Cine a fost Sherlock Holmes și există oare vreunul modern?

Detectivul fictiv al lui Sir Arthur Conan Doyle, cu o pricepere unică de a rezolva crimele prin observare și rațiune, a fost modelat după dr. Joseph Bell, unul dintre profesorii școlii medicale urmate de Conan Doyle. Autorul, născut în Scoția în 1859, a studiat medicina la Universitatea din Edinburgh și a continuat să lucreze ca medic în Anglia, scriind ficțiune în timpul liber. „A Study in Scarlet”, primul său roman care îl prezintă pe Sherlock Holmes, a debutat în 1887. În total, medicul scriitor a publicat patru romane și 56 de povestiri, avându-l în rolul principal pe detectivul din Londra, ale cărui abilități ascuțite de observație s-au bazat parțial pe cele ale lui Joseph Bell. Un fost coleg de-al său, scoțian, născut în 1837, carismaticul Bell și-a uimit studenții cu demonstrații în care a fost capabil să determine ocupația unui pacient și alte detalii personale doar studiindu-le aspectul și manierele. Pe lângă faptul că a urmat cursurile cu Bell, Conan Doyle i-a fost pentru o perioadă funcționar la Royal Infirmary din Edinburgh, unde a observat amănunțit metodele sale de diagnosticare. Ani mai târziu, Conan Doyle i-a scris lui Bell: „Cel mai sigur ție îți datorez apariția lui Sherlock Holmes și, deși în povești am avantajul de a-l putea plasa în tot felul de poziții dramatice, nu cred că munca sa este o exagerare a unor efecte pe care eu însumi am văzut că le produci în ambulatoriu.”.

Mai mult de un secol mai târziu, capacitatea lui Sherlock de a provoca o emoție atât de intensă în rândul fanilor săi este doar o indicație a cât de mult este apreciat. Remarcabil este faptul că fanii lui Sherlock Holmes au dezvoltat un angajament pentru acest detectiv fictiv în mai bine de 120 de ani, prin multe, multe adaptări. Unele dintre ele nu prea îi menționează numele, cum ar fi cazul jocului Murder Mystery, un slot care poate fi accesat online, unde jucătorii pot spune că totul se învârte în jurul acestui celebru detectiv, doar privind înfățișarea personajului principal.

Fanii Sherlock Holmes de astăzi sunt obișnuiți cu ideea că există o comunitate mare formată din persoane exact ca ei. Și serialul BBC Sherlock, în special, a alimentat pentru mult timp cea mai pasionată componentă a acestei comunități. Fanii episoadelor în care Benedict Cumberbatch joacă rolul unui Holmes modern, frecventează în viața reală magazinul de sandvișuri din Londra, preferat de Sherlock și Watson (Martin Freeman), Speedy’s Café. Se aglomerează străzile atât de mult atunci când echipa filmează la locație, încât s-au cauzat și probleme de producție.

Există o mulțime de alte locuri din viața reală pe care fanii Sherlock le pot explora, punându-se în pielea sa. Spitalul St Bartholomew este locul perfect pentru a începe orice pelerinaj Sherlock Holmes. În „A Study in Scarlet”, Sherlock îl întâlnește mereu pe John Watson în această incintă. Punctele de interes aici includ o placă comemorativă, parte din muzeul spitalului, și o cutie telefonică în afara clădirii care conține note scrise de fanii serialului Sherlock deja menționat.

Dacă aventurile lui Sherlock Holmes au început în St. Barts, atunci finalul a avut loc în Eastbourne, Sussex. Detectivul fictiv avea să se retragă în cele din urmă la o fermă din această zonă și să-și îndrepte mintea către apicultură. Cărțile ne spun că Holmes a fost fericit la pensionare și a avut tot ce-i trebuia în această zonă rurală. O vizită în Sussex va face ca fiecare fan să înțeleagă de ce.

Parcul Național Dartmoor este zona pe care Conan Doyle a vizitat-o până în 1901, mergând adesea peste 15 ore pe zi, pentru a se inspira pentru lucrarea sa. Principalul rezultat al acestei explorări este romanul devenit sinonim cu serialul, Câinele din Baskervilles. Tururile au loc aici în majoritatea zilelor și le permit vizitatorilor să experimenteze cimitirele ciudate ale satului, ruinele bisericii și mlaștinile încețoșate pe care cuvintele lui Conan Doyle le-a adus la viață într-un mod senzațional.

Printre atâtea locații care încă există astăzi, la un interval destul de mare de timp de când întreaga poveste a fost creată, este oare posibil să găsim un Sherlock Holmes modern? Ei bine, oricine are curiozitatea de a se aventura într-o vizită a acestor locuri poate să se simtă într-un anumit procentaj ca acest detectiv.

 

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns