Doi bărbați de 34 și 25 de ani din Hunedoara sunt acuzați că au spart Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca în 6 decembrie și au sustras circa 20.000 lei. Cei doi au fost arestați preventiv
”La data de 3 ianuarie a.c., în urma documentării activității infracționale a polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul celor din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, au fost puse în executare patru mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Hunedoara, la locuințele celor doi bărbați.
Activitățile investigative au fost demarate la data de 6 decembrie 2021, când, din interiorul unei clădiri destinate spectacolelor culturale din municipiul Cluj-Napoca, au fost sustrași aproximativ 20.000 de lei.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri de interes în cauză, respectiv telefoane mobile, cartele SIM, instrumente de spargere, diferite scule, dar și articole de îmbrăcăminte.
De asemenea, au fost ridicați aproximativ 7.500 de euro, cercetările continuând, pentru stabilirea provenienței acestora.”, a transmis IPJ Cluj
În baza probatoriului administrat, cei doi bărbați au fost reținuți de polițiști, iar ulterior, Judecătoria Cluj-Napoca dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru 30 de zile
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

