cu mass media și de o evaluare a abilităților noastre de comunicare verbală și non verbală.

4. În alegerea mesajului, întrebările sunt: ce dorim să transmitem (educaţie juridică, imaginea unui judecător uman, opinia asupra unor legi ori privind politici publice în justiţie, etc.), cum alegem subiectele, cât de des ne manifestăm public (atenţie la nevoia de atenţie!), cât (de bine) suntem informați, cât din mesaj reprezintă o judecată de valoare. E nevoie să punem în balanţă cantitatea, calitatea mesajului şi timpul de reacţie cerut de un anumit context. Atunci când valorile statului de drept sunt în pericol, exprimarea publică nu mai este doar un drept, ci devine o obligaţie a judecătorului, care poate fi manifestată în diferite forme, incluzând protestul public colectiv (eg.: #1000robesmarch).
5. Cum ne exprimăm public? Tonul face muzica. Textul poate fi formal sau informal în funcție de natura informației transmise. E recomandat să aibă o structură, pentru a fi mai ușor de înțeles și pentru a evita posibile distorsionări ale mesajului. Cuvintele sunt importante. Trebuie alese cu grijă. Cuvintele pot crea emoții, pot schimba convingeri și comportamente. E bine să fim precauți în postarea unor imagini, mai cu seamă dacă privesc viața personală. Putem încerca să ne apropiem de public prezentând o față umană a judecătorului, un om cu pasiuni și hobby-uri ca toți ceilalți. Atenție, însă, la percepție!

În loc de concluzii, aleg să spun că cele de mai sus reprezintă un exercițiu de introspecție, constituie opinia mea personală și se bazează pe experiența mea în comunicarea publică.”

Textul original în limba engleză AICI

 

Comments

comentarii