Acasă » JURISPRUDENȚĂ » Acţiune în răspundere civilă delictuală. Postarea pe Facebook a unor judecăţi de valoare şi afirmaţii, fără a avea o bază factuală suficientă

Acţiune în răspundere civilă delictuală. Postarea pe Facebook a unor judecăţi de valoare şi afirmaţii, fără a avea o bază factuală suficientă

Clujust vă prezintă o sentință a Judecătoriei Cluj-Napoca, menținută în întregime de Tribunal, prin care o persoană a fost obligata la plata de daune morale pentru publicarea unei postări pe pagina personală de Facebook şi plasarea, astfel, în spaţiul public ”a unor judecăţi de valoare şi afirmaţii factuale, fără a avea o bază factuală suficientă şi fără să fi fost probate, fără că pârâtul să fi depus diligenţe rezonabile, efective pentru verificarea informaţiilor alegate”.

Potrivit sentinței, prejudiciul moral este reprezentat de ”atingerea semnificativă adusă demnităţii, onoarei, imaginii, reputaţiei reclamantului, prin afirmaţii jignitoare, defăimătoare, umilitoare, calomnioase”

JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA

Dosar nr. …./211/201… 

 SENTINŢA CIVILĂ NR. 270/2018

Şedinţa publică de la ….2018 Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: …

 GREFIER: … 

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul în contradictoriu cu pârâtul , având ca obiect pretenţii – acţiune în răspundere civilă delictuală.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că dezbaterile au avut loc la data de … 2018, fiind consemnate în încheierea de şedinţă care face parte din prezenta hotărâre, când instanţa a amânat pronunţarea pentru astăzi, … 2018, când a hotărât următoarele:

INSTANŢA: 

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanţei sub nr. …/211/201… în data de … (filele 2-10), astfel cum a fost regularizată la data de … (filele 75-76), reclamantul , prin avocat …, din cadrul SCPA …, cu împuternicire avocaţială la fila 11, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul :

  • să se constate săvârşirea de către pârât a unei fapte juridice ilicite constând în publicarea postării pe pagina personală de facebook prin care au fost aduse reclamantului semnificative prejudicii de imagine
  • să fie obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1.000 lei, reprezentând daune morale datorate ca urmare a atingerilor aduse imaginii şi reputaţiei reclamantului,
  • să fie obligat pârâtul la publicarea, pe cheltuiala sa, a hotărârii pronunţate în cauză într-un ziar de circulaţie locală şi naţională,
  • cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat, în esenţă, că la data de …, pârâtul a publicat pe pagina sa de facebook o postare care i-a adus atingere imaginii şi reputaţiei, că afirmaţiile şi judecăţile de valoare nu au nicio bază factuală, că pe reţeaua de socializare informaţiile se răspândesc foarte repede. S-a învederat că reclamantul este o persoană publică având în vedere că este jurnalist, a candidat pentru funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca în anul 2016 şi este cunoscut pe plan local, că afirmaţiile la adresa sa sunt dăunătoare imaginii sale. A precizat că a aflat de existenţa postării de la colegii săi jurnalişti la … care urmăreau pagina de facebook a pârâtului datorită notorietăţii de care se bucură tatăl acestuia. Reclamantul a subliniat că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, că s-au încălcat în primul rând prevederile art. 72 C.civ., că afirmaţiile pârâtului au o gravitate deosebită, cu caracter defăimător, fără nicio bază reală, care nu pot fi justificate prin prisma libertăţii de exprimare şi care au fost exprimate cu o vădită rea- credinţă, fără o minimă verificare prealabilă privind persoana reclamantului şi acţiunile sale. Cu privire la prejudiciu se arată că s-au produs consecinţe negative în două planuri, cel al activităţii sale de jurnalist şi cel al activităţii sale de în calitate de om de afaceri, că i s-a adus un prejudiciu moral, iar suma de bani solicitată cu titlu de daune morale este mai mult decât rezonabilă în raport cu gravitatea faptei pârâtului. S-a precizat că prejudiciul este urmarea directă a încălcării dreptului la imagine şi reputaţie a reclamantului, iar publicarea informaţiilor mincinoase de către pârât s-a realizat cu vinovăţie (filele 3-9).

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 194 şi următoarele C.proc.civ., art. 253 şi art. 1.357 şi următoarele C.civ.

În probaţiune, s-au depus înscrisuri şi planşe fotografice (filele 12-72, 78-89). Cererea a fost legal timbrată (fila 77).

La data de …, pârâtul , prin avocat …, cu împuternicire avocaţială la fila 99, a depus întâmpinare (filele 95-98), prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru admiterea acţiunii, că afirmaţiile sale sunt întemeiate pe informaţii concrete, publice, care pot fi accesate de orice persoană printr-o simplă documentare pe internet, că reclamantul a avut funcţia de redactor  şef la … de …, societate care a provocat scandalul şi ulterior deschiderea celebrului dosar penal „…”, în care au fost cercetaţi mai mulţi jurnalişti printre care şi reclamantul pentru folosirea calităţii lor în scopul de a şantaja persoane publice şi private. S-a învederat că baza factuală a afirmaţiilor sale este reprezentată de rechizitoriul întocmit în anul 2007 în unul dintre dosarele penale „…”, mai exact paragraful 25, unde se face referire la fapte de şantaj. Se arată că afirmaţia de celulă cancerigenă a oraşului este o judecată de valoare şi a fost făcută în contextul legăturii dovedite anterior dintre reclamant şi …, respectiv în contextul afacerilor derulate sub numele trustului „…”, iar afirmaţia din postare referitoare la mentalitatea şi comportamentul de securist şi comunist nu a fost făcută cu referire la reclamant. S-a mai motivat că întregul articol a vizat concluziile personale trase de pârât la finalul campaniei electorale în care tatăl său a candidat pentru funcţia de primar, campanie în care a depus un efort considerabil, iar ultimul paragraf al articolului a fost o concluzie a rezultatului alegerilor locale pentru funcţia de primar şi nu a avut nicio legătură cu persoanele enunţate expres în paragraful anterior.

Pârâtul a precizat că la campania electorală au candidat pentru funcţia de primar atât tatăl său, cât şi reclamantul, că întreaga lor familie a depus un efort deosebit în campanie, că s-au ales cu o cantitate impresionantă de articole defăimătoare la adresa întregii familii, prin care s-au adus acuzaţii grave la adresa lor, că reclamantul a înţeles să influenţeze opinia publică, să îşi facă campanie electorală şi să îşi submineze adversarii în acest fel. S-a invocat faptul că articolul este un drept la replică faţă de toate articolele defăimătoare la adresa sa şi a familiei sale, care au constituit un gest provocator din partea reclamantului. În ceea ce priveşte prejudiciul, s-a arătat că nimic din ce a afirmat pârâtul nu este o noutate, că afirmaţiile au la bază documente oficiale, că credibilitatea reclamantului a fost pusă la îndoială încă din anul 2006, când a apărut dosarul „…”, iar o postare pe pagina de facebook a pârâtului nu ar putea să scadă rating-ul site-ului ….

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 205 C.proc.civ.

În dovedire, s-au depus înscrisuri şi planşe fotografice (filele 100-171).

La data de …, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare (filele 177-179), prin care a solicitat, în esenţă, respingerea apărărilor din cuprinsul întâmpinării şi admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În motivare, se arată, în esenţă, că informaţiile publice şi care pot fi accesate de orice persoane invocate de către pârât se restrâng la rechizitoriul din dosarul „…”, iar acest din urmă document nu poate decât să întărească convingerea oricărei persoane că reclamantul nu a făcut parte din grupul infracţional „…”, astfel că afirmaţia pârâtului în legătură cu această asociere are o gravitate deosebită. S-a mai menţionat că reclamantul nu a fost niciodată cercetat în acest dosar, ci a avut doar calitatea de martor, pe care nu a ascuns-o. În ceea ce priveşte legătura ultimului paragraf al articolului cu reclamantul, acesta învederează că acest paragraf nu ar putea fi citit, înţeles independent de cele afirmate în paragraful întâi. În legătură cu pretinsul drept la replică invocat, se arată că pârâtul nu l-a cerut niciodată, ci a preferat să se răzbune pe pagina sa de facebook, iar tatăl pârâtului nu a recurs la demersurile juridice legale pe care le avea la îndemână dacă se considera lezat de publicaţiile reclamantului.

Prin sentinţa civilă nr. … pronunţată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. … s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj – Secţia Civilă (filele 187- 188).

Prin sentinţa civilă nr. … pronunţată de către Tribunalul Cluj – Secţia Civilă în dosarul nr. …, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea civilă nr. … pronunţată de către Tribunalul Cluj – Secţia Civilă în dosarul cu acelaşi număr s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca (filele 10-11, 16 dos. tribunal).

Prin sentinţa civilă nr. … pronunţată de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. …, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca (filele 4-5 dos. curte de apel), sens în care s-a format prezentul dosar cu nr. …*.

În motivare, s-a reţinut că „raportat la modalitatea în care a fost redactată acţiunea, tribunalul din oficiu a solicitat lămuriri reprezentantului reclamantului, acesta arătând aşa cum rezultă din cuprinsul practicalei acestei hotărâri faptul că a conceput cererea introductivă ca o acţiune în pretenţii ca urmare a antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtului, primul petit formulat vizând una dintre condiţiile răspunderii civile delictuale”.

În cauză, instanţa a încuviinţat şi a administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului în favoarea pârâtului (filele 27-28, 29), proba cu interogatoriul pârâtului în favoarea reclamantului (filele 22-26, 29), proba testimonială cu martorul … în favoarea reclamantului (filele 32-33).

La data de 04.01.2018, reclamantul şi pârâtul au depus concluzii scrise (filele 46-52, respectiv 53-61).

Prin încheierea de şedinţă din data de 12.01.2018, în temeiul art. 390 ultima teză şi art. 247 alin. (1) teza I C.proc.civ. instanţa a pus în discuţie excepţiile de ordine publică invocate de către pârât prin concluziile scrise şi a respins excepţia inadmisibilităţii petitului I şi petitului III invocate de către pârât ca neîntemeiată (filele 70-71).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :

Din coroborarea mijloacelor de probă de la dosar, instanţa reţine că, în fapt, reclamantul se bucură de o mare notorietate la nivelul municipiului Cluj- Napoca, în calitate de jurnalist, fiind cunoscut pentru articolele de presă publicate online pe pagina . Acesta a candidat din partea … pentru funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca în cadrul campaniei electorale desfăşurată în anul ….

Pârâtul este fiul unui cunoscut om de afaceri clujean, numitul …. Acesta din urmă a candidat pentru funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca în cadrul aceleiaşi campanii din anul …, iar pârâtul s-a implicat în mod direct în coordonarea campaniei electorale.

În data de …, pârâtul a publicat pe pagina sa facebook o postare accesibilă prietenilor având următorul conţinut (fila 12 dos. nr. …):

”8,800 de voturi în timp de o lună. Cea mai frumoasă campanie electorală văzută în Ro până acum. Vă mulţumim frumos, sunteţi oamenii pentru care merită să lupţi”.

Concluziile mele după o primă campanie electorală:

  • Într-un timp relativ scurt şi lipsiţi de mijloace de propagare am primit sprijinul clujenilor care îşi doresc bun simţ şi normalitate. Pentru ei a meritat tot efortul ce a fost şi va
  • Trebuie să investim în educaţie adaptată la secolul nostru, să dezvoltăm simţul critic al oamenilor, în adevăratul sens al cuvântului. Astfel nu vom mai fi un popor atât de
  • Trebuie să ne implicăm şi să ne informăm ca şi indivizi. Nu se poate să nu mergi la vot, sau să nu ai cunoştinţe minime de noţiuni civice şi economice, dar să fii gata oricând să exprimi păreri
  • La Cluj conducerea actuală s-a concentrat timp de 12 ani să îşi consolideze poziţia, iar clujenii sunt fie nepăsători, cuminţiţi prin spaimă sau suficienţi cu asfalt şi
  • Una dintre cele mai triste note, dacă există domeniu mai slab calitativ decât politica, acesta este presa. Exceptând cei câţiva încă loiali deontologiei, trăim în pericolul dezinformării totale. Spre exemplu, la Cluj se observă formarea unui grup infracţional de şantaj format din „oameni” precum …, …, …, … şi alte astfel de celule cancerigene ale oraşului. Să le fie ruşine oamenilor de afaceri care îi încurajează. Mă întreb: în atâţia ani de malpraxis jurnalistic şi defăimare şi santaj, cum de Asociaţia Jurnaliştilor sau cum se numeşte nu a luat nicio măsură? Nu ştiu.
  • Rămâne aşadar eterna luptă dintre rău şi bine, căci securiştii şi comuniştii au şi ei copii gata să preia ştafeta la fel cum şi noi la rândul nostru trebuie să luptăm cu ei aşa cum au făcut-o părinţii noştri.

Rămâneţi cu bine.” 

Pârâtul a recunoscut la interogatoriul administrat din oficiu şi consemnat în încheierea de şedinţă din data de … (fila 29) că la data publicării postării avea în jur de 2.000 de prieteni pe reţeaua de socializare facebook.

La data de …, postarea era încă accesibilă pe pagina de facebook a pârâtului, astfel cum reiese din înscrisul de la fila 69.

În drept, instanţa reţine că potrivit art. 1357 C.civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

În ceea ce priveşte repararea prejudiciului nepatrimonial, instanţa reţine că potrivit art. 1391 alin (5) C.Civ., dispoziţiile art. 253 – 256 rămân aplicabile.

Conform art. 253 C.civ., persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei:

a) interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;

b) încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;

c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.

(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanţa poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c).

(3) Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanţei să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt:

a)   obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare;

b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat.

(4) De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acţiune este supus prescripţiei

Potrivit art. 72 C.civ., orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale; este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

În lumina art. 75 din C.civ., nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.

Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune.

Pentru corecta aplicare a dreptului material care fundamentează cererea reclamantului la starea de fapt reţinută anterior, instanţa trebuie să facă o analiză a îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie (prevăzută de art. 1.357 C.civ. raportat la art. 72 şi art. 75 C.civ.), prin interpretarea dreptului intern în lumina garanţiilor impuse de prevederile Convenţiei europene a drepturilor omului şi în limitele stabilite prin jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului.

În speţă, fapta alegată de către reclamant, respectiv publicarea pe pagina de facebook a postării de la fila 12 dos. nr. … nu este contestată. În ceea ce priveşte caracterul ilicit al faptei, instanţa va analiza în ce măsură fapta pârâtului de a plasa în spaţiul public postarea din data de … este de natură să aducă atingere onoarei şi reputaţiei reclamantului, dacă atingerea este semnificativă şi dacă poate fi justificată în contextul art. 72 şi art. 75 C.civ., respectiv prin prisma libertăţii de exprimare garantată de art. 10 CEDO.

Apare dincolo de orice dubiu că mesajul postării publicată de către pârât în data de pe pagina sa de facebook este că reclamantul este unul dintre jurnaliştii care nu respectă deontologia profesiei, că articolele sale sunt menite să dezinformeze, să defăimeze, că alături de numiţii I…, … şi … face parte dintr-un grup infracţional organizat care săvârşeşte infracţiuni de şantaj, că articolele publicate se circumscriu noţiunii de malpraxis.

Totodată, prin folosirea expresiei „celule cancerigene ale oraşului” (Cluj-Napoca) şi a cuvântului oameni între ghilimele, se induce ideea că reclamantul nu este o persoană demnă a fi numită „om” şi că alături de celelalte persoane nominalizate în postare dăunează comunităţii locale până într-acolo încât consecinţele faptelor şi acţiunilor lor sunt ireversibile (cancerigen:

„substanţă sau factor care poate provoca apariţia cancerului”; cancer: „termen general care denumeşte diverse forme de tumori maligne ce se caracterizează printr-o înmulţire excesivă a ţesuturilor unor organe; boală care constă în apariţia unei tumori grave care provoacă degenerarea ţesuturilor unor organe interne sau externe – dexonline).

Instanţa reţine că pârâtul ţine să îşi exprime în mod public dezaprobarea faţă de o atitudine considerată reprobabilă, aceea a „oamenilor de afaceri care îi încurajează” pe reclamant şi pe celelalte persoane care fac parte din „grupul infracţional organizat”, precum şi faţă de o anumită instituţie, „Asociaţia Jurnaliştilor sau cum se numeşte”, care „în atâţia ani de malpraxis jurnalistic şi defăimare şi santaj, (…) nu a luat nicio măsură”. În acest context, se induce ideea că deşi activitatea de jurnalist desfăşurată de reclamant nu este conformă cu normele şi obligaţiile specifice acestei activităţi profesionale, instituţiile abilitate nu iau nicio măsură în acest sens.

Mai mult, contrar apărărilor pârâtului, instanţa apreciază că pentru orice cititor obiectiv, ultimul paragraf al postării nu poate fi citit decât împreună cu celelalte şi în contextul întregii postări, care se vrea o concluzie a pârâtului în urma campaniei electorale a tatălui său pentru alegerile în funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca.

Prin acest ultim paragraf se transmite cititorului concluzia că lupta dintre bine (oamenii care şi-au manifestat votul în favoarea candidatului susţinut de către pârât, oamenii pentru „care merită să lupţi”, clujenii „care îşi doresc bun simţ şi normalitate”) şi rău („grup infracţional de şantaj format din „oameni” precum …, …, …, … şi alte

„astfel de celule cancerigene ale oraşului”) „rămâne eternă” şi vine ca o continuare a luptei dintre „securişti şi comunişti”, pe de o parte, şi „părinţii noştri” (ai acelor oameni „care îşi doresc bun simţ şi normalitate”).

Nu se poate nega faptul că acuzele şi insinuările lansate de către pârât pe pagina sa de facebook sunt jignitoare, dispreţuitoare, umilitoare, compromiţătoare, calomnioase şi au adus atingere onoarei şi reputaţiei reclamantului, valori componente ale vieţii private, în înţelesul art. 8 CEDO.

În continuare, instanţa va analiza în ce măsură o astfel de faptă poate fi justificată de excepţiile prevăzute de art. 72 şi art. 75 C.civ., respectiv consimţământul reclamantului/atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte/exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.

În speţă, niciuna dintre excepţiile anterior individualizate nu este incidentă, respectiv nu există consimţământul reclamantului, iar atingerea adusă imaginii, onoarei şi reputaţiei acestuia este o faptă ilicită care s-a săvârşit cu ocazia exerciţiului unei libertăţi fundamentale de către pârât, aceea a libertăţii de opinie manifestată extern sub forma libertăţii de exprimare şi care, în lumina circumstanţelor cauzei, excede bunei-credinţe şi limitelor convenţionale consacrate de art. 10 CEDO.

Instanţa reţine că este dedus judecăţii un conflict între, pe de o parte, dreptul reclamantului de a-şi proteja reputaţia, onoarea şi demnitatea, iar pe de altă parte, dreptul pârâtului de a comunica fapte şi idei, cu ocazia dezbaterii unui subiect de interes pentru comunitatea locală, campania electorală pentru alegerile în funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, pe care acesta avea dreptul să-l aducă la cunoştinţă publicului prin intermediul unei postări pe pagina de facebook, cu obligaţia corelativă ca această informare să se realizeze cu bună-credinţă şi în limitele convenţionale.

Instanţa reţine, pe de o parte, prevederile art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, conform cu care orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale; nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora, iar pe de altă parte, prevederile art. 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului, conform cu care orice persoană are dreptul la libertate de exprimare; acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a  comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere; (…) exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

În consecinţă, instanţa reţine că în cazurile în care se invocă o încălcare a drepturilor garantate de art. 8, iar prezumtiva ingerinţă în drepturile respective rezultă dintr-o exprimare rostită sau publicată, Curtea (EDO) subliniază că, la apărarea drepturilor garantate în temeiul art. 8, statul are obligaţia de a ţine seama în mod corespunzător de drepturile protejate în temeiul art. 10. În asemenea cazuri, Curtea va trebui, în consecinţă, să pună în balanţă dreptul reclamantului la „respectarea vieţii sale private” şi interesul public faţă de libertatea de exprimare (…). Astfel, Curtea va avea în vedere faptul că nu există o ierarhie între drepturile garantate de cele două articole (a se vedea, în special, Von Hannover împotriva Germaniei, nr. 59320/00, pct. 60, CEDO 2004-VI; Tammer împotriva Estoniei, nr. 41205/98, pct. 68, CEDO 2001-I).

Potrivit jurisprudenţei Curţii în cauza Handyside contra Regatului Unit, „libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una din condiţiile primordiale ale progresului său şi ale împlinirii individuale a membrilor săi”  şi acoperă „nu numai informaţiile sau ideile care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive ori indiferente, ci şi pe acelea care ofensează, şochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populaţiei. Acestea sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi spiritului deschis, în absenta cărora nu există societate democratică”.

Curtea europeană a drepturilor omului subliniază că limitele criticii admisibile sunt ca şi pentru oamenii politici, mult mai largi în cazul funcţionarilor care exercită funcţii oficiale. În acelaşi timp nu se poate spune că funcţionarii se expun cu bună ştiinţă unui control atent al faptelor şi gesturilor lor, exact ca şi în cazul oamenilor politici şi doresc atunci să fie trataţi pe picior de egalitate cu aceştia din urmă când se pune problema criticării comportamentului lor.

Curtea reiterează că alegerea mijloacelor necesare pentru a asigura conformitatea cu articolul 8 în sfera relaţiilor dintre indivizi este, în principiu, o problemă care cade în marginea de apreciere a statelor contractante. În acest sens, există diverse modalităţi de asigurare a respectului pentru viaţa privată, iar natura obligaţiei statelor va depinde de acel aspect concret al vieţii private care este pus în discuţie (Odievre împotiva Franţei, nr. 42326/98, pct. 40, ECHR 2003-III).

Protectia reputaţiei unei persoane este garantată de art. 10 paragraful 2 din Convenţie, ca temei pentru restrângerea libertăţii de exprimare. Imaginea persoanei ţine de sfera vieţii private, iar statele semnatare, în baza obligaţiilor pozitive, trebuie să garanteze oricărei

 persoane, chiar dacă aceasta este persoană publică, „o speranţă legitimă în ceea ce priveşte protecţia şi respectarea vieţii sale private” împotriva practicilor presei de senzaţie (Cauza von Hannover c. Germaniei, hotarârea din 24 iunie 2004, par. 68).

În Hotărârea Lavric împotriva României (punctele 31 şi 33), Curtea reiterează că, în jurisprudenţa sa, s-a stabilit deja că sensul conceptului „viaţă privată” se extinde şi la aspecte legate  de  identitatea  personală  şi  de  reputaţie  (a  se  vedea   Pfeifer   împotriva  Austriei,  nr. 12556/03, pct. 35, 15 noiembrie 2007; Petrina împotriva României, nr. 78060/01, 14 octombrie 2008, pct. 27-29 şi 34-36; şi Timciuc, citată anterior, pct. 143). În plus, pentru ca art. 8 să fie aplicabil, atacul adus onoarei şi reputaţiei unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate şi să aducă atingere exercitării de către o persoană a dreptului la respectarea vieţii sale private [a se vedea, de exemplu, A. împotriva Norvegiei, nr. 28070/06, pct. 64, 9 aprilie 2009; Mikolajová împotriva Slovaciei, nr. 4479/03,  pct.  55,  18  ianuarie  2011; Roberts and Roberts împotriva Regatului Unit, (dec.), nr. 38681/08, pct. 40-41, 5 iulie 2011 şi Axel Springer AG împotriva Germaniei (MC), nr. 39954/08, pct. 83, 7 februarie 2012].

În cauze referitoare la dezbateri sau probleme de interes public general, limitele unei critici acceptabile sunt mai largi în privinţa politicienilor sau a altor persoane publice decât în privinţa persoanelor particulare (a se vedea cauza Petrina, pct. 40).

Esenţială este şi jurisprudenţa constantă a Curţii europene a drepturilor omului care face distincţia clară între afirmaţii factuale şi judecăţi de valoare. Dacă materialitatea primelor poate fi dovedită, cele din urmă nu pot fi supuse unei probări a exactităţii lor [De Haes şi Gijsels împotriva Belgiei, pag. 235, paragraful 42 şi Harlanova împotriva Letoniei, Cererea nr. 57.313/00 (dec.) din 3 aprilie 2003].

Bineînţeles că, atunci când este vorba de afirmaţii privind comportamentul unui terţ, în unele cazuri poate fi dificil să se facă distincţia dintre acuzaţii de fapt şi judecăţi de valoare. Nu este mai puţin adevărat că şi o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită de orice fundament de fapt (Jerusalem împotriva Austriei, Cererea nr. 26.958/95, paragraful 43, CEDO 2001-II).

Instanţa reţine că în lumina jurisprudenţei Curţii calificarea unei declaraţii ca fiind afirmaţie factuală sau judecată de valoare este o chestiune care cade înainte de toate în limitele de apreciere a autorităţilor naţionale, în special a instanţelor naţionale. Cu toate acestea, chiar şi atunci când o declaraţie are natura unei judecăţi de valoare, trebuie să existe o bază factuală suficientă care să o susţină, în caz contrar aceasta depăşind limitele libertăţii de exprimare (Pedersen şi Baadsgaard împotriva Danemarcei, nr. 49017/99, pct. 76, ECHR 2004-XI şi Timpul Info-Magazin şi Anghel împotriva Moldovei, nr. 42864/05, pct. 37, 27.11.2007).

În speţă, postarea publicată în … conţine atât judecăţi de valoare („domeniu mai slab calitativ decât politica, acesta este presa”, „ „oameni” precum …”, „celule cancerigene ale oraşului”, asemănarea cu „securiştii şi comuniştii”), cât şi afirmaţii factuale („exceptând cei câţiva încă loiali deontologiei, trăim în pericolul dezinformării totale”, „grup infracţional de şantaj”, „ani de malpraxis jurnalistic şi defăimare şi şantaj”).

În consecinţă, se impune a se determina dacă acestea au o bază factuală suficientă, respectiv dacă au fost dovedite faptele grave invocate, precum şi dacă pârâtul a acţionat sau nu cu bună-credinţă.

În această privinţă, instanţa constată că pârâtul a indicat ca bază factuală rechizitoriul întocmit în anul 2007 în dosarul „…”, câteva articole de presă, declaraţia unui cunoscut om de afaceri din Cluj-Napoca şi a justificat afirmaţiile sale prin prisma dreptului la replică şi a provocărilor din partea reclamantului manifestate prin articole de presă care au vizat familia sa.

În ceea ce priveşte prima apărare a pârâtului, instanţa constată că în dosarul menţionat reclamantul a avut doar calitatea de martor, iar soluţia definitivă care s-a pronunţat în privinţa persoanelor trimise în judecată a fost aceea de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 C.proc.pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală).

Este real că la momentul postării, …, nu era pronunţată soluţia de achitare în dosarul „Gazeta”, însă acest aspect nu este de natură să creeze o bază factuală suficientă de natură a justifica o asemenea atingere adusă onoarei şi reputaţiei reclamantului. Astfel, chiar admiţând că reclamantul ar fi fost la momentul postării, nu martor, ci condamnat în primă instanţă pentru fapte de şantaj exercitate în legătură şi prin intermediul activităţii sale de jurnalist, atunci prezumţia de nevinovăţie garantată de art. 6 CEDO s-ar fi opus publicării unor afirmaţii atât de grave la adresa sa.

În ceea ce priveşte articolele de presă depuse în probaţiune de către pârât şi care privesc persoana reclamantului, respectiv un articol din anul 2008 publicat pe „www…..ro” (filele 101-102 dos. nr. …), un articol din 10.11.2014 (fila 100 dos. nr. …) şi un articol din 16.04.2016, ambele publicate de „…” (fila 103 dos. nr. …), instanţa reţine că sunt simple afirmaţii fără o bază probatorie, fiind astfel înlăturate.

Articolul postat în data de şi aflat la filele 34 verso – 35 din dosar, care redă declaraţiile numitului …, nu poate fi avute în vedere de către instanţa de judecată ca bază factuală pentru postarea din data de , astfel că a fost înlăturat. Relevante sub aspectul soluţionării cauzei sunt doar elementele existente la data postării şi care ar fi putut justifica dimensiunea afirmaţiilor.

În legătură cu celelalte apărări ale pârâtului, instanţa reţine că acesta a dovedit o atitudine contradictorie. Astfel, deşi susţine că în cadrul articolelor scrise de către reclamant s-au adresat cuvinte jignitoare atât în privinţa sa, cât şi a familiei sale (răspunsul la întrebarea nr. 8 din interogatoriul administrat – fila 25) şi că aceste articole au constituit o provocare (poziţia din cuprinsul întâmpinării – fila 97 dos. nr. …), tot pârâtul este cel care afirmă că „în ceea ce priveşte articolele care mă vizează, menţionez că nu am făcut niciun demers întrucât nu am vrut să îmi consum energia” (răspunsul la întrebarea nr. 10 din interogatoriul administrat – fila 25). Prin urmare, ceea ce susţine pârâtul este că provocarea nu a fost suficient de mare încât să îl determine să iniţieze o procedură judiciară, însă l-a determinat să plaseze în spaţiul public afirmaţii de o gravitate extremă.

Nu se poate reţine afirmaţia pârâtului conform căreia postarea este un drept la replică în privinţa  articolelor  de  presă  scrise  de  către  reclamant  la  adresa  sa  şi  a   familiei. Această concluzie reiese din însăşi textul postării – primul paragraf reprezintă o introducere şi marchează publicul ţintă, cei 8.800 de votanţi („8,800 de voturi în timp de o lună. Cea mai frumoasă campanie electorală văzută în Ro până acum. Vă mulţumim frumos, sunteţi oamenii pentru care merită să lupţi”), al doilea paragraf defineşte scopul şi esenţa postării („Concluziile mele după o primă campanie electorală”), iar paragrafele 3-8 redau punctual constatările pârâtului.

Este limpede că din întreaga construcţie logică a postării, precum şi din recunoaşterea pârâtului: „a fost o concluzie personală făcută după încheierea campaniei electorale” (răspunsul la întrebarea nr. 4 din interogatoriul administrat – fila 23), reiese că postarea este o expunere a concluziilor/un rezumat al constatărilor pârâtului în urma campaniei electorale a tatălui său, campanie în care a fost implicat activ. Nimic din conţinutul afirmaţiilor postate pe facebook nu denotă pretinsa legătură cu anumite articole scrise de către reclamant.

În ceea ce priveşte pretinsa provocare, instanţa reţine că deşi reclamantul a publicat mai multe articole care au ţintit în principal activitatea şi persoana numitului …, tatăl pârâtului şi tangenţial persoana pârâtului şi mama acestuia (filele 144-171 dos. nr. …), iar expresiile folosite pot fi catalogate ca exagerate, limbajul utilizat fiind controversat şi agresiv, totul s-a desfăşurat în perioada campaniei electorale locale din anul 20… şi în contextul necesităţii informării publicului larg asupra unor aspecte de mare interes pe plan local (persoana unuia dintre candidaţii pentru funcţia de primar şi familia acestuia). Sub acest aspect, instanţa ţine să sublinieze că în cazul unui jurnalist limitele de exprimare sunt mai largi şi se circumscriu rolului primordial pe care îl joacă presa într-o societate democratică.

Chiar acceptând că pârâtul s-a simţit direct lezat de anumite pasaje din articole, instanţa concluzionează că a existat o provocare, însă nu una suficient de mare încât să justifice gravitatea afirmaţiilor care au fost postate în data de ….

În speţă, având în vedere că este vorba de acuzaţii grave referitoare la reclamant, trebuie amintit că exercitarea libertăţii de exprimare de către pârât implică obligaţii şi responsabilităţi, iar garanţiile oferite de art. 10 sunt supuse condiţiei ca acesta să acţioneze cu bună-credinţă.

În privinţa condiţiei bunei-credinţe, instanţa reţine că hotărârile CEDO enunţă principiul conform căruia adevărul obiectiv al afirmaţiilor nu trebuie sa fie singurul criteriu luat în considerare de instanţe în situaţia în care analizează o acuzaţie de calomnie, elementul determinant trebuind sa fie buna-credinţă a autorului afirmaţiilor care afectează reputaţia părţii vătămate (dacă a cunoscut sau nu ca acestea sunt false, precum şi dacă a depus diligenţele necesare, în circumstanţele date, pentru a verifica autenticitatea afirmaţiilor).

În lumina probelor administrate, instanţa constată că deşi pârâtul recunoaşte că singurul document oficial pe care s-a bazat a fost rechizitoriul din dosarul „…” (apărare care a fost înlăturată de instanţă conform argumentelor anterior expuse), că a „făcut verificări pe google” şi a „căutat numele reclamantului” şi că are „2 prieteni care au fost victimele reclamantului” (răspunsul la întrebarea nr. 6 din interogatoriul administrat – fila 24), nu s-a individualizat nicio pagină de internet în acest sens, nu s-a nominalizat şi nu s-a propus în calitate de martor niciunul

dintre prietenii la care a făcut referire, deşi sarcina probei existenţei unei baze factuale, respectiv a veridicităţii afirmaţiilor factuale îi incumba. Astfel, instanţa apreciază că pârâtul nu a dat dovada de un minim de diligenţă necesar, în raport de circumstanţele date, pentru a verifica înainte de publicarea postării dacă informaţiile privitoare la persoana reclamantului sunt autentice. Pretinsele verificări pe care susţine că le-a făcut nu pot să justifice afirmaţii de o asemenea gravitate precum cele din speţă, chiar în condiţiile în care în privinţa unei persoane publice cum este reclamantul limitele criticii admisibile sunt mai largi.

Din întregul probatoriul de la dosar, instanţa reţine că nu s-a făcut dovada că reclamantul se face vinovat de fapte de şantaj, de exercitarea necorespunzătoare sau neloială a profesiei sale de jurnalist, iar judecăţile de valoare emise de către pârât nu se bucurau la momentul postării de nicio bază factuală.

Simplele supoziţii, intuiţii, discuţii particulare, zvonuri plasate în spaţiul public şi reiterate sau răspândite, adevărate sau neadevărate, nu au valoare juridică. Chiar dacă în plan emoţional pot justifica anumite alegeri personale, ele nu sunt susceptibile a înlătura răspunderea civilă delictuală în absenţa confirmării acestora prin mijloace de probă administrate în mod legal.

Postarea criticată, care conţine informaţii de natura unor judecăţi de valoare şi afirmaţii factuale, fără a avea o bază suficientă şi fără să fi fost probate, fără să se fi dovedit că pârâtul a depus diligenţe rezonabile şi efective pentru verificarea informaţilor privitoare la persoana reclamantului, denotă reaua-credinţă a pârâtului şi reprezintă o atingere adusă dreptului la viaţă privată a reclamantului.

În ceea ce priveşte prejudiciul, în cauzele Danev c. Bulgariei şi Iovtchev c. Bulgariei, CEDO a reţinut încălcarea convenţiei, după ce a considerat că abordarea formalistă a instanţelor naţionale, care atribuiseră reclamantului obligaţia de a dovedi existenţa unui prejudiciu moral cauzat de fapta ilegală, prin dovezi susceptibile să confirme manifestări externe ale suferinţelor lui fizice sau psihologice, avuseseră ca rezultat privarea reclamantului de despăgubirea pe care ar fi trebuit să o obţină.

Curtea a subliniat că motivarea hotărârilor interne nu a ţinut seama de faptul că încălcarea constatată a drepturilor fundamentale ale persoanei putea în sine, în lumina afirmaţiilor acestuia, potrivit cărora se afla într-o stare psihologică sensibilizată, să fie reţinută ca element pentru stabilirea unui prejudiciu moral. Curtea a considerat că aplicarea unei asemenea abordări formaliste de către instanţe era în măsură să excludă acordarea unei despăgubiri într-un foarte mare număr de cazuri în care fapta nu era însoţită de o deteriorare vizibilă obiectiv a stării fizice sau psihice a victimei. Abordarea respectivă a instanţelor naţionale, care solicitaseră persoanei în cauză să îşi demonstreze suferinţele prin alte mijloace de probă, în special prin mărturii, fără a putea accede la acestea, l-a privat pe reclamant de un recurs efectiv în sensul art. 13 din Convenţie.

În cauza Elefteriadis c. României, Curtea a arătat că raţionamentul urmat de instanţele naţionale pentru a respinge cererea prin care reclamantul încerca să obţină repararea suferinţelor îndurate de el (…) lăsa impresia că lipsa unor mijloace de probă materiale ale prejudiciului invocat era cea care justificase decizia acestora de a nu acorda despăgubiri. Curtea a considerat că, chiar şi admiţând că în general era sarcina oricărei persoane care introduce o acţiune în justiţie să facă proba susţinerilor sale, nu consideră rezonabil ca, în circumstanţele speţei, să atribuie reclamantului obligaţia de a demonstra temeinicia pretenţiilor sale prin intermediul unor dovezi susceptibile să ateste suferinţele cauzate (…). Curtea a subliniat în repetate rânduri obligaţia care revine instanţelor naţionale de a interpreta cerinţele procedurale în mod proporţional şi rezonabil [Stone Court Shipping Company, S.A. împotriva Spaniei, nr. 55524/00, pct. 33-35, 28 octombrie 2003, Pérez de Rada Cavanilles împotriva Spaniei, 28 octombrie 1998, pct. 45, Culegere 1998-VIII, precum şi Miragall Escolano şi alţii împotriva Spaniei, nr. 38366/97, 38688/97, 40777/98, 40843/98, 41015/98, 41400/98].

În continuare, instanţa va avea în vedere practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform cu care „în ceea ce priveşte proba prejudiciului moral, proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanţele  urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu şi a împrejurărilor în care a fost săvârşită, soluţia fiind

 determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.”(a se vedea deciziile nr. 153/27.01.2016, nr. 824/06.04.2016 pronunţate de către ÎCCJ – Secţia I civilă şi publicate în Buletinul Jurisprudenţei ÎCCJ 2016).

Astfel, în prezenta speţă, dată fiind natura prejudiciului moral, instanţa constată că nu este necesar a se proba fără dubiu şi fără echivoc împrejurarea că ar fi fost deteriorată reputaţia reclamantului – persoană publică, jurnalist cunoscut pe plan local, cu o anumită notorietate şi care s-a implicat în plan politic prin candidatura la alegerile pentru funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca – în contextul în care pârâtul, prin afirmaţiile sale de o gravitate deosebită, a produs o atingere semnificativă valorilor care definesc personalitate umană, postarea atingând un nivel ridicat de gravitate, apt a produce consecinţe negative în plan moral, psihic reclamantului.

Mai mult, instanţa reţine că declaraţia martorului se coroborează cu interogatoriul reclamantului (răspunsul la întrebările nr. 1 şi 2 – filele 27-28) şi cu interogatoriul pârâtului (răspunsul la întrebarea nr. 2 şi 8 – filele 22-26) şi întăresc concluzia că postarea este denigratoare şi a adus atingere demnităţii, reputaţiei şi imaginii reclamantului. Chiar în lipsa unor asemenea mijloace de probă, instanţa apreciază că orice persoană cu privire la care s-ar fi lansat asemenea afirmaţii cum sunt cele cuprinse în postarea din … s-ar fi simţit puternic lezată, ar fi suferit în plan psihic, moral şi ar fi resimţit emoţii negative, mâhnire, ruşine, umilinţă, nelinişte. Este greu de crezut că o persoană poate trece cu uşurinţă peste o asemenea situaţie fără ca valori fundamentale cum sunt onoarea şi reputaţia să nu fie puternic afectate şi chiar acceptând că din partea unei persoane publice se aşteaptă un nivel de toleranţă mai ridicat faţă de criticile ce îi privesc viaţa privată şi cea profesională.

Apărările pârâtului în sensul că postarea nu a produs un prejudiciu moral, întrucât astfel de informaţii legate de reclamant erau deja publice la acel moment sunt vădit neîntemeiate.  După cum instanţa a reţinut deja, acuzaţiile la adresa reclamantului nu au fost dovedite. Chiar acceptând că ar fi existat o minimă veridicitate în privinţa celor publicate de către pârât, instanţa apreciază că nu s-ar fi justificat afirmaţii atât de grave. Totodată, pârâtul ar fi putut şi ar fi trebuit să prevadă faptul că postarea sa va atinge un număr mare de utilizatori ai reţelei de socializare, mai ales în contextul în care avea foarte mulţi prieteni virtuali la acel moment, că informaţia se va propaga foarte repede şi că cel mai probabil va fi preluată în media locală ca urmare a interesului comunităţii în privinţa unui jurnalist şi candidat la funcţia de primar al municipiului.

Prejudiciul de imagine, reputaţie adus reclamantului apare cu atât mai evident în contextul în care pârâtul şi-a exprimat în mod public dezaprobarea faţă de oamenii „de afaceri care îi încurajează” pe reclamant şi pe celelalte persoane care fac parte din „grupul infracţional organizat”.

În ceea ce priveşte înscrisurile referitoare la activitatea financiară a societăţii … SRL administrată de reclamant şi cele privitoare la traficul site-ului … pe care se întemeiază o parte din apărările pârâtului, instanţa reţine în primul rând, că în speţă s-a invocat un prejudiciu moral, nu material, iar în al doilea rând chiar reclamantul a recunoscut la interogatoriul administrat că afacerile sale nu au avut de suferit, ci doar imaginea şi reputaţia sa în ochii celorlalţi oameni de afaceri care îşi desfăşoară activitatea la nivel local şi care fac parte din diverse organizaţii cum sunt Rotary Club, Lions Club (răspunsul la întrebarea nr. 2 din interogatoriul administrat – fila 27). Prin urmare, profitul înregistrat de societatea gestionată de reclamant şi traficul site-ului de ştiri nu sunt relevante sub acest aspect.

În consecinţă, instanţa reţine că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, în contextul art. 72 şi art. 1.357 C.civ., respectiv:

  • fapta ilicită – publicarea postării din … pe pagina personală de facebook a pârâtului şi plasarea în spaţiul public a unor judecăţi de valoare şi afirmaţii factuale, fără a avea o bază factuală suficientă şi fără să fi fost probate, fără că pârâtul să fi depus diligenţe rezonabile, efective pentru verificarea informaţiilor alegate,
  • prejudiciul – moral, reprezentat de atingerea semnificativă adusă demnităţii, onoarei, imaginii, reputaţiei reclamantului, prin afirmaţii jignitoare, defăimătoare, umilitoare, calomnioase,
  • legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu – rezultă ex re, din însăşi săvârşirea faptei ilicite,
  • vinovăţia – din ansamblul probator reiese că pârâtul a prevăzut rezultatul faptei şi a acceptat posibilitatea producerii urmărilor grave asupra reputaţiei şi onoarei reclamantului. Chiar acceptând teza contrară, instanţa apreciază că ar fi îndeplinită condiţia vinovăţiei, în înţelesul art. 1357 alin. (2) C.civ. (autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă)

În consecinţă, în lumina circumstanţelor cauzei, instanţa consideră că este necesar să limiteze exercitarea dreptului la libertatea de exprimare a pârâtului şi să sancţioneze depăşirea limitelor convenţionale prin obligarea sa la repararea patrimonială şi nepatrimonială a prejudiciului moral produs reclamantului.

În analiza cuantumului daunelor morale solicitate, ca manifestare a reparaţiei patrimoniale a prejudiciului moral, instanţa va avea în vedere practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform cu care în „stabilirea existenţei prejudiciului moral – definit în doctrină şi în jurisprudenţă ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau morală, pe care le resimte victima – trebuie luat în calcul caracterul şi importanţa valorilor nepatrimoniale, cărora le-a fost cauzat prejudiciul, situaţia personală a victimei, ţinând cont de mediul social din care victima face parte, educaţia, cultura, standardul de moralitate, personalitatea şi psihologia victimei, circumstanţele săvârşirii faptei, statutul social, etc. Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, dar şi de valori apărate de Constituţie şi de legile naţionale, existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei (a se vedea deciziile nr. 153/27.01.2016, nr. 824/06.04.2016 pronunţate de către ÎCCJ – Secţia I civilă şi publicate în Buletinul Jurisprudenţei ÎCCJ 2016).

Reţinând calitatea reclamantului de jurnalist, consecinţele grave produse de publicarea articolului (asocierea reclamantului cu un grup infracţional organizat, acuzaţii de şantaj, de malpraxis, de defăimare, de exercitare a profesiei cu încălcarea normelor deontologice specifice, prejudicierea credibilităţii reclamantului jurnalist, descurajarea oamenilor de afaceri în relaţionarea cu reclamantul), precum şi mijlocul de exprimare a informaţiilor (este de notorietate că orice informaţie pe suport electronic este susceptibilă a fi transmisă, răspândită, preluată şi accesată mult mai uşor decât o informaţie pe orice alt suport), instanţa apreciază că suma de

1.000 lei constituie o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat.

Sub aspectul reparaţiei nepatrimoniale, instanţa apreciază justificată în parte cererea reclamantului, astfel că în temeiul art. 253 alin. (3) lit. a) C.civ. instanţa va obliga pârâtul să publice pe cheltuiala sa într-un ziar de circulaţie locală hotărârea pronunţată în prezenta cauză, cu excepţia datelor cu caracter personal şi va respinge cererea pentru rest ca neîntemeiată. Soluţia este justificată de împrejurarea că atât reclamantul cât şi pârâtul sunt persoane cunoscute pe plan local, astfel că publicarea hotărârii într-o publicaţie de circulaţie locală este cea mai adecvată măsură.

Instanţa consideră că o asemenea limitare a dreptului la libertatea de exprimare a pârâtului, prin admiterea în parte a prezentei cereri şi obligarea acestuia la repararea patrimonială şi nepatrimonială a prejudiciului moral cauzat reclamantului reprezentă o ingerinţă

 justificată asupra libertăţii de exprimare în înţelesul art. 10 alin. (2) CEDO, în sensul că este prevăzută de lege (art. 72, art. 253 şi art. 1.357 C.Civ.), urmăreşte un scop legitim (protejarea reputaţiei, demnităţii, onoarei reclamantului), este necesară într-o societate democratică (pentru a restabili echilibrul rupt între, pe de o parte, libertatea de exprimare a pârâtului şi pe de altă parte, dreptul la viaţa privată a reclamantului, adică pentru a garanta protecţia imaginii, reputaţiei şi demnităţii reclamantului) şi este proporţională cu scopul legitim urmărit.

Pentru toate considerentele ce preced, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, în temeiul art. 72, art. 75, art. 253 şi art. 1.357 C.civ., instanţa va admite în parte cererea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul , în contradictoriu cu pârâtul , având ca obiect pretenţii – acţiune în răspundere civilă delictuală, va obliga pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1.000 lei, cu titlu de daune morale pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a postării din data de … de pe pagina de Facebook a pârâtului, va obliga pârâtul să publice pe cheltuiala sa într-un ziar de circulaţie locală hotărârea pronunţată în prezenta cauză,

 cu excepţia datelor cu caracter personal şi va respinge cererea pentru rest ca neîntemeiată.

Faţă de prevederile art. 453 C.proc.civ., instanţa va lua act că reclamantul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată şi va respinge cererea pârâtului privitoare la cheltuielile de judecată ca neîntemeiată, în considerarea faptului că a pierdut procesul.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE: 

Admite în parte cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamantul , CNP …, cu domiciliul procesual ales la SCPA …, în Cluj-Napoca, str. …, nr. …, judeţul Cluj, în contradictoriu cu pârâtul , CNP …, cu domiciliul procesual ales la SCPA …, în Cluj-Napoca, str. …, nr. …, judeţul Cluj, având ca obiect pretenţii – acţiune în răspundere civilă delictuală.

Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1.000 lei, cu titlu de daune morale pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a postării din data de … de pe pagina de Facebook a pârâtului.

Obligă pârâtul să publice pe cheltuiala sa într-un ziar de circulaţie locală hotărârea pronunţată în prezenta cauză, cu excepţia datelor cu caracter personal.

Respinge cererea pentru rest ca neîntemeiată.

Ia act că reclamantul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Respinge cererea pârâtului privitoare la cheltuielile de judecată ca neîntemeiată. Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul şi motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-Napoca.

Pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, ….

 

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina