CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Judecătorii CCR arată că prevederea introdusă în Legea 297/2018 în septembrie 2020 ”urmăreşte un scop legitim, respectiv asigurarea unei evidenţe a priorităţii în caz de executare silită, de publicitate a actelor şi operaţiunilor juridice prevăzute de lege”, dar că ”nu este respectat un just echilibru între interesul general privind evidenţa priorităţii în caz de executare silită şi interesul individual al creditorului”. Iar creditorii e care își fac griji judecătorii constituționali sunt furnizorii și prestatorii de servicii publice, vorbind în motivare de ”sarcina excesivă şi disproporţionată creată pentru creditorii-prestatori de servicii de utilităţi publice” Am arătat în alt articol cum UNBR pierde anual 2 milioane lei după Decizia CCR nr.748/2021, motivată recent, dar încă nepublicată în Monitorul Oficial.
În mod ciudat, Guvernul prin Ministerul Justiției, de care ține RNPM și care încasa sume frumoase în urma modificării legislative, nu a formulat punct de vedere.
”Potrivit prevederilor art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
La dosarul cauzei, Compania Municipală Termoenergetica S.A. din Bucureşti a depus un memoriu, formulat ca amicus curiae, prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. ”, se arată în decizie.
De elaborarea punctului de vedere trebuia să se ocupe Alina Rădoi, director, Direcţia Elaborare Acte Normative din Ministerul Justiției, care mai demult a lucrat la cabinetul avocatului Valeriu Stoica împreună cu avocata Marieta Avram, cea mai puternică voce împotriva condiției de înscriere în RNPM a titlurilor executorii.
Extras din Decizia nr.748 / 2021:
”30. În prezenta cauză, Curtea reţine că redactarea actuală a dispoziţiilor art.4 alin.(3) din Legea nr.297/2018, astfel cum au fost modificate prin art.I pct.4 din Legea nr.196/2020, nu mai instituie procedura de înscriere în Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară drept condiţie de executorialitate, ci, recunoscând în mod expres caracterul de titlu executoriu, potrivit legii, al înscrisului sub semnătură privată valabil încheiat, impune obligativitatea înscrierii în Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară, ca o condiţie suplimentară caracterului executoriu al înscrisului, prealabilă punerii în executare. Cu alte cuvinte, reglementând obligativitatea înscrierii, [„(…) pot fi puse în executare numai sub condiţia înscrierii în Registru”], textul criticat nu ţine cont de aptitudinea înscrisului sub semnătură privată de a fi pus în executare, conferită de legea specială ce instituie regimul unui anumit tip de înscris sub semnătură privată, şi, implicit, de condiţiile de executorialitate specifice acestuia. Or, în măsura în care creditorul deține deja un titlu executoriu, a cărui executorialitate derivă din lege, reprezentat de un înscris sub semnătură privată, obligaţia îndeplinirii unei formalităţi suplimentare, anterior formulării cererii de încuviinţare a executării silite şi sesizării instanţei de executare, se constituie într-o veritabilă ingerinţă asupra dreptului creditorului de realizare a creanţei sale. Astfel, problema care se impune a fi analizată, din punctul de vedere al constituţionalităţii măsurii reglementate prin textul de lege criticat, este aceea a încălcării dreptului de proprietate privată al creditorilor titlurilor executorii reprezentate de înscrisurile sub semnătură privată, care sunt titulari ai unui drept de creanţă, născut în patrimoniul lor de la data emiterii titlului. În sensul jurisprudenţei Curţii, dreptul de creanţă este un „bun”, care intră în 6 sfera de protecţie a dispoziţiilor art.44 alin.(2) din Constituţie, ce prevăd garantarea şi ocrotirea egală a proprietăţii private (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr.70 din 27 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.236 din 10 mai 2001, sau Decizia Curţii Constituţionale nr.188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.237 din 14 aprilie 2010).
31. Prin urmare, Curtea va analiza în ce măsură ingerinţa etatică asupra dreptului de proprietate reprezintă o limitare rezonabilă care să nu fie disproporţionată în raport cu scopul urmărit de legiuitor, având în vedere „testul” de proporţionalitate structurat în jurisprudenţa sa. Astfel, orice măsură luată trebuie să fie adecvată – capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară – indispensabilă pentru îndeplinirea scopului şi proporţională – să asigure justul echilibru între interesele concurente pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.662 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.47 din 20 ianuarie 2015, paragraful 28).
32. Aplicând aceste considerente de principiu la prezenta cauză, Curtea reţine că formalitatea suplimentară, prealabilă încuviinţării executării unui înscris sub semnătură privată care are caracter executoriu ex lege, urmăreşte un scop legitim, respectiv asigurarea unei evidenţe a priorităţii în caz de executare silită, de publicitate a actelor şi operaţiunilor juridice prevăzute de lege. Din acest punct de vedere, prevederea legală criticată constituie o măsură adecvată, fiind capabilă, în abstract şi în mod obiectiv, să îndeplinească scopul legitim urmărit.
33. Cu privire la necesitatea ingerinţei, Curtea reţine că executarea silită este procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, îl constrânge, cu concursul organelor de stat competente, pe debitorul său, care nu îşi execută de bunăvoie obligaţiile decurgând dintr-un asemenea titlu, să le aducă la îndeplinire în mod silit, constituind acea fază a procesului civil în cadrul căreia creditorul îşi poate realiza în mod efectiv drepturile statornicite într-un titlu executoriu, prin constrângerea patrimonială a debitorului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.710 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1014 din 16 decembrie 2016, paragraful 35). Or, în aceste condiţii, dat fiind faptul că instituie o condiţie de opozabilitate, iar nu una de executorialitate, reglementării criticate nu îi poate fi recunoscut un caracter necesar punerii în executare silită a unui titlu executoriu. Prin urmare, Curtea reţine că legiuitorul putea adopta o reglementare alternativă care să îndeplinească cu aceeaşi eficienţă scopul legitim urmărit şi care să nu impieteze asupra celerităţii procedurii de executare silită, ceea ce duce la concluzia irefragabilă că textul criticat nu satisface exigenţele testului ingerinţei minime asupra dreptului creditorului la realizarea creanţei sale (cu privire la testul ingerinţei minime, a se vedea Decizia nr.597 din 15 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.923 din 19 octombrie 2020, paragraful 25).
34. Totodată, Curtea reţine că nu este respectat un just echilibru între interesul general privind evidenţa priorităţii în caz de executare silită, ce constituie obiectul de reglementare al Registrului Naţional de Publicitate Mobiliară, şi interesul individual al creditorului, prin faptul că îngreunează procedura de realizare a creanţei sale. Astfel, înscrierea într-un registru public, de publicitate a actelor şi operaţiunilor juridice consemnate, a tuturor înscrisurilor sub semnătură privată care au caracter executoriu ex lege este de natură să temporizeze şi să afecteze celeritatea procedurii executării silite şi presupune generarea unor costuri suplimentare în sarcina creditorului, în vreme ce executarea silită reclamă, dimpotrivă, o celeritate deosebită, pentru a împiedica debitorul să-şi risipească averea şi să se sustragă de la procedura de executare.
35. În acest sens, Curtea reţine că, în privinţa titlurilor executorii reprezentate de facturi fiscale individuale pentru serviciile de utilităţi publice (energie termică furnizată în sistem centralizat, apă, canalizare), creditorii sunt reprezentaţi de companii de interes public general, aflate sub controlul autorităţilor publice locale. Or, din acest punct de vedere, instituirea caracterului de titlu executoriu al acestor facturi fiscale [în sensul art.62 alin.(61) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr.51/2006] a avut în vedere asigurarea recuperării cu celeritate a debitelor (facturi individuale, de regulă în cuantum redus), în vederea asigurării continuităţii serviciilor de către prestatori. Prin urmare, această măsură legislativă de susţinere a intereselor creditorilor nu mai poate în mod rezonabil să-şi producă efectele scontate, în condiţiile impunerii obligativităţii înscrierii fiecărei facturi fiscale în Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară, aspect care creează o sarcină excesivă pentru creditorii-prestatori de servicii de utilităţi publice, prin prisma existenţei număr mare de beneficiari, persoane fizice şi juridice. Curtea reţine că, prin reglementarea cerinței suplimentare de înscriere într-un registru de publicitate a unui înscris sub semnătură privată, care este valabil încheiat și are caracter de titlu executoriu ex lege, se întârzie în mod nejustificat executarea silită și se creează premisele sustragerii debitorului de la executarea silită, cu consecință directă asupra dreptului de proprietate privată al creditorului, care poate fi pus în imposibilitatea de a-și mai realiza creanța, ori de a-şi mai putea recupera cheltuielile de executare avansate, inclusiv cele pentru înscrierea în registrul de publicitate a titlului executoriu.
36. În ceea ce priveşte costurile asigurării publicităţii pentru fiecare factură fiscală individuală sau alt titlu executoriu, Curtea reţine că procedura înscrierii în Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară generează costuri suplimentare în sarcina creditorului, care se adaugă celor referitoare la plata taxei de timbru necesare încuviinţării executării silite, în condiţiile în care operatorii, respectiv persoanele fizice sau juridice autorizate să înregistreze avizele de înscriere şi să efectueze căutări certificate în Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară, în sensul Legii nr.297/2018, prestează aceste servicii contra cost (art.27 şi 33 din Legea nr.297/2018). Prin urmare, dat fiind faptul că tarifele percepute pentru înscrierea într-un registru public, de asigurare a publicităţii, nu sunt în directă legătură cu caracterul juridic de executorialitate a înscrisului (cum, dimpotrivă, este cazul taxei judiciare de timbru pentru încuviinţarea executării silite ori al altor cheltuieli de executare percepute anticipat de către executorul judecătoresc), reglementarea criticată este de natură să impună, sub aspectul costurilor, o sarcină disproporţionată cu privire la creditor.
37. Astfel, Curtea reţine că sarcina excesivă şi disproporţionată creată pentru creditorii-prestatori de servicii de utilităţi publice, prin prisma existenţei unui număr mare de debitori, persoane fizice şi juridice, precum şi a faptului că tarifele percepute pentru înscrierea într-un registru public de asigurare a publicităţii nu sunt în directă legătură cu caracterul juridic de executorialitate a înscrisurilor – facturi fiscale, este de natură să conducă la crearea sau accentuarea dificultăţilor financiare cu care se confruntă aceştia. ”
