Acasă » SPECIAL » Andrea Chiș a parcurs Camino: 300 km pe jos și 500 pe bicicletă.”Este o meditație în mișcare”

Andrea Chiș a parcurs Camino: 300 km pe jos și 500 pe bicicletă.”Este o meditație în mișcare”

Judecător și lector universitar, Andrea Chiș a parcurs luna trecută vestitul drum religios și spiritual – denumit și drumul vieții – Camino, din Franța până în Spania. 300 de kilometri parcurși pe jos și alți 500 pe bicicletă.  ”Camino este, de fapt, o meditație în mișcare, când ești singur.”, spune Andrea Chiș, care a vorbit în exclusivitate pentru Clujust.ro despre provocările, răspunsurile și lecțiile de pe acest drum bătut de mii de pelerini în fiecare an, de secole.

Judecătoarea Andrea Chiș de la secția civilă a Curții de Apel Cluj a pornit pe Camino din Franța, de la St. Jean Pied de Port, și a mers pe drumul Sfântului Iacob, una dintre variantele de a parcurge Camino. Distanța de circa 800 de kilometri până în localitatea Santiago de Compostela din Spania a parcurs-o în 21 de zile, mergând primii 300 de kilometri pe jos, iar din Burgos pe bicicletă.

andrea chis pe camino (1)

Motivația

”La un moment dat, discutând cu niște foști studenți de-ai mei despre interviuri pentru obținerea unui job, unul dintre ei mi-a spus că o întrebare care i s-a pus a fost dacă ar putea să aleagă din lume trei oameni cu care să ia prânzul, care ar fi acei trei oameni? În acel moment, mi-am pus și eu problema cu cine aș vrea eu să iau prânzul? Erau trei: Dalai Lama, Papa Francisc și Nelson Mandela. Ultimul deja a murit și atunci am zis că vreau să-i văd pe Papa Francisc și Dalai Lama. Am constatat că atunci când au întrebări majore în viața lor, unii oameni se duc în India într-un ashram să se retragă, să mediteze și să găsească răspunsurile. Și eu m-am gândit, într-o primă etapă, să mă duc în India să-l văd pe Dalai Lama, gând la gând cu cealaltă dorință a mea. Însă apoi mi-am dat seama că având în vedere background-ul meu creștin și educația mea catolică, unul dintre bunici fiind preot greco-catolic, celălalt de religie romano-catolică, mai normal ar fi să fac alt drum care să-mi dea răspunsurile la întrebările pe care le am și acest drum este în Europa ”Il Camino”.

Este practicat în special de catolici, dar nu numai. Am întâlnit toate religiile, am întâlnit și oameni care nu aveau o religie. Chiar te întreabă la final, când îți eliberează un certificat care atestă că ai făcut drumul, care a fost scopul: dacă a fost religios, spiritual sau de altă natură. Eu mărturisesc că am răspuns spiritual, adică nu neapărat religios, fiindcă așa am simțit. Nu a fost numai datorită educației mele catolice, ci și ca să găsesc unele răspunsuri, lucru pe care viața de zi cu zi nu ni-l permite, pentru că nu avem atâta timp pentru noi înșine. Și s-a mulat pe spiritul meu sportiv, pentru că eu fac vacanțe sportive. Adică e mai dificil pentru mine să stau într-un ashram în India să meditez, deși practic meditația, decât să fac o meditație în mișcare. Asta este Camino, de fapt, o meditație în mișcare, când ești singur.

Chiar am constatat la fața locului că nu a fost cum mi-am programat eu să mă duc singură zile întregi, cu gândurile mele, fiindcă în majoritatea timpului m-am întâlnit cu alți pelerini care aveau aceleași preocupări ca și mine, căci practic atragi ce ești. Învățăturile și răspunsurile la întrebările mele au venit mai mult din discuțiile cu oamenii.

Cred că tot timpul avem întrebări fără răspuns, dar mi s-a părut cumva că acum s-au adunat mai multe. M-am mutat în altă casă, pe care mi-am dorit-o de foarte mult timp, candidez pentru Consiliul Superior al Magistraturii, care este o provocare profesională și iată că am fost în fața unor întrebări la care am dat răspunsul, dar poate că mai vroiam niște confirmări, care mi-au venit. Și mi-au venit nu numai pentru că m-am plimbat de una singură o perioadă de timp, ci, așa cum spuneam, și din conversațiile cu oamenii pe care i-am întâlnit.”, ne-a mărturisit judecătoarea.

Fără așteptări

”Nu aveam așteptări. M-am hotărât să fac acest drum, mi-am cumpărat bilet de avion. Am constatat că mai vor să meargă doi colegi avocați, cu unul m-am dus, celălalt, care a fost și anul trecut, nu a mai putut să vină. Eu nu m-am interesat absolut deloc în ce constă acest drum. Odată ce am hotărât să-l fac, am zis mă duc și văd ce se întâmplă. Fac câți kilometri pot într-o zi, îmi iau un interval de timp suficient de lung pentru a-l putea termina. Nu am citit niciun roman despre Camino, deși am unul cu dedicație de la Iudita Pelea. Am zis că-l citesc când mă întorc pentru că vreau să trăiesc propria mea experiență, după aceea o compar cu a altora, nu să am un filtru dinainte. ”

5,5 kilograme în spate

Mi-a plăcut foarte mult fiecare zi. Fiecare zi a fost diferită. N-am avut încercări fizice. Lumea se plânge că ai dureri de picioare, că faci bășici, eu n-am avut. Eu m-am dus cu un rucsac de 5,5 kilograme, ceea ce e mare lucru pentru o femeie să-și rezume lucrurile la atât, și am constatat că pregătirea mea fizică a fost faptul că eu umblu pe jos sau cu bicicleta în Cluj, cu rucsacul în spate plin de cărți, căci îmi place să lucrez în locuri informale: parc, cafenea, cofetărie.. Am avut pregătirea fizică din viața mea de zi cu zi. ”

Energia

”Drumul acesta are o energie aparte. Nu degeaba te duci pe un drum bătut înainte de alții de secole. Simți această energie, simți cumva că secole de-a rândul alți oameni cu aceleași preocupări au umblat pe același drum. Vezi pe drum inclusiv morminte ale pelerinilor. Vezi oameni de toate vârstele, de la 2 ani, care era copil cărat de părinți, de 5 ani, care mergea cot la cot cu părinții, la vârstnici de 70 de ani, care fac acest drum. Unii în totalitate, unii îl fac în părți. Constați că sunt oameni ca și tine, căci nu oricine face drumul acesta. Vezi la ei aceleași lucruri pe care le vezi la tine. Asta mi-a plăcut la drum, că am avut timă să stau și cu mine, dar am avut timp să stau și cu oameni ca și mine, că-n fiecare zi am văzut peisaje noi care mi-au dat altă emoție și că am descoperit că am o stare fizică mult mai bună decât aș fi crezut eu (râde).”

Povești de pe drum

Drumul vine cu astfel de lecții foarte emoționante despre noi.”

”Mi-amintesc cu drag că m-am împrietenit cu două fete, una din Spania și una din Cehia, și am povestit foarte multe cu ele. Printre altele, am povestit și despre metodele mele de predare și despre lecturile extracurriculare pe care le recomand uneori studenților. Le-am vorbit despre o poveste, Il colombre, scrisă de unul dintre scriitorii mei preferați, Dino Buzzati, despre căutarea sensului vieții, că tot eram pe un astfel de drum, și despre a vedea sau a nu vedea oportunitățile care ți se deschid în față, a-ți asculta sau a nu-ți asculta vocea interioară și a-i asculta pe cei în a căror judecată crezi.

Una dintre ele mi-a zis: ești un storyteller. Chiar mă gândeam că odată poate voi scrie o carte de nuvele, având ca bază poveștile pe care le-am trăit cu prietenii pelerini pe drum. Cealaltă mi-a spus că, după ce mi-a ascultat povestea, pur și simplu a vrut să rămână singură, a simțit nevoia să plângă și că în momentul acela i s-a părut că drumul ei s-a terminat acolo. Practic ea și-a găsit răspunsurile din povestea mea.

Și mi s-a părut că de fapt asta este, că din conversațiile cu oamenii îți vine răspunsul la întrebarea pentru care ai plecat pe drum și că drumul se poate sfârșit oricând, că de fapt e experiența lui în sine. Chiar am constatat când am ajuns în Santiago, unde este o piața imensă în spatele catedralei, că n-am simțit mare lucru. Pentru că trăiești experiența drumului, nu experiența finalului. Mi s-a părut foarte interesant să spună: uite, dintr-o conversație cu tine, eu de fapt am atins scopul acelui drum. Dar eu totdeauna când spun o poveste, se potrivește într-un context și atunci dă răspunsul la o întrebare. Ei i-a dat răspunsul. Nu mi-a spus care a fost problema personală.

Piața din Santiago de Compostela
Piața din Santiago de Compostela

O altă poveste a fost a unei doamne din Canada, de 70 de ani, pe care am întâlnit-o absolut întâmplător pe o bancă și pe care am întrebat-o dacă ea călătorește singură. A spus că da, dar venise cu soțul ei, care a avut o criză de rinichi și nu a mai putut continua drumul, fiind trimis de medici acasă. Mie mi-a amintit de unul dintre romanele mele preferate, Pentru cine bat clopotele, de Hemingway, unde personajul moare la final și îi spune ei: tu du-te mai departe și trăiește viața pentru amândoi. Acesta a fost și mesajul soțului doamnei. Ei la vârsta aia ce șanse mai aveau, din Canada, să facă încă o dată drumul acesta? Mesajul lui a fost: fă-l tu pentru amândoi. Deci, drumul vine cu astfel de lecții foarte emoționante despre noi.”, ne-a povestit Andrea Chiș.

Cea mai mare provocare

dormitor pe caminoAceasta nu a avut probleme de natură fizică, dar spune că drumul are tot felul de provocări. ”Pentru mine, cea mai mare provocare a fost să dorm într-un dormitor comun, cu foarte mulți oameni. La prima oprire, în Roncesvalles, am dormit într-o mănăstire într-un dormitor cu 100 de oameni. E foarte greu să dormi cu foarte mulți oameni în același loc. Plus că în dormitoarele acestea mari, nici nu se schimbă așternuturile în fiecare zi. Mi-am cumpărat acolo un sac de dormit, pentru că nu-mi dusesem de acasă. Mi-a fost dificil în condițiile acestea precare, nu pentru că aș avea pretenții foarte mari, că nu călătoresc în condiții de lux niciodată, dar adaptarea la o mulțime atât de mare într-un moment atât de intim cum e somnul și dormitul îmbrăcat și cu bărbați străini în cameră, nu numai cu femei, e o provocare adevărată, te pune la încercare. Atunci mi-am dat seama că drumul mi-a dat lecția flexibilizării, adaptării la circumstanțe și la oameni. Cred că asta e marea mea lecție. ”

Cum ajută Camino în profesie

Drumul e ca și în viață și ca și în dosare, dacă e să vorbesc despre profesie, pentru că uneori avocații cred că intri cu soluția știută în sală. Nu e așa. Poate că ai o reprezentare la începutul dosarului, dar poate să ți se schimbe complet la final, după ce ai administrat probe, și să vezi complet altfel starea de fapt și chiar și problema de drept. Și-atunci poate că o lecție de-asta te învață inclusiv să fii un profesionist mai bun.”

Însoțită de un avocat

Pentru că a plecat pe Camino împreună cu avocatul Laszlo Somai (chiar dacă mare parte din drum ești tu cu tine sau cu pelerini pe care îi întâlnești), am întrebat-o pe judecătoarea Andrea Chiș dacă acest aspect va avea consecințe în instanță?

”Tot timpul mi-am pus problema ce relații putem să avem cu avocații și eu sunt pro comunicare și să separăm viața personală de cea profesională. Și chiar am întrebat la un moment dat colegiul de conducere al Curții de Apel, care are această atribuție în a-ți răspunde la întrebări legate de conflicte de interese, dacă trebuie să te abții într-o cauză cu un avocat cu care ai fost în concediu. Eu de multe ori am fost în excursii pe teme profesionale cu colegi avocați. Răspunsul colegiului a fost: așa cum apreciezi tu de la caz la caz. Eu cred că făcând o călătorie atât de importantă pe plan personal, relația devine una apropiată sau cel puțin pare în ochii celorlalți foarte apropiată, chiar dacă nu este de natura celei care te obligă să te abții în procese, cum ar fi cea de concubinaj, fiind o relație de colegialitate și prietenie între noi, însă cred că pe viitor mă voi abține în a judeca cauzele în care acest coleg avocat intră, tocmai pentru a nu crea suspiciuni.”, a răspuns magistratul.

Citește aici despre avocatul clujean care a mers pe jos 750 de km pe Camino

Vezi aici o emisiune în limba maghiară despre Camino cu Andrea Chiș și Laszlo Somai

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina