Fostul șef al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Radu Rușanu, a probat că a cheltuit peste 900.000 lei ca onorarii de avocați în dosarul penal finalizat cu achitare, dar instanțele civile la care a cerut să fie despăgubit au considerat ”adecvat, rezonabil și proporțional” să oblige Statul Român să plătească cheltuieli judiciare de 70.000 lei.
Fostul șef al ASF a cerut să fie despăgubit pentru sumele plătite avocaților care l-au reprezentat în dosarul „Carpatica Asig”. El a fost achitat în acest dosar, instrumentat de DNA, după ce inițial a fost arestat prevenitv.
În acest context, el a deschis un proces, în 2018, la Tribunalul București, în care a cerut să fie despăgubit cu 904.359 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Cererea i-a fost respinsă în primă instanță, iar la Curtea de Apel București i s-au acordat 70.000 lei. Decizia Curții a rămas definitivă prin respingerea recursului.
„Respinge, ca nefondate, recursul incident declarat de reclamantul Ruşanu Dan Radu şi recursul principal declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva deciziei nr. 526 A din 23 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Definitivă”, se arată în minuta ÎCCJ, citată de EVZ.ro
Situația de fapt reținută de Curtea de Apel București:
”Prin ordonanțele emise în dosarul penal nr. 327/P/2013 la data de 20.02.2014, 25.02.2014 și 20.03.2014, s-a dispus începerea urmării penale față de reclamantul Rușanu Radu Dan (care exercita funcția de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară), sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni.
Prin ordonanța din data de 25.02.2014, s-a dispus reținerea reclamantului pe o durată de 24 de ore. Prin încheierea de ședință din data de 04.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 54/U/2014, s-a dispus arestarea preventivă a reclamantului, pentru o perioadă de 29 de zile, măsură ce a fost menținută de judecătorul de cameră preliminară prin încheierile din data de 25.04.2014, 20.05.2014 și 16.06.2014.
Prin rechizitoriul nr. 327/P/2013 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție la data de 22.04.2014, reclamantul, cercetat în stare de arest preventiv, a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la abuz în serviciu, folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite, favorizarea făptuitorului și influențarea declarațiilor .
Prin încheierile de ședință din data de 25.04.2014 și 20.05.2014, s-a dispus, după trimiterea reclamantului în judecată, menținerea măsurii arestării preventive, soluție ce a rămas definitivă, ca urmare a respingerii contestației de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin încheierea de ședință din data de 16.06.2014, s-a dispus menținerea arestării preventive a reclamantului, soluție ce a fost desființată prin încheierea nr. 2111/23.06.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție , prin care s-a dispus înlocuirea arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Această măsură a fost prelungită succesiv până la data de 08.09.2014, când a fost înlocuită cu controlul judiciar, care a durat 9 luni.
Judecata în primă instanță a durat aproximativ 2 ani, fiind audiați 63 de martori.
Prin sentința penală nr. 44/F/08.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a II-a penală în dosarul nr. .. (filele 18-60), reclamantul a fost achitat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și favorizare a infractorului, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală (fapta nu există), iar, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire a influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite , în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b ) din Codul de p rocedură penală (fapta nu este prevăzută de legea penală ) .
Această soluție a rămas definitivă prin decizia penală nr. 235/A/28.06.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția Penală (filele 61-187).
Pe parcursul procesului penal, reclamantul a beneficiat de reprezentare/asistență juridică din partea mai multor apărători aleși, achitând onorarii totale de 904.359,50 lei.”
Dispozițiile legale aplicabile
”Curtea reiterează că, potrivit art. 276 din Codul de procedură penală, potrivit cărora: „(1) În caz de condamnare, renunțare la urmărirea penală, renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, inculpatul este obligat să plătească persoanei vătămate, precum și părții civile căreia i s-a admis acțiunea civilă cheltuielile judiciare făcute de acestea. (…) (5) În caz de achitare, persoana vătămată sau partea civilă este obligată să plătească inculpatului și, după caz, părții responsabile civilmente cheltuielile judiciare făcute de aceștia, în măsura în care au fost provocate de persoana vătămată sau de partea civilă. (6) În celelalte cazuri, instanța stabilește obligația de restituire potrivit legii civile .” Curtea reiterează că „legea civilă” la care face trimitere acest ultim alineat este reprezentată atât de dispozițiile Codului civil privind răspunderea civilă (art. 1349 și urm.), cât și de cele ale Codului de procedură civilă referitoare la cheltuielile de judecată (art. 451-455), întrucât obligarea părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată reprezintă o formă a răspunderii civile delictuale.
Potrivit art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
Având a argumenta aplicabilitatea acestui text legal în cauză, Curtea constată că, potrivit art. 14 din Codul de procedură penală, obiectul acțiunii penale îl reprezintă tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni. Fiind subiectul pasiv al pretinsei infracțiuni, în calitate de reprezentant al s ocietății ale cărei valori au fost vătămate, Statul Român a fost titularul acțiunii penale ce s-a d esfășurat împotriva reclamant ului , iar soluția de achitare, dispusă prin sentința penală nr. 44/F/08.03.2016 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 235/A/28.06.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, are semnificația pierderii de către Statul Român a procesului.
Cu alte cuvinte, Statul Român, în calitate de titular al acțiunii penale, atâta timp cât are dreptul, obligația și puterea de a solicita tragerea la răspundere penală a persoanelor pentru săvârșirea de infracțiuni, trebuie să își asume și responsabilitatea pierderii acțiunii penale exercitate și să acopere cheltuielile de judecată efectuate de către persoana față de care a solicitat tragerea la răspundere penală și care a fost achitată în mod definitiv.
Din această perspectivă, răspunderea civilă delictuală a Statului Român nu este subiectivă, ci una obiectivă, fără a fi necesară probarea vinovăției, sub forma intenției sau culpei, întrucât se întemeiază pe o obligație de garanție .
În acest context, Curtea reține că , din momen tul în care acțiunea penală a fost respinsă, dispunându-se achitarea în mod definitiv, în patrimoniul persoanei achitate se naște un drept de creanță împotriva Statului , pentru recuperarea cheltuielilor de judecată făcute pentru a-și asigura apărarea, în condițiile în care instanța penală nu s-a pronunțat asupra acestui aspect. Este de neacceptat ca o cheltuială judiciară, fie ea efectuată în cadrul unui proces penal, să nu poată fi recuperată de către persoana care a fost achitată, întrucât o atare soluție ar contraveni principiilor care guvernează procesul penal, respectiv legalitatea, aflarea adevărului și garantarea libertăților persoanei, precum și principiilor procesului civil, și anume legalitatea, egalitatea în fața legii civile, dreptul la un proces echitabil etc .
În consecință, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă , reclamantul formulând cerere de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor judiciare efectuate în cursul procesului penal, iar pârâtul fiind „partea care a pierdut procesul”, dată fiind soluția definitivă de achitare a reclamantului.”
Onorariile, reale, dar nu necesare și rezonabile
Potrivit motivării, ”Curtea reține că, potrivit jurisprudenței europene și naționale, o persoană nu poate obține rambursarea cheltuielilor efectuate în cadrul unui proces decât în măsura în care dovedește caracterul real, necesar și rezonabil .
Referitor la dovada cheltuielilor de judecată (caracterul real ), reclamantul a probat existența și întinderea lor, astfel cum impune art. 452 din Codul de procedură civilă.
În acest sens, Curtea constată că, pe parcursul procesului penal (fazele de urmărire penală și de judecată) , reclamantul a beneficiat de reprezentare/asistență juridică din partea mai multor apărători aleși, achitând onorarii în cuantum total de 904.359,50 lei (conform centralizatorului depus la fila 28 din vol. II al dosar ului de fond , precum și tabelului inserat în cuprinsul concluziilor scrise, depuse la fila 158 verso din dosarul de apel ), astfel:
- 726.104 lei în faza de urmărire penală , din care :
– 223.737 lei către C. I. A. N.M. (conform facturilor fiscale nr. 496/27.02.2014 și nr. 519/14.05.2014, depuse la filele 29-30 și 43 din vol. II al dosarului de fond, precum și extraselor de cont B.R.D. , depuse la filele 40 și 62 din vol. II al dosarului de fond);
– 447.360 lei către S.C.A. M. și Asociații (conform facturilor fiscale nr. 405/14.03.2014 și nr. 691/30.04.2014, depuse la filele 59-60 din vol. II al dosarului de fond, precum și extraselor de cont B.R.D. , depuse la filele 41-42 din vol. II al dosarului de fond);
– 55.007 lei către S.C.A. S. și Asociații (conform extrasului de cont Piraeus Bank, depus la fila 84 din vol. II al dosarului de fond);
- 178.600 lei în faza de judecată , din care :
– 88.600 lei către C. I. A. O E. (conform facturilor fiscale nr. 0054/12.05.2014 și nr. 0059/08.12.2014, depuse la filele 70-71 din vol. II al dosarului de fond, precum și extraselor de cont B . R . D . și Piraeus Bank , depuse la fila 43 din vol. II al dosarului de fond);
– 90.000 lei către C. I. A. N.M. (conform facturii nr. 663/10.05.2016, depusă la fila 29 din vol. II al dosarului de fond, precum și extraselor de cont Bancpost , depuse filele 35 și 37 din vol. II al dosarului de fond) .
În ceea ce privește caracterul necesar al cheltuielilor de judecată, Curtea constată, în primul rând, că acesta nu a fost dovedit de reclamant în ceea ce privește suma de 55.007 lei, reprezentând onorariul de avocat achitat S.C.A. S. și Asociații, din moment ce au fost depuse la dosar doar contractele de asistență juridică nr. …/2014 și nr. 888/30.10.2014 (filele 80-83 din vol. II al dosarului de fond), neînsoțite de alte înscrisuri justificative, care să probeze îndeplinirea obiectului contractelor, respectiv a activităților de „studiu documente juridice” și „redactare analiză juridică”.
În lipsa acestor înscrisuri (deși au fost acordate două termene de judecată pentru ca reclamantul să depună la dosar înscrisurile pe care le consideră relevante pentru probarea pretenției sale), Curtea nu poate aprecia asupra caracterului necesar al cheltuielii efectuate în baza contractelor de asistență juridică nr. ../2014 și nr. 888/30.10.2014 (suma de 55.007 lei), întrucât, spre exemplu, nu poate verifica dacă s-a întocmit o analiză/opinie juridică, dacă aceasta era în legătură cu dosarul penal nr. 327/P/2013 , dacă opinia respectivă a fost utilă reclamantului pentru construirea apărării în cursul urmăririi penale.
În al doilea rând, tot în legătură cu cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală, și anume suma de 223.737 lei către C. I. A. N.M. și suma de 447.360 lei către S.C.A. M. și Asociații , Curtea constată că reclamantul nu a dovedit caracterul necesar al acestora, în condițiile în care nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte activitatea concretă prestată de către acești apărători în cursul urmăririi penale, învederând, la ultimul termen de judecată, că nu mai solicită acordarea unui nou termen pentru a proba activitatea apărătorilor săi.
Sub acest aspect, Curtea reține că, potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, sarcina probei aparține reclamantului ( onus probandi incumbit actori ). Cu toate acestea, instanța de apel a manifestat rol activ, conform prevederilor art. 22 din Codul de procedură civilă, și a solicitat, la termenul de judecată din data de 16.10.2019, suplimentarea probei cu înscrisuri, sens în care a acordat reclamantului (asistat de avocat) două termene de judecată, însă acesta a depus la dosar înscrisuri doar referitoare la activitatea desfășurată de către apărători în faza de judecată, nu și în cea de urmărire penală.
În acest context, Curtea nu poate obliga pârâtul la plata integrală către reclamant, cu titlu de cheltuieli judiciare, a sumelor achitate de acesta apărătorilor din cadrul C. I. A. N.M și S.C.A. M. și Asociații în cursul urmării penale (în cuantum total de 671.097 lei). În lipsa depunerii de către reclamant a înscrisurilor relevante din dosarul de urmărire penală, prin care să probeze activitățile prestate de apărătorii săi, Curtea va avea în vedere activitățile și actele de urmărire penală privitoare la reclamant, astfel cum sunt descrise la pag. 9-17 din sentința penală nr. 44/F/08.03.2016 a Curții de Apel București, în raport de care apreciază că este adecvat și rezonabil a obliga pârâtul la plata sumei de 20.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de reclamant în cursul urmăririi penale.
În stabilirea acestui cuantum, pe lângă lipsa înscrisurilor la care s-a făcut referire anterior, Curtea are în vedere atât durata scurtă a urmării penale față de reclamant (2 luni, respectiv lunile februarie-aprilie 2014), cât și soluția dată asupra propunerii Parchetului privind luarea măsurii arestării preventive (prin încheierea din data de 04.03.2014, Curtea de Apel București a dispus arestarea preventivă a reclamantului, pentru o perioadă de 29 de zile, măsură ce a fost menținută de judecătorul de cameră preliminară , după trimiterea în judecată, prin încheierile din data de 25.04.2014, 20.05.2014 și 16.06.2014 ).
În considerarea celor expuse, Curtea va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 20.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cursul urmării penale.
În ceea ce privește cheltuielile judiciare ocazionate de faza de judecată (fond și apel), Curtea constată că reclamantul a probat caracterul real și necesar al acestora.
Referitor la caracterul rezonabil , Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 451 alin. 2 din Codul de procedură civilă, „instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său. ”
În susținerea caracterului rezonabil al cheltuielilor judiciare din faza de judecată, reclamantul a susținut că valoarea mare a onorariilor a fost justificat ă de amploarea procesului, sens în care a învederat următoarele aspecte: procesul penal a durat 3 ani și 4 luni ; au avut loc 45 de termene de judecată în fața Curții de Apel București și 19 termene de judecată în fața Î naltei C urți de C asație și J ustiție; au fost audiați, în afară de cei 13 inculpați, 75 de martori ; materialul probator a mai inclus înscrisuri, interceptări telefonice, percheziții dom iciliare și informatice .
Plecând de la aceste elemente probate prin înscrisurile aflate la dosar și pe stick-ul depus de reclamant la fila 155 din dosarul de apel, Curtea apreciază că onorariile în cuantum total de 178.600 lei , achitate de reclamant apărătorilor săi pentru faza de judecată ( 88.600 lei către C.A. O.E. și 90.000 lei către C.A. N.M.), este mult prea mare în raport de activitatea desfășurată de avocați , ținând seama și de circumstanțele cauzei (spre exemplu: nu toate măsurile de judecată dispuse îl priveau pe reclamant, întrucât au mai fost 12 inculpați alături de acesta; reclamantul a fost achitat în primă instanță, astfel că apărătorii săi nu au formulat apel, ci și-au construit apărarea în scopul respingerii apelului declarat de către Ministerul Public). În acest context, ținând seama și de funcția publică pe care reclamantul o ocupa la acea vreme (președinte al A.S.F.) și de notorietatea sa (elemente care l-au determinat, în mod firesc, să angajeze apărători cu o înaltă pregătire profesională și experiență practică), Curtea apreciază că este rezonabil și proporțional a obliga pârâtul la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de reclamant în cursul judecății penale .
Față de aceste considerente, Curtea va admite în parte acțiunea și va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 70.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, sub forma onorariilor de avocați, efectuate în cadrul dosarului penal nr. … , din care 20.000 lei în faza de urmărire penală și 50.000 lei în faza de judecată.
Dată fiind soluția pronunțată în evocarea fondului, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, urmând a obliga pârâtul, care a pierdut procesul, la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată ( sub forma taxe lor judiciare de timbru) , efectuate atât pentru judecata în primă instanță, cât și în apel. Însă, acestea nu vor fi acordate integral, ci proporțional pretențiilor admise, întrucât art. 453 alin. 2 din Codul de procedură civilă prevede că „atunci când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată”. Ținând cont de proporția în care au fost admise pretențiile, Curtea va admite în parte și cererea privind cheltuielile de judecată și va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 2.505 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond (din totalul taxei judiciare de timbru achitate de 12.649 lei, conform ordinului de plată aflat la fila 5 din vol. I al dosarului de fond), precum și suma de 1.252,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel (din totalul taxei judiciare de timbru achitate de 6324 lei, conform ordinului de plată aflat l a fila 97 din dosarul de apel).”