Bone Ferenc a recunoscut la parchet că și-a ucis iubita

După ce ieri a fost prins în Oradea, clujeanul suspectat că și-a ucis iubita a recunoscut fapta în fața procurorilor de la Parchetul Tribunalului Cluj, unde a fost audiat în această dimineață. Bărbatul a fost reținut și urmează să fie propus pentru arestare preventivă.

Bone Ferenc le-a spus anchetatorilor că a dus-o pe Molnar Beata la cascada Vălul Miresei, unde a cerut-o în căsătorie, dar aceasta a refuzat, după care a ștrangulat-o și i-a dus cadavrul pe un câmp din județul Bihor. Trupul neînsuflețit a fost găsit în 25 mai în comuna bihoreană Borod.

Bone Ferenc a fost prins ieri seară lângă o gară din municipiul Oradea, după ce fusese dat în urmărire generală. Bărbatul este suspectat că și-a ucis iubita într-un acces de furie și apoi i-a abandonat trupului în spatele unei foste benzinării. El a fost dus la Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru audieri. Potrivit unor surse judiciare, acesta și-ar fi recunoscut crima. Bone Ferenc riscă 20 de ani de închisoare.

Polițiștii au găsită și mașina acestuia, parcată în proximitatea unui bloc, în care Ferenc era cazat în regim hotelier. În autoturismul suspectului, polițiștii au descoperit un sac de dormit de culoare roz, dar și o geantă ce aparținea victimei decedate.

„În urma activităților investigativ-operative, dar și a mediatizării situației în cauză, bărbatul în vârstă de 43 de ani a fost depistat de către polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bihor“, a anunțat IPJ Cluj.

Bone Ferenc (43 ani) fusese dat în urmărire generală după ce polițiștii au descoperit trupul iubitei sale Beáta Molnár (30 ani), iar medicii legiști au stabilit că femeia a fost ucisă. Potrivit unor surse din anchetă victima a fost strangulată de iubitul ei în timpul unei crize de furie. Suspectul a transportat apoi trupul femeii într-o zonă izolată în spatele unei foste benzinării din localitatea Aleșd, din Bihor și l-a acoperit cu crengi și saci negri în încercarea de a ascunde crima.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns