Trei polițiști din Zalău au primit în instanță daune morale de 2.000 de lei pentru că au fost ultragiați

Trei agenți de poliție din Zalău, care au fost loviți de doi bătăuși la o intervenție, au mers pe cale civilă împotriva celor doi după ce aceștia au încheiat acord de recunoaștere a vinovăției pe parte penală. Polițiștii au cerut câte 10.000 lei pentru fiecare infracțiune de ultraj, dar Judecătoria Zalău l-a obligat pe un pârât să achite 2.000 lei unui polițist, iar pe celălalt pârât să plătească fiecăruia câte 2.000 lei cu titlu de daune morale.

Prin Sentinţa penală nr. 202 din data de 16.09.2020, Judecătoria Zalău a admis acordurile de recunoaştere a vinovăţiei încheiate, pe de-o parte, între prim-procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău şi inculpatul M.T.P şi, pe de altă parte, între D.D.Z, aplicând faţă de inculpatul M.T.P pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, faptă prev. de art. 257 alin.1 şi 4 Cod penal raportat la art. 193 alin.1 Cod penal (persoana vătămată A.A.C) şi dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, iar faţă de inculpatul D.D.Z,, 3 pedeapse de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, faptă prev. de art. 257 alin. 1 şi 4 Cod penal raportat la art. 193 alin.1 Cod penal (persoane vătămate B.B.V, E.E şi A.A), care au fost contopite potrivit regulilor concursului de infracţiuni în pedeapsa rezultantă de 1 an, 1 lună şi 10 zile închisoare, pedeapsă cu privire la care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării.

În esenţă, în sarcina inculpaţilor, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

”În data de 21.04.2019, cu ocazia sărbătorilor pascale catolice, în localitatea Guruslău jud. Sălaj, într-un local situat în apropierea Căminului Cultural a fost organizat un bal, la care au participat şi inculpaţii D.D.Z, şi M.T.P . Pentru asigurarea desfăşurării în bune condiţii a acestui eveniment, la nivelul I.P.J. Sălaj a fost instituit şi aprobat un plan de măsuri, fiind desemnaţi în acest sens, agenţii E.E şi A.A, lucrători de poliţie în cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Zalău

Aceştia s-au aflat în cea mai mare parte a timpului în zona în care a avut loc balul, pentru a interveni în cazul unui eventual conflict. In data de 22.04.2019, jurul orei 04:00, cei doi lucrători de poliţie au observat că în curtea localului, între membrii unui grup s-a iscat un scandal, motiv pentru care s-au apropiat pentru a lua măsuri de restabilire a ordinii. Unul dintre agenţii de pază ai localului le-a indicat acestora două persoane, ulterior identificate ca fiind M.T.P ă şi D.D.Z,, ce ar fi avut un comportament nepotrivit, în prezenţa poliţiştilor aducându-li-se la cunoştinţă faptul că nu mai au voie să intre, agenții de poliţie le-au solicitat celor doi să plece acasă însă aceştia nu au părăsit locaţia, rămânând în apropierea uşii de la intrare.

Având în vedere numărul mare de participanţi la acest eveniment şi situaţia creată, agentul A.A. a solicitat sprijinul colegilor care asigurau serviciul conform planificării pentru intervenţii la nivelul Secţiei 1 Poliţie Rurală Zalău, la faţa locului prezentându-se un echipaj format din lucrătorii de poliţie B. şi F

După sosirea acestora, martorul P.C, unul dintre agenţii de pază ai localului în care se desfăşura balul, le-a comunicat lucrătorilor de poliţie faptul că înăuntru se află o persoană ce deţine asupra sa un cuţit. Persoanele vătămate H, I şi C. au intrat în local, au identificat persoana indicată de agentul de pază şi au condus-o afară unde au supus-o un control corporal, fără a identifica asupra sa vreun cuţit ori vreun alt obiect a cărui deţinere este interzisă. Persoana indicată ca având asupra sa obiecte interzise şi care fusese verificată de poliţişti era inculpatul M.T.P. După finalizarea acestei proceduri, agenţii de poliţie i-a comunicat acestuia că se poate retrage însă, în acel moment, fratele său, inculpatul D.D.Z, s-a apropiat de lucrătorii de poliţie, având mâinile în sus, agenţii I şi C percepând gesturile acestuia ca fiind premergătoare unui atac îndreptat împotriva colegului lor B. în aceste împrejurări, cei doi agenţi l-au prins de mâini pe inculpatul D.D.Z,, l-au imobilizat şi l-au condus spre autospeciala poliţiei.

Inculpatul D.D.Z, a refuzat să se legitimeze şi să colaboreze cu organele de poliţie care au decis să îl conducă la sediu pentru stabilirea identităţii şi luarea măsurilor ce se impuneau. În momentul în care au încercat să îl introducă în maşină, acesta a opus rezistenţă, devenind violent şi încercând să se elibereze, motiv pentru care lucrătorii de poliţie l-au încătuşat. După mai multe încercări aceştia au reuşit să îl aşeze pe bancheta din spate a uneia dintre autospecialele poliţiei însă nu au reuşit să închidă uşile, deoarece acesta lovea cu picioarele. În încercarea de a se elibera, inculpatul D.D.Z, l-a lovit pe agentul E de mai multe ori cu picioarele, provocându-i o contuzie la nivelul gambei drepte, respectiv o excoriaţie pe faţa anterioară a gambei drepte.

Agentul de poliţie B a încercat să intervină din partea opusă pentru a-l trage înăuntru, însă în acel moment a fost prins de inculpatul M.T.P care l-a tras în spate. În ajutorul lucrătorului de poliţie a intervenit agentul A.A.C, cei doi reuşind să îl imobilizeze şi să îl încătuşeze şi pe inculpatul M.T.P. Întrucât în acest timp D.D.Z, a ieşit din maşina poliţiei, cei doi lucrători au încercat să îl introducă în autovehicul pe inculpatul M.T.P, însă nici de această dată nu au reuşit să închidă portierele maşinii. În timp ce încerca să îi introducă picioarele inculpatului în habitaclul maşinii, agentul A. a fost lovit cu piciorul în zona feţei de inculpatul M.T.P, acţiune în urma căreia a suferit o excoriaţie la nivelul regiunii malare stângi.

În acest timp, agenţii E şi F se aflau lângă inculpatul D.D.Z,, ce era poziţionat în partea din faţă a maşinii, în sprijinul lor venind şi agentul H. Inculpatul D.D.Z, a încercat să îi aplice acestuia din urmă o lovitură cu capul în zona feţei, însă lucrătorul de poliţie s-a ferit, fiind atins doar cu părul, iar în încercarea de a se elibera, inculpatul D.D.Z, a continuat să îi lovească cu picioarele pe agenţii de poliţie E, B şi A. De asemenea, acesta a lovit de mai multe ori cu picioarele în autospeciala poliţiei lângă care se afla.

Cei patru agenţi aflaţi la faţa locului au solicitat sprijinul unei echipe de jandarmi, la faţa locului prezentându-se lucrători din cadrul acestei formaţiuni, respectiv martorii C.I.C, L.L.F, B.P.I, şi D.D.I, cu ajutorul cărora inculpaţii D.D.Z, şi C.C.P au fost introduşi în cele două autospeciale ale poliţiei şi conduşi la sediul postului de poliţie Hereclean.”

În procesul civil intentat de polițiști agresorilor, Judecătoria Zalău a hotărât:

”Obligă pârâtul M.T.P să plătească reclamantului A.A.C suma de 2000 lei, cu titlu de daune morale.

Obliga pârâtul D.D.Z să plătească reclamanţilor A.A.C, B.B.V şi E.E, câte 2000 lei fiecăruia, cu titlu de daune morale.”

Motivarea sentinței civile:

”În drept, instanţa reţine că reclamanţii îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile răspunderii civile delictuale, apreciind că pârâţii prin faptele lor, respectiv, pe de-o parte, infracţiunile de ultraj săvârşite, iar, pe de altă parte, plângerile penale formulate, le-au produs un prejudiciu moral constând în atingerea reputaţiei lor profesionale, modificând echilibrul de respectabilitate socială a acestora, stima, consideraţia şi aprecierea în rândul cetăţenilor (în special al martorilor care au asistat la întreaga scenă) şi sentimentul de preţuire morală.

În acest sens, instanţa reţine că, potrivit art. 1349 alin. 1 C.civ.: „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, iar conform art. 1357 alin. 1 C.civ.: „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare”.

Astfel, pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesară îndeplinirea cumulativă a patru condiţii, respectiv: existenţa unei fapte ilicite, existenţa vinovăţiei, producerea unui prejudiciu, şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

În soluţionarea capetelor 1 şi 2 de cerere, instanţa constată că reclamanţii au solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor pentru daunele morale produse acestora ca urmare a săvârşirii de către pârâţii-inculpaţi a infracţiunilor de ultraj în dauna reclamanţilor-persoane vătămate. S-a precizat că faptele pârâţilor-inculpaţi în dosarul penal nr. ____, după cum s-a indicat în secţiunea în fapt a prezentei hotărâri, a adus atingere atât reputaţiei reclamanţilor ca persoane, cât şi ca organe ale poliţiei.

Instanţa reţine că, prin Sentinţa penală nr. 202 din data de 16.09.2020 , Judecătoria Zalău a admis acordurile de recunoaştere a vinovăţiei încheiate între pârâţii-inculpaţi şi prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău şi a dispus condamnarea acestora.

Având în vedere că latura penală a cauzei a fost soluţionată anterior printr-o hotărâre definitivă, devin incidente dispoziţiile art. 28 alin. 1 C.proc.pen., potrivit cărora: „Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite”.

În aceste condiţii instanţa constată că hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză cu privire la săvârşirea de către pârâţi a faptelor penale de ultraj, condiţia existenţei unei fapte ilicite în angajarea răspunderii civile delictuale nu se mai impune a fi verificată în cauză. Astfel cum rezultă din Sentinţa penală nr. 202 din data de 16.09.2020, pronunţată de către Judecătoria Zalău, instanţa reţine că faptele penale de ultraj în baza cărora se solicită angajarea răspunderii civile a pârâţilor, există şi au fost săvârşite de către pârâţi împotriva persoanelor vătămate.

În verificarea condiţiei vinovăţiei, instanţa reţine că aceasta există, fiind recunoscută de către pârâţi prin încheierea acordului care, astfel cum îi spune şi denumirea, a presupus recunoaşterea vinovăţiei lor în săvârşirea faptelor de ultraj.

În aprecierea instanţei, faptul că pârâţii se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice nu poate conduce la o atenuare a gradului de vinovăţie a acestora, instanţa opinând că, în cazul faptelor de violenţă, gravitatea acestora nu ar trebui apreciată atenuat ca urmare a incidenţei circumstanţei constând în beţia voluntară. Totodată, invocarea de către pârâţi, prin apărător ales, a faptului că, în exercitarea actelor de violenţă, singura lor intenţie a fost aceea de a se apăra, alegaţie ce s-ar circumscrie cauzei justificative a legitimei apărări, nu poate fi primită de către instanţă cât timp pârâţii şi-au recunoscut vinovăţia în săvârşirea faptelor de ultraj prin încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţie, neinvocând incidenţa acestei cauze justificative cu privire la faptele de ultraj.

În ceea ce priveşte condiţia producerii unui prejudiciu, instanţa constată că reclamanţii au invocat existenţa unui prejudiciu moral ca urmare a săvârşirii de către pârâţi a faptelor penale împotriva acestora, prejudiciu care au precizat că rezidă în atingerea reputaţiei lor profesionale, modificând echilibrul de respectabilitate socială a acestora, stima, consideraţia şi aprecierea în rândul cetăţenilor (în special al martorilor care au asistat la întreaga scenă) şi sentimentul de preţuire morală.

Astfel, în raport de situaţia de fapt reţinută prin hotărârea penală rămasă definitivă, instanţa reţine că pârâţii au refuzat legitimarea şi conducerea la postul de poliţie, au acţionat violent faţă de reclamanţi care au încercat introducerea lor în autospeciala poliţiei, lovind cu braţele şi picioarele agenţii de poliţie.

Instanţa apreciază că agresarea reclamanţilor de către pârâţi a ştirbit imaginea, reputaţia, aprecierea acestora atât în rândul cetăţenilor, în special al martorilor care au asistat la întreaga scenă, cât şi în cadrul colectivului de serviciu din care aceştia fac parte.

Se are în vedere, în stabilirea nivelului prejudiciului suferit, împrejurările comiterii faptelor, respectiv că faptele de ultraj împotriva agenţilor de poliţie au avut loc în public, în prezenţa unui număr mare de persoane, aproximativ 40-50 potrivit martorilor F şi G audiaţi în cauză, iar acţiunile de împotrivire ale pârâţilor măsurilor dispuse de reclamanţi, însoţite de agresarea acestora, s-au întins pe o durată de timp îndelungată, aproximativ o jumătate de oră, aspect ce rezultă din declaraţia martorei F

Instanţa are în vedere, totuşi, că leziunile fizice suferite de către reclamanţi au fost unele uşoare/de intensitate redusă şi nu au necesitat zile de îngrijiri medicale. Totodată, din probatoriul administrat nu se reţine adresarea de către pârâţi a unor insulte, cuvinte jignitoare reclamanţilor, de natură să suplimenteze prejudiciul de imagine suferit de către aceştia. Astfel, întrebată fiind, martora F a arătat că au existat strigăte, dar nu-şi aminteşte ce, precizând că pârâtul D.D.Z era mai vocal, iar la întrebarea apărătorului ales al reclamanţilor privind existenţa unor înjurături, ameninţări ca urmare a transportării pârâţilor la postul de poliţie, aceasta a reiterat afirmaţia anterioară, respectiv că nu-şi aduce aminte. Tot astfel, martorul G  a precizat că, în momentul în care opunea rezistenţă, pârâtul D.D.Z nu spunea nimic, doar striga, urla.

Cât priveşte consecinţele la nivel profesional a faptelor de ultraj, instanţa reţine declaraţia martorei F  potrivit căreia, ca urmare a incidentului din data de 22.04.2019, „toată lumea în instituţie discuta despre acest eveniment”.

Potrivit lămuririlor comunicate de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj la solicitarea instanţei, evaluările psihologice la care au fost supuşi reclamanţii nu au fost ca urmare a evenimentului din 22.04.2019, ci au reprezentat testările psihologice la care sunt supuşi periodic agenţii de poliţie, respectiv o dată la 2 ani pentru agenţii aflaţi în structurile de ordine publică.

În schimb, în ceea ce priveşte programul de pregătire tactică la care au fost supuşi poliţiştii, potrivit celor declarate de către martora F. şi care se coroborează că datele comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj la solicitarea instanţei , instanţa constată că introducerea poliţiştilor în acest program s-a făcut ca urmare a faptelor de ultraj din 22.04.2019. Astfel, potrivit tabelul reprezentând planificarea poliţiştilor în cadrul stagiului de pregătire tactică (f. 136) se constată că au fost introduşi în acest program de pregătire agenţii de poliţie victime ale ultrajului (printre care şi reclamanţii), cât şi cei care au făcut parte din promoţia 2019.

Dincolo de faptul că nu trebuie şi nu poate fi negată oportunitatea care le-a fost oferită acestor agenţi de poliţie de a se perfecta din punct de vedere profesional, de a dobândi cunoştinţe suplimentare în întărirea autorităţii poliţiştilor, creşterea capacităţii de răspuns, comunicarea asertivă şi gestionarea situaţiilor de criză, instanţa admite că includerea reclamanţilor într-un program, chiar dacă acesta este unul benefic în dezvoltarea lor profesională, raportat la criteriul de selectare al agenţilor de poliţie în cadrul acestuia, nu a făcut decât să alimenteze sentimentul de dezapreciere profesională resimţit de reclamanţi, şi cel de decadenţă a reputaţiei lor profesionale chiar şi în rândul colectivului din care aceştia fac parte.

Contrar alegaţiilor apărătorului ales al pârâţilor constând în faptul că perioada îndelungată de timp de la săvârşirea faptelor de ultraj duce la o suprimare/desfiinţare a prejudiciului suferit de către reclamanţi, instanţa face precizarea că prejudiciul moral suferit de către reclamanţi nu este nicidecum evaluat de către instanţă doar în raport de momentul soluţionării cererii de acordare a daunelor morale, ci printr-o proiectare retroactivă a prejudiciului moral produs acestora, în mod cumulat, de la momentul faptelor de ultraj ale căror victime au fost şi până la momentul prezent.

Tot în raport de susţinerile apărătorului ales al pârâţilor, instanţa face precizarea că, răspunderea penală a pârâţilor nu conduce la imposibilitatea angajării răspunderii lor delictuale, astfel, condamnarea penală suferită de pârâţi pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj nu poate produce o satisfacere a prejudiciului moral suferit de persoanele vătămate, răspunderea penală reprezintă o formă de reglementare a raportului născut între inculpat şi stat ca urmare a săvârşirii infracţiunii (încălcarea unei norme penale de către o persoană dă naştere unui raport juridic de conflict între subiectul activ – persoana care a săvârşit infracţiunea şi subiectul pasiv general al infracţiunii care este statul ca reprezentant al societăţii), prejudiciul suferit de către particular, ca subiect pasiv special al infracţiunii, urmând a fi reparat în cadrul acţiunii civile, pe baza răspunderii civile delictuale a persoanei responsabile de prejudiciul produs particularului.

Totodată, faţă de cele arătate de apărătorul ales al pârâţilor, admiterea faptului că agenţii de poliţie sunt supuşi zilnic la diverse interacţiuni cu persoane aflate sub influenţa alcoolului nu poate conduce nicidecum la acceptarea faptului că aceştia este firesc să fie supuşi unor fapte de ultraj. În aprecierea instanţei, normalitatea într-o societatea democratică nu poate să fie decât aceea în care persoanele fizice arată respect faţă de persoanele învestite cu exerciţiul autorităţii publice cu atribuţii în asigurarea respectării siguranţei şi ordinii publice, precum şi conformare dispoziţiilor acestora, date cu respectarea legea.

Pe cale de consecinţă, astfel cum rezultă din probatoriul administrat, instanţa constată că reclamanţii au suferit un prejudiciu moral care se impune a fi compensat prin acordarea unor daune morale.

În ceea ce priveşte întinderea daunelor morale care urmează a fi stabilite, instanţa are în vedere că nici sistemul legislativ românesc, dar nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Aşadar, ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat. (Decizia nr. 824 din 6 aprilie 2016 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect acţiune în daune morale)

Tot printr-o decizie de speţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 378/2019, s-a reiterat faptul că, problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna morală suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Astfel, suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudenţa naţională, cât şi hotărârile Curţii de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri şi pot evidenţia limitele de apreciere a cuantumului acestora.

Astfel, procedând la cuantificarea despăgubirilor ce urmează a fi acordate reclamanţilor, prin raportare la întreg contextul în care s-au săvârşit infracţiunile de ultraj împotriva acestora (numărul mare de persoane care au fost de faţă, durata de timp îndelungată în care s-au desfăşurat actele de agresiune – circumstanţe ce au condus la o ştirbire a reputaţiei profesionale, a imaginii, a respectabilităţii reclamanţilor, din perspectiva funcţiei pe care o au, în rândul cetăţenilor), dar având în vedere şi consecinţele ulterioare ale faptelor de ultraj (care s-au manifestat şi pe plan profesional, dincolo de rumoarea produsă de vestea ultragierii reclamanţilor în colectivul de muncă, reclamanţii au fost supuşi unui program de pregătire tactică destinat poliţiştilor ultragiaţi – ce a perpetuat degradarea stimei lor de sime şi a alimentat resimţirea unui sentiment de dezapreciere profesională), neputând face abstracţie nici de faptul că, totuşi, în concret, actele de violenţă exercitate de către pârâţi împotriva reclamanţilor au fost de intensitate redusă şi nu au necesitate zile de îngrijiri medicale, instanţa apreciază că valoarea daunelor morale solicitate în speţă este excesivă (10.000 lei/infracţiune de ultraj), considerând că suma de 2000 lei/infracţiune de ultraj, este una rezonabilă şi echitabilă, fiind de natură să compenseze prejudiciul moral suferit de reclamanţi.

După cum s-a arătat, instanţa are în vedere că daunele morale trebuie să aibă un efect compensatoriu pentru victime şi nicidecum nu trebuie să reprezinte o îmbogăţire fără justă cauză, respectiv o sarcină excesivă pentru pârâţi.

În final, instanţa precizează că legătura de cauzalitate dintre faptele ilicite săvârşite de către pârâţi şi prejudiciul moral produs reclamanţilor rezultă din simpla materializare a acestora, dat fiind că nu se invoca existenţa unui prejudiciu material, palpabil, ci a unuia constând în suferinţe morale/psihice”

Comments

comentarii