Afaceristul influencer Călin Donca rămâne în arest preventiv. O inculpată a fost pusă în libertate

Magistrații Curții de Apel Brașov au decis, după ce au amânat o zi pronunțarea, respingerea contestației milionarului Călin Donca împotriva arestării preventive dispuse în urmă cu o săptămână. De asemenea, rămâne după gratii o inculpată, iar altă inculpată este pusă în libertate sub control judiciar.

Solutia pe scurt: ”În baza art. 425/1 al.4, 7 pct.2 lit.a Cod de procedură penală admite contestaţia formulată de inculpata Dobre Iulia-Elena împotriva încheierii nr.158/UP/19.09.2023 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Braşov pronunţată în dosar penal nr. 4203/62/2023, pe care o desfiinţează în parte, sub aspectul soluţiei de admitere a propunerii de arestare preventivă faţă de această inculpată şi rejudecând în aceste limite dispune:

În baza art. 204 al.12 Cod procedură penală rap. la art.227 al.2, art. 202 al.4 lit.b , art. 211 şi urm. Cod procedură penală respinge propunerea D.I.I.C.O.T- Serviciul Teritorial Brasov de arestare preventivă a inculpatei Dobre Iulia-Elena şi ia faţă de aceasta măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 26.09.2023.

În baza art. 215 alin. 1 cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la IPJ Braşov – Biroul Supravegheri Judiciare conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată.

În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar impune inculpatei să respecte următoarele obligaţii:

a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Braşov decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) să nu comunice direct sau indirect, pe nici o cale, cu inculpaţii Donca Oncioiu Călin, Buzatu Ileana-Oana, cu numiţii Apetri Răzvan Costinel, Donca Oncioiu Orianda Giorgiana şi Chelu Bogdan Ştefăniţă c) să comunice periodic, respectiv lunar, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă. (…)

Respinge contestaţiile formulate de inculpaţii Donca Oncioiu Călin – şi Buzatu Ileana-Oana împotriva aceleiaşi încheieri. ”

Avocatul lui Călin Donca a cerut revocarea măsurii arestului preventiv și a invocat o cauză de nulitate absolută. În fața magistraților, apărătorul a spus că dosarul penal în care este cercetat milionarul din Brașov ar fi trebuit să fie repartizat aleatoriu către instanța de la Tribunalul Brașov, iar în cazul lui Donca nu s-a întâmplat acest lucru. Cimbru spune că dosarul ar fi fost repartizat manual către un anumit judecător, lucru care ar însemna că nu a fost respectat regulamentul de funcționare al instanțelor. Apărătorul mai spune spune că nu ar exista probe suficiente pentru ca milionarul să fie arestat preventiv.

„Am cerut control judiciar, este rezonabil, proporțional și poată că și necesar. Nu există riscul ca domnul Donca să se sustragă, actele dosarului dovedesc contrariul. Riscul este zero. O persoană care are anumite intenții își pregătește o sustragere. O persoană care este de bună credință la dosarul cauzei a avut comportamentul procesual al domnului Donca”, a declarat avocatul Bogdan Cimbru, citat de Brașov.net

Procurorii susțin că Donca a organizat emiterea monedelor Solera X într-un sistem care din start era menit să inducă în eroare investitorii. Donca ar fi propus investitorilor să primească contravaloarea monedelor virtuale în bani sau panouri fotovoltaice. El ar fi dat acces la o platformă de exchange unde investitorii preschimbau criptomonedele în bani sau panouri. Donca promitea atunci că în momentul în care piața își va reveni, oamenii ar fi putut face înapoi schimbul în criptomonede.

Dar avocatul milionarului susține că informațiile erau transparent publicate pe site-ul companiei.  „S-a plâns vreun investitor că a fost indus în eroare? S-a plâns cineva că a fost prezentată vreo afacere într-un mod nereal? Toată lumea a știut, cu bună credință prezentate toate datele și toate posibilitățile de eventual profit”, a mai declarat Bogdan Cimbru, avocatul lui Călin Donca.

Comments

comentarii

Ploile aduse de ciclonul Boris au făcut prăpăd în sudul României. Pompierii clujeni au fost chemați să ajute în județele afectate.... Citește mai mult
Cluj-Napoca este un campion al absorbției fondurilor europene, în condițiile în care peste 420 de milioane de euro sunt implementate, deja, în municipiu.... Citește mai mult

Lasă un răspuns