Radarul nu este infailibil! O demonstrează o decizie definitivă a Tribunalului Constanța, prin care a fost anulată o amendă pe motiv că viteza afișată pe imaginile video ale radarului fluctua în aceeași secundă cu 50 km/h!
Mai întâi, Judecatoriei Mangalia prin sentința civilă nr. 216/07.02.2014 a anulat amenda și a dispus restituirea sumei de 360 de lei șoferului, care plătise jumătate din ea în termenul de 48 de ore. Apoi, Decizia civilă nr. 472 a Tribunalului Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal a menținut sentința de la fond, potrivit legal-land.ro. Mai jos aveți argumentele din motivarea deciziei:
”Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal contestat, instanţa a reţinut ca, potrivit art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenţie „depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic”.
Rezultă că pentru a se reţine în sarcina unui participant la trafic săvârşirea acestei fapte contravenţionale trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- Să se depăşească viteza maximă admisă pe sectorul de drum şi pentru categoria autovehiculului condus;
- Viteza înregistrată să fie mai mare cu cel puţin 50 km/h decât cea maximă admisă;
- Constatarea să se facă prin mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;
Corect s-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 3.5.1. din Norma de Metrologie Legală nr. NML 021 – 05 din 23 noiembrie 2005, aprobată prin Ordinul Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301/2005, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:
- data şi ora la care a fost efectuată măsurarea;
- valoarea vitezei măsurate;
- imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidenţă numărul de înmatriculare al acestuia.
În urma vizionării înregistrării video a faptei săvârşite, instanţa a reţinut următoarea succesiune în derularea evenimentelor:
- înregistrarea debutează la ora 07:00:45, cadrul 6260, când viteza înregistrată este de 0 km/h
- începând cu cadrul 6290 viteza înregistrată creşte la 53 km/h, fără ca vreun autovehicul să fie filmat.
- la ora 07:00:47, cadrul 6348, apare autoturismul petentului, rulând cu viteza de 54 km/h;
- la ora 07:00:47, cadrul 6354, viteza autoturismului condus de către petent creşte instantaneu la 104 km/h;
- la ora 07:00:47, cadrul 6368 viteza înregistrată de cinemometru scade brusc, la 55 km/h, fiind in continuare filmat doar autovehiculul condus de către petent.
- La cadrul 6372 în filmare apare şi autoturismul din spatele celui condus de petent, viteza înregistrată fiind tot de 55 km/h
- Odată cu cadrul 6382, când pe filmare apar ambele maşini, viteza înregistrată este de 107 km/h
- La ora 07:00:48, cadrul 6398, când în filmare apare doar cel de-al doilea autovehicul, viteza scade la 77 km/h
Astfel, in urma vizionarii filmului depus la dosar, s-a retinut ca exista fluctuaţii de +/- 50 km/h în viteza înregistrată de cinemometru în mai puţin de 1 secundă, astfel ca instanţa de fond in mod corect a concluzionat ca nu poate fi stabilita, dincolo de orice dubiu, viteza de rulare a autovehiculului condus de către petent, întrucât creşterea şi respectiv scăderea, în mod instantaneu, a vitezei cu valori de peste 50 de km/h, astfel cum reiese din înregistrare, este imposibilă din punct de vedere tehnic. Or, existând dubii asupra corectitudinii vitezei afişate de cinemometru, corect s-a concluzionat ca nu se poate stabili cu certitudine dacă petentul a săvârşit sau nu fapta reţinută în sarcina sa, nefiind în cauză îndeplinită condiţia ca înregistrarea să cuprindă valoarea vitezei înregistrate.
Cat priveste afirmatia intimatului (IPJ Constanța – n.red.) apelant si, totodata, principala critica a sentintei apelate, in sensul ca in mod incorect instanta de fond a interpretat niste date tehnice, apreciind ca aceasta nu are pregatirea de specialitate necesara, putand solicita cel mult relatii unui expert tehnic autorizat, care, prin aplicarea unor anumite formule de calcul, putea lamuri cauza sub toate aspectele, instanta de control judiciar retine ca acestea nu pot fi primite, in cauza nefiind necesare cunostinte tehnice de specialitate in domeniu, pentru a concluziona asupra unor aspecte relevante si care nu comporta dubii. Astfel, se retine ca nu este necesara pregatirea tehnica in domeniu, pentru a aprecia ca exista fluctuaţii de +/- 50km/h în viteza înregistrată de cinemometru în mai puţin de 1 secundă, si pentru a concluziona astfel, ca nu poate fi stabilita, dincolo de orice dubiu, viteza de rulare a autovehiculului condus de către petent, întrucât creşterea şi respectiv scăderea, în mod instantaneu, a vitezei cu valori de peste 50 de km/h, astfel cum reiese din înregistrare, este imposibilă din punct de vedere tehnic.”, se arată în motivarea decizie.
În instanțele clujene există mai multe procese în care este contestată corectitudinea vitezei arătate de aparatul radar. ”Decizia de la Tribunalul Constanta dovedește curajul unor judecători de a distruge mitul infailibilității radarelor folosite de Poliţia rutiera si reprezintă un impuls pentru ceilalți judecători de a lepăda formalismul cu care sunt judecate plângerile contravenționale in materia depășirii limitei de viteza. Radarul nu e ceva abstract, in spatele lui se afla un om. Aceasta trebuie sa vadă judecătorul, omul din spatele radarului.”, a spus avocatul Călin Iuga, cel care a realizat o documentație amplă despre erorile comise la utilizarea radarelor și factorii externi care pot influența viteza înregistrată incorect de cinemomtru. Materialul îlputeți citi AICI.