fbpx

Amendă de peste 35 milioane de euro pentru încălcarea GDPR aplicată gigantului H&M

Centrul H&M din Nürnberg a primit o amendă de peste 35 milioane de euro pentru încălcarea GDPR prin faptul că firma și-a ascultat angajații și a salvat informații intime despre aceștia. Este cea de-a doua mai mare amendă aplicată vreodată în Europa, Google fiind amendat cu 50 de milioane de euro pentru încălcărea GDPR.

H&M din Nürnberg și-a ascultat angajații și a salvat informații intime despre aceștia, a stocat date despre bolile acestora, experiențele din vacanță, probleme familiale.

Gigantul suedez al modei, H&M, va plăti o amendă de 35,3 milioane de euro pentru spionarea detaliilor private ale angajaților unui centru de servicii din Nürnberg. Comisarul responsabil pentru protecția datelor din Hamburg, Johannes Caspar, responsabil de caz, a justificat duritatea decretului emis privitor la amenda aplicată, datorită monitorizării a sute de angajați. “Cuantumul amenzii aplicate este corespunzător și adecvat  pentru a descuraja companiile să încalce viața privată a angajaților lor”, a spus Caspar, conform relatărilor din presa germană.

Potrivit purtătorului său de cuvânt, este cea mai mare amendă impusă până în prezent în Germania după ce Regulamentul general privind protecția datelor a intrat în vigoare în mai 2018 și a doua ca mărime din Europa. Anul trecut, autoritatea franceză pentru protecția datelor a aplicat o amendă de 50 de milioane de euro companiei Google

Spionaj din 2014

Cazul a atras competența comisarului din Hamburg pentru protecția datelor, deoarece compania are sediul german în raza acestuia de competență. H&M are la dispoziție un termen de două săptămâni pentru a contesta decizia. Sediul central suedez a anunțat că va examina în detaliu decizia.

Cazul a devenit public în cursul anului trecut. Service center-ul din Nurenberg păstra evidențe încă din 2014.

Conducerea centrului de servicii a ținut „evidențe extinse ale condițiilor de viață privată” ale unora dintre angajați. De exemplu, unii superiori au dobândit informații ample  despre viața privată a angajaților lor prin discuții, „variind de la detalii destul de inofensive până la probleme familiale și credințe religioase”, a declarat responsabilul cu protecția datelor.

Managerii practicau un tip de discuții de genul ,,Welcome Back Talks”, cu angajații întorși din concediu, prin care obțineau informații asupra vieții private a angajaților cum ar fi experiențele din vacanțe, boli și diagnostic, simptomele suferite de către aceștia. Informațiile culese erau folosite pentru întocmirea profilelor angajaților.

Constatările, care au inclus inclusiv simptome ale bolilor și diagnosticele, au fost parțial înregistrate, stocate digital și au putut fi citite de către un minim de 50 de manageri din întreaga companie.

H&M își cere scuze

După ce cazul a fost mediatizat, au fost aduse îmbunătățiri în centrul de servicii, a declarat compania de modă. Printre altele, controlul intern al protecției datelor a fost consolidat, iar managerii și angajații au fost instruiți. În plus, grupul a anunțat că va dori să despăgubească toți angajații afectați. Responsabilul cu protecția datelor, Caspar, a lăudat acest lucru.

După notificarea deciziei, grupul suedez H&M a confirmat că gestionarea datelor angajaților  la Nürnberg nu a fost în conformitate cu orientările și instrucțiunile H&M.

Recent, H&M a anunțat că își va închide cu caracter permanent 250 de magazine la nivel global.

Amenda aplicată reprezintă 16% din profitul trimestrial al retal-ului de îmbrăcăminte.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina