fbpx

Acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu DNA Cluj pentru pedeapsă cu executare!

Un inculpat specializat în infracțiuni de trafic de influență, chiar și de după gratii, a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției într-un dosar DNA Cluj, fiind de acord cu pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare cu executare.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispoziţiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției semnat de inculpatul Victor-Aurel Șirgher, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: ”În perioada 25 iulie 2012 – 28 martie 2013, inculpatul Șirgher Victor-Aurel a pretins și primit de la un om de afaceri suma de 241.800 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra unor funcționari publici din cadrul Ministerului Finanțelor și, respectiv, Direcției Generale a Finanțelor Publice Cluj.

De asemenea, inculpatul a promis omului de afaceri că îi va determina pe aceștia să adopte o soluție favorabilă urmare a finalizării unei inspecției fiscale demarate la societatea administrată de acesta din urmă.”

În prezenţa apărătorului ales, inculpatul Şirgher Victor-Aurel a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 1 an și 4 luni închisoare cu executare în regim de detenție.”

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Şirgher, împreună cu acordul  de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Cluj, cu propunere de a se dispune confiscarea sumei de 241.800 lei primită de inculpat pentru traficarea influenței.

Același om a mai fost trimis în judecată de procurorii DNA la datele de 1 iulie și 21 octombrie 2014, pentru fapte similare.

În rechizitoriul întocmit în 1 iulie 2014, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:  ”În cursul anului 2013 (până la data de 19.08.2013), inculpatul Şirgher Victor Aurel a pretins şi primit de la administratorul unei societăți comerciale suma de 40.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă pe lângă conducerea unei instituții bancare şi poate interveni pe lângă aceste persoane, în scopul aprobării unei cereri de finanţare pentru firma sa.

În cursul lunii iulie 2013, inculpatul Şirgher Victor Aurel l-a lăsat pe acelaşi administrator să creadă că are influenţă asupra directorului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sălaj şi, contra unei sume de bani, poate să intervină pe lângă acesta, în scopul rezolvării favorabile a unor dosare pe care societăţi comerciale ale administratorului sau ale altor membri ai familiei acestuia le au la această instituţie publică.

La data de 26.05.2014, reiterându-și poziția față de același om de afaceri, inculpatul Şirgher Victor Aurel a pretins de la acesta suma de 25.000 euro din care, la data de 06.06.2014, a primit suma de 20.000 euro.

De asemenea, ca urmare a unei înţelegeri anterioare cu inculpaţii Dordea Romeo şi Niţă Cristel, inculpatul Şirgher Victor Aurel a cunoscut că aceştia i-au cerut omului de afaceri, pentru „intervenţia” la directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sălaj, suma de 40.000 euro, din care, la data de 06 iunie 2014, cei doi inculpați au primit 20.000 euro. La data de 31 mai 2014, inculpatul Niţă Cristel pretinsese, pentru același “serviciu” un avans de 5.000 euro.”

În datele de 18 și 19 iunie 2014, s-a încercat încheierea cu inculpații a unui acord de recunoașterea vinovăţiei, în conformitate cu art. 478 Cod procedură penală, dar aceștia nu au fost de acord cu pedeapsa propusă de procuror. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București

Trafic de influență în penitenciar!

În rechizitoriul din 21 octombrie 2014, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

”În cursul lunii august 2014, în timp ce inculpatul Şirgher Victor-Aurel era încarcerat în Penitenciarul Rahova, a pretins de la un denunțător o sumă de bani al cărei cuantum nu a fost precizat iniţial, în schimbul obţinerii unei soluţii de eliberare a acestuia din starea de arest preventiv, prevalându-se de o presupusă influenţă pe care ar avea-o asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel Bucureşti.

După ce a fost eliberat din penitenciar, în ziua de 4 septembrie 2014, inculpatul Şirgher Victor-Aurel s-a prezentat la reședința denunțătorului, unde i-a pretins soției acestuia suma de 50.000 de euro, în schimbul eliberării soţului ei, sumă de bani care urma să îi fie remisă la o dată ulterioară.

Astfel, în ziua de 2 octombrie 2014, inculpatul Şirgher Victor-Aurel s-a întâlnit cu soția denunțătorului la o benzinărie din București, unde a primit suma de 50.000 euro pretinsă anterior.

Cu această ocazie, inculpatul a întocmit un înscris denumit „chitanţă”, prin care a atestat o situaţie falsă, respectiv faptul că a primit, cu titlu de împrumut, suma de 50.000 euro de la soția denunțătorului.

La aceeași dată, procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului fiind găsite suma de 50.000 euro și înscrisul întocmit de către acesta. ” Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Bucureşti

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina