CEDO a condamnat Turcia la plata a 7500 de euro către o persoană care a fost condamnată penal pentru postarea pe facebook a unor imagini satirice despre Erdogan.

 

CEDO: ,,…interesul unui stat de a proteja reputația șefului său de stat nu putea justifica acordarea unui privilegiu sau a unei protecții speciale acestui șef de stat în raport cu dreptul de a informa și de a-și exprima opiniile cu privire la acesta…”

Redăm integral hotărârea din data de 19 octombrie 2021, în traducerea redacției:

SECȚIUNEA A DOUA

VEDAT ȘORLİ împotriva TURCIEI CAUZA

(Cererea nr. 42048/19)

HOTĂRÂRE

Art 10 • Libertatea de exprimare • Diverse măsuri penale pentru insultarea Președintelui Republicii pentru publicații defăimătoare distribuite pe Facebook • Efectul disuasiv al pedepsei cu închisoarea cu suspendare de cinci ani • Aplicarea unei dispoziții speciale care prevede o protecție sporită a președintelui în ceea ce privește infracțiunile care nu sunt în conformitate cu Convenția și interesul unui stat de a proteja reputația conducătorului său • Proporționalitatea

Art 46 • Măsuri generale • Conformitatea dispoziției speciale cu articolul 10 care constituie o formă adecvată de despăgubire

STRASBOURG

Octombrie 19, 2021

Această hotărâre devine definitivă în condițiile prevăzute la articolul 44 § 2 din convenție. Poate suferi retușarea formei.

În cauza Vedat Șorli v. Turcia

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a doua), într-o cameră compusă din:

Jon Fridrik Kjølbro, președinte,
Carlo Ranzoni, Valeriu Grițco, Egidijus Kūris, Branko Lubarda, Pauliine Koskelo, Saadet Yüksel, judecători,
și Stanley Naismith, secția generală,

Considerând:

cererea  (nr. 42048/19) formulată împotriva Republicii Turcia formulată la Curte de un resortisant al acestui stat, domnul Vedat Șorli (“reclamantul”) în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (“Convenția”) la 10 iulie 2019,

decizia de a aduce cererea la cunoștința guvernului turc (“guvernul”)

observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate în replică de reclamantă,

observațiile primite de la İfade Özgürlüğü Derneği (Asociația pentru libertatea de exprimare), pe care președintele secțiunii le autorizase să acționeze în calitate de terț  intervenient (articolul 36 § 2 din convenție și articolul 44 § 2 din Regulamentul Curții);

după ce a deliberat la 14 septembrie 2021,

Pronunță următoarea hotărâre, adoptată la acea dată:

INTRODUCERE

1. Cauza privește procedura penală împotriva reclamantului, la sfârșitul căreia a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de o lună și douăzeci de zile cu suspendare de la pronunțarea hotărârii, sub acuzația de insultă a președintelui Republicii din cauza a două conținuturi împărtășite de reclamant pe contul său de Facebook.

ÎN FAPT

2. Reclamantul s-a născut în 1989 și locuiește în Istanbul. Acesta este reprezentat dedoamna İ. Akmeșe, avocat.

3. Guvernul turc (“guvernul”) a fost reprezentat de domnul Hacı Ali Açıkgül, director al Serviciului pentru Drepturile Omului al ministrului justiției din Turcia, co-agent al Turciei la Curtea Europeană a DrepturilorOmului.

I. PROCEDURA PENALĂ INIȚIATĂ ÎMPOTRIVA RECLAMANTULUI CA O PARTE A CONȚINUTULUI PUBLICAT PE CONTUL SĂU DE FACEBOOK

4. La 20 decembrie 2016, Departamentul de Comunicare și Electronică al Direcției de Securitate din Istanbul a primit o plângere cu privire la conținutul distribuit pe contul de Facebook al reclamantului.

5. La 31 ianuarie 2017, după efectuarea unei anchete privind surse deschise, polițiștii Departamentului de Combatere a Terorismului au întocmit un raport de cercetare. Acest raport prezintă în special următoarele două conținuturi, distribuite pe contul de Facebook al reclamantei:

– Primul conținut, împărtășit de persoana în cauză la 10 octombrie 2014, a constat într-o caricatură pe care a apărut fostul președinte american, Barack Obama, sărutându-l pe președintele Republicii Turce, ilustrat în haine pentru femei. Pe o bulă de conversație plasată deasupra imaginii președintelui Republicii, a fost scrisă în limba kurdă “Veți înregistra actul de titlu al Siriei în numele meu, dragul meu soț?”

– Al doilea conținut, împărtășit de persoana în cauză la 15 martie 2016, conținea fotografiile președintelui Republicii și ale fostului prim-ministru al Turciei, mai jos, în care a fost scris următorul comentariu: “Lăsați-vă puterea hrănindu-vă cu sânge să se scufunde în fundul pământului / Lăsați-vă scaunele pe care le consolidați luând vieți să se scufunde în fundul pământului / Că viețile voastre luxoase pe care le trăiți cu visele pe care le furați scufundați-vă în fundul pământului / Președinția voastră, puterea voastră, ambițiile voastre să se scufunde pe fundul pământului.”

6. La 18 mai 2017, suspectat de săvârșirea infracțiunilor de insultare a președintelui republicii și de propagandă în favoarea unei organizații teroriste prin conținutul publicat pe contul său de Facebook, reclamantul a fost luat în custodie. A doua zi, Tribunalul Penal din Bakırköy a dispus de două ori arestarea preventivă a reclamantului în două cazuri separate privind aceste două infracțiuni.

7. La 11 iulie 2017, Procurorul din Bakırköy l-a pus sub acuzare pe reclamant că l-a insultat pe președintele Republicii din cauza celor două conținuturi facebook menționate anterior.

8.  În urma unei ședințe care a avut loc la 21 iulie 2017, Tribunalul Penal din Bakırköy (“Curtea Penală”) a decis să îl elibereze pe reclamant în cadrul procedurilor referitoare la infracțiunea de insultare a președintelui Republicii. Cu toate acestea, întrucât a rămas reținut în legătură cu procedurile referitoare la infracțiunea de propagandă pentru o organizație teroristă, acesta nu a fost eliberat.

9. În cadrul aceleiași ședințe, Curtea Penală l-a găsit pe reclamant vinovat de infracțiunea de insultare a președintelui Republicii și l-a condamnat la unsprezece luni și douăzeci de zile de închisoare în temeiul articolului 299 § 1 din Codul penal. Aceasta a considerat totuși că, în temeiul articolului 231 din Codul de procedură penală (a se vedea punctul 15 de mai jos), executarea hotărârii ar trebui amânată cu cinci ani, precizând că reclamantului nu ar trebui să i se impună nicio obligație în această perioadă și că, în absența săvârșirii unei infracțiuni voluntare în acest termen, pedeapsa prevăzută în hotărârea a cărei pronunțare a fost suspendată ar trebui anulată, iar cauza ar trebui anulată.

Motivarea acestei hotărâri are următorul cuprins:

« (…)

Chiar dacă inculpatul și avocatul său au indicat că conținutul în cauză distribuit pe Facebook nu conține elementele constitutive ale infracțiunii de insultă, că acesta a fost acoperit de libertatea de exprimare și că a constituit [doar] critici dure și jignitoare, instanța noastră consideră că acest conținut a fost destinat să prejudicieze onoarea, demnitatea și reputația reclamantului … Conținutul pe care inculpatul l-a distribuit pe contul său de Facebook este de natură să afecteze onoarea, demnitatea și reputația președintelui Republicii. Nu este posibil să se considere că un astfel de conținut este protejat de libertatea de exprimare a inculpatului (…) Întrucât conținutul nu constituia un schimb de idei cu privire la o chestiune de interes general și era distribuit pe o rețea socială vizibilă tuturor, se consideră că acesta a depășit limitele criticii și nu a putut fi considerat ca fiind acoperit de libertatea de exprimare.

(…) »

10. La 20 septembrie 2017, Bakırköy Assize Court a respins obiecția reclamantului la decizia Curții Penale, considerând că decizia de suspendare a hotărârii în privința reclamantului era conformă cu procedura și cu legea, că motivarea acestei decizii corespundea conținutului dosarului și că nu exista nicio impertinență în această decizie în raport cu condițiile prevăzute la articolul 231. din Codul de procedură penală.

II. CEREREA INDIVIDUALĂ DEPUSĂ PRIN CEREREA INTRODUCTIVĂ LA CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

11. La 3 noiembrie 2017, reclamantul a depus o cerere individuală la Curtea Constituțională. El a susținut că arestul preventiv pentru două luni și două zile, pedeapsa la unsprezece luni și douăzeci de zile de închisoare și detenția sa sub supraveghere timp de cinci ani ca urmare a deciziei de suspendare a executării hotărârii din cauza conținutului publicat pe contul său de Facebook, care, în opinia sa, constituia o expresie a opiniei cu privire la problemele politice actuale, i-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare.

12.  La data de 21 martie 2019, Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă plângerea individuală a reclamantului pe motiv că a existat o lipsă vădită de temei, constatând că afirmațiile reclamantului sunt nefondate.

CADRUL JURIDIC INTERN ȘI INTERNAȚIONAL RELEVANT

I. LEGISLAȚIA NAȚIONALĂ

A. Codul Penal

13. Articolul 125 din Codul penal (Legeanr. 5237 din 26 septembrie 2004, care a intrat în vigoare la 1 iunie 2005), intitulat “insultă”, are următorul cuprins:

“(1) Orice persoană care atribuie un act sau un fapt specific unei alte persoane în așa fel încât să aducă atingere onoarei, demnității și reputației sale sau atacă onoarea, demnitatea și reputația altora prin insulte se pedepsește cu închisoarea pentru o durată de trei luni până la doi ani sau cu amendă judiciară.

(…)

(3) Pedeapsa minimă nu poate fi mai mică de un an de închisoare în cazul în care se săvârșe infracțiunea de insultă,

(a) împotriva unui funcționar public datorită funcției sale,

(…) »

14. Articolul 299 din Codul penal, intitulat “Insulta la adresa Președintelui Republicii”, are următorul cuprins:

“(1) Orice persoană care insultă Președintele Republicii se pedepsește cu închisoare între unu și patru ani.

(2) În cazul în care fapta este săvârșirea în public, sancțiunea se majorează cu o șesime.

(3) Urmărirea penală a acestei infracțiuni este supusă autorizării ministrului justiției. »

B. Articolul 231 din Codul de procedură penală

15. Articolul 231 din Codul de procedură penală (Legeanr. 5271 din 4 decembrie 2004, care a intrat în vigoarela 1 iunie 2005), care prevede suspendarea hotărârii, se face trimitere la Hotărârea Kerman împotriva Turciei (nr.  35132/05,§ 25, 22 noiembrie 2016).

II. TEXTE ALE CONSILIULUI EUROPEI

A. Declarația Comitetului de Miniștri privind libertatea de exprimare politică în mass-media

16. Declarația privind libertatea de exprimare politică în mass-media, adoptată de Comitetul de Miniștri la 12 februarie 2004, are următorul cuprins în părțile sale relevante din prezenta cauză:

“Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei,

(…)

conștiente de faptul că unele sisteme juridice interne acordă în continuare privilegii juridice politicienilor sau funcționarilor împotriva difuzării de informații și opinii cu privire la acestea în mass-media, ceea ce nu este compatibil cu dreptul la libertatea de exprimare și de informare garantat de articolul 10 din Convenție;

(…)

Libertatea de a critica statul sau instituțiile publice

Statul, guvernul sau orice alt organism al puterilor executive, legislative sau judiciare pot fi supuse criticilor în mass-media. Din cauza poziției lor dominante, aceste instituții nu ar trebui să fie protejate ca atare de dreptul penal împotriva declarațiilor defăimătoare sau insultătoare. Cu toate acestea, în cazul în care aceste instituții se bucură de o astfel de protecție, această protecție ar trebui aplicată foarte restrictiv, evitându-se, în toate cazurile, ca aceasta să poată fi utilizată pentru a restrânge libertatea criticilor. Persoanele care reprezintă aceste instituții rămân, de asemenea, protejate ca persoane fizice.

(…)

Reputația politicienilor și a funcționarilor publici

Politicienii nu ar trebui să se bucure de o protecție mai mare a reputației lor și a altor drepturi decât alte persoane și, prin urmare, nu ar trebui impuse sancțiuni mai aspre în dreptul intern mass-mediei atunci când critică personalități politice. Acest principiu se aplică, de asemenea, funcționarilor publici; derogările ar trebui să fie permise numai în cazul în care acestea sunt strict necesare pentru a permite funcționarilor să asigure îndeplinirea corespunzătoare a funcțiilor lor.

(…)

VIII. Căi de atac împotriva încălcărilor de către mass-media

Politicienii și funcționarii publici ar trebui să aibă acces numai la căile de atac de care dispun persoanele fizice în cazul încălcării drepturilor lor de către mass-media. (…) Defăimarea sau insultarea din partea mass-mediei nu ar trebui să conducă la o pedeapsă cu închisoarea, cu excepția cazului în care o astfel de pedeapsă este strict necesară și proporțională, având în vedere gravitatea încălcării drepturilor sau a reputației altora, în special în cazul în care alte drepturi fundamentale au fost grav încălcate prin declarații defăimătoare sau insultătoare în mass-media,  cum ar fi discursurile de incitare la ură. »

B. Rezoluția 1577 (2007) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

17. Rezoluția nr.1577 (2007) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, intitulată “Către o dezincriminare a defăimării”, are următorul cuprins în prezentele părți relevante:

« (…)

11.[Adunarea] ia act cu profundă îngrijorare de faptul că multe state membre prevăd pedepse cu închisoarea pentru defăimare și că unele dintre acestea continuă să le utilizeze în practică, de exemplu Azerbaidjan și Turcia.

(…)

13. Prin urmare, Adunarea consideră că pedepsele cu închisoarea pentru defăimare ar trebui abrogate fără întârziere. În special, acesta îndeamnă statele ale căror legi prevăd încă pedepse cu închisoarea – deși acestea nu sunt impuse în practică – să le abroge fără întârziere, pentru a nu oferi nicio scuză, deși nejustificată, anumitor state care continuă să le utilizeze, ceea ce duce la o deteriorare a libertăților publice.

(…)

17. Prin urmare, Adunarea invită statele membre:

17.1.  eliminarea fără întârziere a pedepselor cu închisoarea pentru defăimare;

17.2.  pentru a se asigura că nu există o utilizare abuzivă a procedurilor penale …

17.3.  să definească mai precis în legislația lor conceptul de defăimare, cu scopul de a evita aplicarea arbitrară a legii, și să se asigure că dreptul civil asigură o protecție efectivă a demnității persoanei afectate de defăimare;

(…)

17.6.  să interzică legislației lor privind defăimarea orice protecție sporită a persoanelor publice, în conformitate cu jurisprudența Curții și invită în special;

17.6. 1. Turcia să modifice în consecință articolul 125 alineatul (3) din Codul său penal;

(…) »

C. Avizul 831/2015 al Comisiei de la Veneția

18. Extrasul relevant dinAvizul nr. 831/2015 privind articolele 216, 299, 301 și 314 din Codul penal turc, adoptat de Comisia de la Veneția (Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept) în cadrul celei de a 106-a sesiuni plenare a acesteia (Veneția, 11-12 martie 2016, CDL-AD(2016)002), are următorul cuprins:

« (…)

57. Evoluțiile din Europa converg spre un consens cu privire la faptul că statele ar trebui să dezincrimineze defăimarea șefului statului sau să limiteze această infracțiune la cele mai grave forme de atacuri verbale împotriva șefilor de stat, limitând în același timp gama de sancțiuni la cele care exclud încarcerarea. Formularea articolului 299 din Codul penal nu se aliniază acestui consens european emergent, deoarece prevede o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între cel puțin unu și patru ani; în plus, potrivit alineatului (2) din prezentul articol, atunci când infracțiunea este săvârșită în public, pedeapsa se majorează cu o șesime, deși poate fi redusă, transformată în amendă sau amânată de judecător.

(…)

66. Comisia de la Veneția ia act cu îngrijorare de numărul mare de anchete, urmăriri penale sau condamnări pentru jignirea președintelui raportate de presă. Acesta reamintește că, în raportul său din 2015 privind Turcia, Comisia Europeană a subliniat că au fost luate numeroase acțiuni în justiție împotriva jurnaliștilor, scriitorilor, utilizatorilor rețelelor de socializare și a altor membri ai populației pentru acuzațiile de ofensare a președintelui și ar putea duce la pedepse cu închisoarea, pedepse cu suspendare sau amenzi. Potrivit aceluiași raport, acest climat de intimidare duce la o creștere a autocenzurei. În plus, potrivit unor rapoarte recente de presă, la 6 ianuarie 2016, Direcția Generală a Poliției Naționale a emis o circulară prin care solicita tuturor serviciilor de poliție să inițieze proceduri imediate împotriva oricărei persoane care a revoltat înalți funcționari ai statului, inclusiv președintele Republicii.

(…)

70. În cazul atacurilor nejustificate asupra președintelui, procedurile civile sau, numai în cazurile cele mai grave, procedurile penale întemeiate pe dispozițiile generale ale Codului penal referitoare la insultă (articolul 125 din Codul penal) ar trebui să fie privilegiate în raport cu procedurile penale care invocă articolul 299. În astfel de cazuri, proporționalitatea despăgubirilor acordate în cadrul acestor proceduri civile sau a sancțiunilor penale întemeiate pe dispoziția generală privind insulta rămâne de cea mai mare importanță, având în vedere conformitatea restricțiilor cu articolul 10 alineatul (2) din CEDO.

(…)

75. În concluzie, Comisia reiterează faptul că, având în vedere consensul care apare la nivel european și la standardele internaționale, statele ar trebui fie să dezincrimineze defăimarea șefului de stat, fie cel puțin să limiteze această infracțiune la cele mai grave forme de atac verbal, limitând în același timp gama de sancțiuni la cele care exclud orice pedeapsă cu închisoarea. Comisia observă că, dimpotrivă, practica din Turcia relevă o utilizare sporită a acestei dispoziții, inclusiv în cazurile de vorbire protejate de articolul 10 din CEDO. Sancțiunile impuse, inclusiv închisoarea, sunt, de asemenea, vădit excesive. Deși Curtea de Casație și procurorul general au încercat să limiteze utilizarea excesivă a acestei dispoziții, aceste încercări sunt insuficiente. În aceste condiții, Comisia consideră că singura soluție pentru a preveni orice altă încălcare a articolului 10 din CEDO ar fi abrogarea integrală a acestui articol. O astfel de măsură ar lăsa întotdeauna deschisă posibilitatea de a proteja șeful statului împotriva oricărei forme extreme de defăimare prin intermediul unor proceduri civile și penale care protejează orice cetățean, ținând seama, de asemenea, de principiile libertății de exprimare, în special în ceea ce privește persoanele publice și chestiunile politice. Principiul proporționalității și necesitatea de a limita gama de sancțiuni la cele care exclud orice pedeapsă cu închisoarea se aplică, de asemenea, acestor proceduri. »

D. Memorandumul comisarului pentru drepturile omului privind libertatea de exprimare și libertatea mass-mediei în Turcia

19. Memorandumul comisarului Consiliului Europei pentru drepturile omului privind libertatea de exprimare și libertatea mass-mediei în Turcia, publicat la 17 februarie 2017 în urma vizitelor comisarului în Turcia în 2016, are următorul cuprins în partea sa intitulată “defăimare”:

“54. În ceea ce privește articolul 299, care prevede o pedeapsă cu închisoarea de la unu la patru ani, comisarul a subliniat, în urma vizitei sale din aprilie, că aplicarea unor dispoziții similare este fără precedent “în celelalte 46 de state membre ale Consiliului Europei, inclusiv în cele în care insultarea președintelui este încă considerată o infracțiune separată”. Utilizarea acestei dispoziții pare să fi devenit un instrument pentru a înăbuși orice critică la adresa președintelui și, prin extensie, a oricărei politici pe care o susține și [aceasta] este utilizată fără discriminare și la un nivel fără precedent împotriva tuturor categoriilor de persoane, inclusiv a jurnaliștilor, caricaturiștilor, cadrelor universitare, celebrităților, studenților și elevilor, inclusiv a multor minori. Actele reclamate includ, în multe cazuri, declarații împărtășite prin intermediul rețelelor de socializare, inclusiv re-distribuiri sau re-tweet-uri. 18 persoane se aflau în închisoare pentru această infracțiune în iunie 2016.

55. Comisarul este convins că utilizarea acestei dispoziții este profund incompatibilă cu Convenția europeană a drepturilor omului și constituie hărțuire judiciară, cu atât mai mult cu cât Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că conferirea unui privilegiu sau a unei protecții speciale șefilor de stat, protejându-i de critici numai datorită funcției sau statutului lor, nu poate fi reconciliată cu practica modernă și concepțiile politice. Comisarul împărtășește opinia Comisiei de la Veneția conform căreia singura soluție la aceste încălcări evidente ale articolului 10 este abrogarea articolului 299. Pentru dl comisar, declarația președintelui în urma tentativei de lovitură de stat din 15 iulie, potrivit căreia acesta va retrage acțiunea în justiție cu privire la acest articol ca un singur gest, este irelevantă, având în vedere efectul extrem de descurajator pe care această dispoziție continuă să îl producă în Turcia. Prin urmare, comisarul constată cu regret că Curtea Constituțională turcă a decis în decembrie 2016 că articolul 299 din Codul penal turc este constituțional, susținând că nu abordează esența dreptului la libertatea de exprimare.

(…)

58. Deși utilizarea articolului 299 și a dispozițiilor privind defăimarea în general este simptomatică pentru intoleranța tot mai mare a funcționarilor turci și a sistemului judiciar față de criticile aduse deținătorilor de funcții politice, aceasta este doar o parte a efectului disuasiv distinct cauzat de hărțuirea judiciară care afectează toate sectoarele societății turce, sufocă dezbaterea publică, reduce sfera discuțiilor democratice și astfel crește polarizarea țării. »

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 10 DIN CONVENȚIE

20. Reclamantul susține că procedura penală inițiată împotriva sa pentru insultarea președintelui Republicii din cauza conținutului distribuit pe contul său de Facebook, despre care susține că a constituit comentarii critice cu privire la evenimentele politice actuale, îi încalcă dreptul la libertatea de exprimare. Acesta susține că infracțiunea de insultare a Președintelui Republicii, care oferă o protecție specială șefului statului și prevede o pedeapsă mai mare decât infracțiunea de insultă ordinară, nu este conformă cu spiritul convenției și cu jurisprudența Curții. El consideră că detenția sa în arest preventiv pentru două luni și două zile și pedeapsa penală cu închisoarea de unsprezece luni și douăzeci de zile sunt disproporționate și că decizia de suspendare a pronunțării hotărârii pronunțate la sfârșitul procesului penal creează un efect disuasiv asupra exercitării libertății sale de exprimare asupra chestiunilor politice în cursul perioadei de cinci ani de suspendare. Acesta invocă articolul 10 din Convenție, care are următorul cuprins:

“(1) Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a fi afectate de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună întreprinderile de radiodifuziune, film sau televiziune unui regim de acordare a licențelor.

(2) Exercitarea acestor libertăți care implică îndatoriri și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, prevenirea ordinii publice și prevenirea criminalității,  protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a preveni divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea sistemului judiciar. »

A. Admisibilitate

21. Guvernul a ridicat o serie de obiecții de inadmisibilitate cu privire la deciziile de arestare preventivă și de suspendare a pronunțării hotărârii în cadrul procedurii penale împotriva reclamantului. De asemenea, acesta susține că cererea introductivă este vădit nefondată.

22. În ceea ce privește decizia de arestare preventivă a reclamantului, Guvernul a susținut, pe de o parte, că această decizie din 18 mai 2017 nu a fost niciodată executată în realitate, întrucât acesta fusese deja reținut în temeiul unei alte decizii de detenție pronunțate anterior în aceeași zi a procesului penal pus sub acuzarea de propagandă pentru o organizație teroristă. Prin urmare, aceasta consideră că reclamantul nu poate pretinde că este victimă în ceea ce privește decizia de arestare preventivă în cadrul procedurii penale care face obiectul cererii.

23. Guvernul a mai arătat că reclamantul nu a depus plângerea privind arestarea sa preventivă la Curtea Constituțională în conformitate cu termenul de treizeci de zile pentru sesizare și că nu a formulat nicio contestație la deciziile de continuare a arestării sale. Aceasta adaugă că reclamantul are posibilitatea de a exercita căile de atac prevăzute la articolul 141 din Codul de procedură penală, care, în opinia sa, permite reclamantului să depună o cerere de despăgubire pentru pretinsa nelegalitate și durata arestării sale preventive. În consecință, aceasta consideră că reclamantul nu a epuizat căile de atac disponibile și eficiente în ceea ce privește plângerea sa referitoare la arestarea sa preventivă și că, în orice caz, nu a depus această plângere la Curte în termenul de șase luni, care, în opinia sa, trebuia să înceapă să curgă de la decizia privind eliberarea sa.

24. În ceea ce privește decizia de suspendare a hotărârii, Guvernul a arătat că această decizie a fost pronunțată cu acordul reclamantului ca urmare a unei proceduri penale care a fost încheiată rapid, că decizia nu a fost însoțită de nicio obligație sau restricție impusă reclamantului, că, după expirarea termenului de cinci ani suspendat, aceasta ar trebui anulată, cu toate consecintele care ar aduce in contrasecintele si ca, in cazul in care hotărârea pronuntata ar fi pronuntata inainte de expirarea perioadei de suspendare, reclamantul ar avea posibilitatea de a ataca acesastă hotarare. Aceasta susține de asemenea că reclamantul nu a demonstrat că decizia de suspendare a hotărârii a avut un efect negativ asupra exercitării libertății sale de exprimare. Prin urmare, Guvernul a considerat că, în lipsa unei condamnări a reclamantului, cererea trebuie declarată inadmisibilă cu ocazia incompatibilității ratione personae.

25. Guvernul a susținut, de asemenea, că, întrucât a fost emisă o suspendare a hotărârii cu consimțământul reclamantului, procedura penală trebuie să fie întotdeauna considerată pendinte în fața autorităților naționale în perioada de suspendare. Aceasta explică faptul că, în cazul în care hotărârea suspendată ar fi pronunțată ca urmare a săvârșirii de către persoana în cauză a unei infracțiuni voluntare în perioada suspendării, instanțele naționale, sesizate cu o cale de atac împotriva hotărârii în cauză, precum și Curtea, sesizată cu o cale de atac individuală introdusă după adoptarea măsurii de suspendare a pronunțării hotărârii, ar fi în măsură să se pronunțe asupra cauzei în același timp, care ar fi incompatibilă cu rolul subsidiar al Curții. În consecință, potrivit Guvernului, plângerea trebuie considerată prematură în acest stadiu și declarată inadmisibilă pentru nee epuizarea căilor de atac interne.

26. În sfârșit, guvernul a considerat că reclamantul a avut posibilitatea de a-și prezenta criticile și argumentele la nivel național în fața autorităților judiciare competente, care le examinaseră în mod corespunzător în conformitate cu principiul subsidiarității, și că nu exista niciun motiv pentru a repune în discuție concluziile autorităților naționale în speță. În consecință, aceasta invită Curtea să declare cererea inadmisibilă ca vădit nefondată.

27. Reclamantul nu se pronunță cu privire la aceste obiecții.

28. În ceea ce privește obiecțiile formulate de Guvern referitoare exclusiv la arestarea preventivă a reclamantului, Curtea observă că reclamantul se plânge în speță de o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare prin procedura penală intentat împotriva sa în ansamblul său, iar nu de arestare preventivă în temeiul articolului 5 din Convenție, luate izolat (a se vedea Dickinson împotriva Turciei,nr.  25200/11, § 26, 2 februarie 2021). Prin urmare, având în vedere natura și modul de redactare a plângerii reclamantei, aceste obiecții nu pot fi admise.

29. În ceea ce privește obiecțiile referitoare la decizia de suspendare a executării hotărârii, Curtea reamintește jurisprudența sa constantă potrivit căreia măsura de suspendare a executării hotărârii, având în vedere în special efectul disuasiv pe care aceasta îl putea avea asupra exercitării de către reclamant a libertății sale de exprimare în perioada de suspendare, nu a fost în măsură să prevină sau să remedieze consecințele procedurilor penale din care persoana în cauză a suferit în mod direct un prejudiciu ca urmare a ingerinței în libertatea sa de exprimare (a se vedea mutatis mutandis, Aslı Güneș împotriva Turciei (dec.), nr.  53916/00,13 mai 2004, Yașar Kaplan împotriva Turciei,nr.   56566/00,§§ 32-33, 24 ianuarie 2006, Ergündoğan împotriva Turciei,  48979/10 , §17, 17 aprilie 2018, și Dickinson, citat mai sus, § 25, 2 februarie 2021).   În plus, aceasta consideră că nu i se poate reproșa unui reclamant că a depus o cerere la Curte prin care se plângea de o procedură penală care a condus la o decizie de suspendare a executării hotărârii în temeiul legislației penale relevante, care este în sine de natură să determine persoana în cauză să devină victimă. A impune reclamantului să aștepte până la sfârșitul perioadei de cinci ani suspendate pentru a-și depune cererea ar fi nerezonabil și ar constitui un obstacol disproporționat în calea exercitării efective de către reclamant a dreptului său de a depune o cerere, astfel cum este definit la articolul 34 din convenție (a se vedea mutatis mutandis, Gaglione și alții împotriva Italiei,    45867/07 și 69 alții, § 22, 21 decembrie 2010). Prin urmare, aceste excepții trebuie respinse.

30. În ceea ce privește obiecția referitoare la lipsa vădită de temei a cererii introductive, Curtea consideră că argumentele invocate cu privire la această excepție ridică probleme care pun sub semnul întrebării examinarea pe fond a plângerii în temeiul articolului 10 din convenție, iar nu o examinare a admisibilității acestei critici (a se vedea Mart și alții împotriva Turciei, nr.   57031/10,  § 20, 19 martie 2019, Önal împotriva Turciei (nr.   2),     Nr. 44982/07, § 22, 2 iulie 2019, și Gürbüz și Bayar împotriva Turciei, Nr.    8860/13, § 26, 23 iulie 2019).

31. În plus, constatând că cererea introductivă nu este vădit nefondată sau inadmisibilă pentru niciun alt motiv menționat la articolul 35 din convenție, Curtea o declară admisibilă.

B. Pe fond

1. 1 Argumentele părților

(a) Solicitantul

32. Reclamantul a susținut că procedura penală inițiată împotriva sa și condamnarea sa penală pentru insultarea președintelui Republicii la sfârșitul anului din cauza partajării sale pe rețelele de socializare constituie o ingerință în exercitarea dreptului său la libertatea de exprimare, că o astfel de ingerință nu a urmărit niciunul dintre scopurile legitime enumerate la articolul 10 alineatul (2) și că nu era necesară într-o societate democratică.

(b) Guvernul

33. Guvernul a susținut că, în speță, hotărârea de luare în custodie publică, pe care au considerat-o neaplicată, precum și procedura penală, care a condus într-un termen scurt la o decizie de suspendare a executării hotărârii, nu pot fi considerate ca fiind un efect disuasiv sau constrângeri reale asupra exercitării de către reclamant a dreptului său la libertatea de exprimare. Aceasta a susținut de asemenea că conținutul în cauză împărtășit de reclamant era o judecată de valoare fără un temei factual îndreptat în mod specific împotriva Președintelui Republicii și că un astfel de conținut nu putea fi considerat protejat de libertatea de exprimare în sensul articolului 17 din convenție. Prin urmare, aceasta consideră că nu a existat nicio ingerință în dreptul reclamantei la libertatea de exprimare în speță.

34. În cazul în care existența unei ingerințe a fost acceptată de Curte, Guvernul a susținut că această ingerință era prevăzută de articolul 299 din Codul penal, care, în opinia lor, era clar și accesibil, a cărui interpretare și aplicare de către instanțele naționale în prezenta cauză era previzibilă în lumina jurisprudenței înaltelor curți în materie. Aceasta arată în această privință că definiția insultei prevăzută la articolul 125 din Codul penal, care prevede infracțiunea de insultă ordinară, este de asemenea utilizată în aplicarea articolului 299 din Codul penal. Acesta precizează, de asemenea, că dispoziții similare care protejează onoarea și reputația șefilor de stat apar în codurile penale ale mai multor țări europene și continuă să fie aplicate. De asemenea, acesta susține că remarcile defăimătoare la adresa șefului statului nu îl afectează doar în calitatea sa personală, ci și integritatea postului pe care îl deține și că, în ochii societății turce, o insultă la adresa șefului statului umilește întreaga națiune pe care aceasta din urmă o reprezintă, ceea ce justifică, în opinia sa, impunerea unei pedepse mai severe pentru infracțiunea de insultare a președintelui Republicii.

35. Guvernul a arătat de asemenea că ingerința în cauză urmărea în mod incontestabil obiectivul legitim de a proteja reputația sau drepturile altora.

36.În sfârșit, aceasta consideră că, în speță, instanțele naționale au evaluat în mod corespunzător interesele în cauză în cadrul puterii lor de apreciere. Aceasta consideră, în această privință, că conținutul în cauză împărtășit de reclamant pe contul său de rețea de socializare deschis publicului este atribuit președintelui Republicii, care trebuia să se bucure de încrederea publicului, având în vedere îndatoririle și competențele sale importante, fapte penale, precum profitând de crime și masacre, și l-a ilustrat într-o imagine cu conotație sexuală, fără nicio bază factuală. În opinia Guvernului, impunerea asupra reclamantului a unei pedepse cu închisoarea de scurtă durată, care nu a fost execuată prin aplicarea măsurii de suspendare a executării hotărârii, era proporțională în împrejurările cauzei. Aceasta susține de asemenea că procedura penală împotriva reclamantului nu a fost inițiată cu scopul de a reduce la tăcere vocile opuse și de a împiedica contribuția la o dezbatere publică, ci pentru că conținutul în discuție împotriva președintelui Republicii a fost degradant și defăimător. Aceasta consideră că, în orice caz, plângerea reclamantului trebuie examinată în lumina derogării pe care Turcia a depus-o la Secretarul General al Consiliului Europei la 21 iulie 2016 în temeiul articolului 15 din convenție.

c) Terți intervenienți

37. Asociația İfade Özgürlüğü Derneği,după ce remarcat că reclamantul a fost condamnat în temeiul articolului 299 din Codul penal, cu infracțiunea de insultare a președintelui Republicii, a susținut că utilizarea de către autorități a acestei dispoziții penale a atins apogeul în cadrul actualului președinte al Republicii, Recep Tayyip Erdoğan. În acest sens, prezintă statistici referitoare la aplicarea acestei prevederi, potrivit cărora, în perioada 2014-2019, au fost inițiate 128.872 de cercetări penale și 30.738 de proceduri penale pentru insultarea Președintelui Republicii. În plus, aceasta susține că actualul președinte al Republicii se bucură de o poziție specială și privilegiată în fața instanțelor naționale, inclusiv a Curții Constituționale, care, în opinia sa, tind să se pronunțe în favoarea sa și nu aplică jurisprudența Curții în cauzele de defăimare care îl privesc.

38. Partea terță consideră, de asemenea, că este important să se evalueze impactul potențial al conținutului publicat pe rețelele sociale. Aceasta susține în această privință că trebuie făcută o distincție între aceste tipuri diferite de utilizatori de pe rețelele sociale: autorul, care creează, produce și deține conținutul original; emițătorul direct, care împărtășește conținutul original; și radiodifuzorul indirect, căruia îi “place” conținutul original. Deși categoria “autor” poate fi trasă la răspundere pentru anumite conținuturi publicate, același lucru nu se aplică în mod necesar categoriilor de “emițător”, deoarece trebuie examinat impactul potențial al unei astfel de difuzări.

39. În sfârșit, asociația intervenientă consideră că articolul 299 din Codul penal este utilizat pentru a reduce la tăcere criticii și pentru a asigura o protecție privilegiată a Președintelui Republicii și că aplicarea acestei dispoziții înăbușă dezbaterea publică cu nerespectarea jurisprudenței consacrate a Curții. Astfel, aceasta consideră că articolul 299 din Codul penal nu respectă standardele convenției și că practica judiciară turcă exacerbează efectul prejudicietor al acestei dispoziții asupra discursului politic.

2. Aprecierea Curții

40. „Curtea observă că, în speță, reclamantul a fost condamnat la unsprezece luni și douăzeci de zile de închisoare sub acuzația de insultare a președintelui Republicii, hotărâre suspendată din cauza a două conținuturi distribuite pe contul de Facebook al reclamantului, care afișau, printre altele, o caricatură și o fotografie a președintelui Republicii cu comentarii satirice și critice la adresa sa.

41. Consideră că, având în vedere efectul disuasiv al deciziei de arestare preventivă – chiar dacă a fost considerată neesențială, astfel cum a fost susținut de Guvern – pronunțată în cadrul procedurilor penale inițiate împotriva lor, al condamnării penale a reclamantului și al deciziei de suspendare a executării acestei hotărâri la sfârșitul acestei proceduri, care l-a supus pe reclamant unui termen de cinci ani cu suspendare, ar fi putut provoca și trebuie considerat ca o ingerință în exercitarea de către reclamant a dreptului său la libertatea de exprimare (Erdoğdu împotriva Turciei,nr.   25723/94, § 72, CEDO 2000-VI, Dilipak împotriva Turciei,nr.  29680/05, § 51, 15 septembrie 2015, Ergündoğan, citată anterior, § 26, 17 aprilie 2018,  și Selahattin Demirtaș împotriva Turciei (nr.   3),   nr.   8732/11, § 26, 9 iulie 2019; a se vedea, de asemenea, a contrario,   Otegi Mondragon împotriva Spaniei, nr.    2034/07, § 60, CEDO 2011).

42. În continuare, aceasta arată că nu este controversat între părți că ingerința în cauză a fost prevăzută de lege, și anume articolul 299 din Codul penal (a se vedea punctul 14 de mai sus). Aceasta poate admite, de asemenea, că ingerința a urmărit scopul legitim de a proteja reputația sau drepturile altora.

43. În ceea ce privește necesitatea ingerinței, Curtea observă că, în condamnarea reclamantului, instanțele naționale s-au întemeiat pe articolul 299 din Codul penal, care acordă Președintelui Republicii un nivel mai ridicat de protecție decât altor persoane – protejate de regimul comun de defăimare prevăzut la articolul 125 din Codul penal – în ceea ce privește divulgarea de informații sau de opinii referitoare la acestea, și prevede sancțiuni mai grave pentru răspunderea pentru declarațiile pasibile (a se vedea, pentru o comparație între articolele 125 și 299 din Codul penal, punctele 13 și 14 de mai sus). În această privință, aceasta amintește că a afirmat deja în repetate rânduri că protecția sporită printr-o lege specială în ceea ce privește infracțiunile nu este, în principiu, conformă cu spiritul Convenției [a se vedea Colombani și alții împotriva Franței, nr.    51279/99, § 69, CEDO 2002-V, Otegi Mondragon, citată anterior, § 55 și Önal (nr.   2),citate anterior, § 40]. Aceasta amintește de asemenea că a statuat deja în Hotărârea Artun și Güvener împotriva Turciei (nr.   75510/01, § 31, 26 iunie 2007), care, precum în speță, privea tocmai o condamnare penală pentru insultarea președintelui Republicii în temeiul articolului 158 din fostul Cod penal, că interesul unui stat de a proteja reputația șefului său de stat nu putea justifica acordarea unui privilegiu sau a unei protecții speciale față de acesta din urmă  dreptul de a informa și de a-și exprima opiniile cu privire la aceasta (Hotărârea Artun și Güvener,citată anterior, § 31, și Önal (nr.   2),citată anterior, § 40; a se vedea, de asemenea, în ceea ce privește protecția excesivă a statutului președintelui Republicii în materie civilă, Pakdemirli împotriva Turciei,nr.   35839/97,§52, 22 februarie 2005) și că argumentarea contrară nu poate fi reconciliată cu practica și  concepțiile politice de astăzi (a se vedea în acest sens textele organismelor Consiliului Europei, punctele 16-19 de mai sus).

44. În ceea ce privește în special proporționalitatea pedepsei penale prevăzute pentru insultarea președintelui Republicii, Curtea observă că, deși este pe deplin legitim ca persoanele care reprezintă instituțiile statului să fie protejate de autoritățile competente în calitatea lor de garanți ai ordinii publice instituționale, poziția dominantă deținută de aceste instituții impune autorităților să dea dovadă de reținere în utilizarea procedurilor penale (Otegi Mondragon, citată anterior, § 58). Acesta reamintește, în această privință, că evaluarea proporționalității unei ingerințe în drepturile protejate de articolul 10 va depinde, în multe cazuri, de aspectul dacă autoritățile ar fi putut folosi un alt mijloc decât o sancțiune penală, cum ar fi măsurile civile (a se vedea, mutatis mutandis, Raichinov v. Bulgaria, no47579/99, § 50, 20 aprilie 2006; a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis, Lehideux și Isorni v. Franţa, 23 septembrie 1998, § 51, Colecție 1998-VII până la Cumpănă et Mazăre c. Roumanie [GC], no33348/96, § 115, CEDO 2004-XI). Într-adevăr, chiar și atunci când pedeapsa este cât mai moderată posibil, cum ar fi o condamnare însoțită de o scutire de la o pedeapsă penală și o obligația simplă de a plăti un “euro simbolic” ca daune‑dobânzi (Mor v. Franţa, no 28198/09, § 61, 15 decembrie 2011), aceasta constituie totuși o sancțiune penală și, în orice caz, aceasta nu poate fi suficientă, în sine, pentru a justifica ingerința în exercitarea dreptului la libertatea de exprimare.Athanasios Makris v. Grecia, no 55135/10, § 38, 9 martie 2017).

45. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că nimic din împrejurările prezentei cauze nu a fost de natură să justifice detenția reclamantului în detenție și decizia de a-l aresta preventiv sau de a impune o pedeapsă penală, chiar dacă, precum în speță, a fost vorba despre o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare din hotărâre. Prin însăși natura sa, o astfel de sancțiune are în mod inevitabil un efect disuasiv asupra voinței reclamantului de a se exprima cu privire la chestiuni de interes general, având în vedere în special efectele condamnării (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea Artun și Güvener,citatăanterior, § 33, Martchenko împotriva Ucrainei, nr.     4063/04, § 52, 19 februarie 2009, și Hotărârea Otegi Mondragon,citată anterior,  § 60, Dilipak,citată mai sus, § 70, și Selahattin Demirtaș (nr.   3),citată mai sus, § 26, Önal (nr.   2),citată mai sus, § 42, și Dickinson,citată mai sus, § 58).

46. În măsura în care guvernul solicită să se țină seama, în cadrul prezentei cauze, de derogarea pe care Turcia a depus-o la Secretarul General al Consiliului Europei la 21 iulie 2016 în temeiul articolului 15 din convenție (a se vedea, pentru textul derogării, Mehmet Hasan Altan împotriva Turciei, 13237/17,§ 81, 20 martie 2018), Curtea observă că Guvernul nu a adăugat niciun element de probă pentru a stabili că în speță procedura penală împotriva reclamantului a fost formulată de starea de urgență declarată ca urmare a tentativei de lovitură de stat din 15 iulie 2016.

47. Prin urmare, în împrejurările din prezenta cauză, având în vedere sancțiunea, care a fost de natură penală, aplicată reclamantului în temeiul unei dispoziții speciale care prevede o protecție sporită a Președintelui Republicii în ceea ce privește infracțiunile, care nu poate fi considerată conformă cu spiritul convenției, Curtea consideră că guvernul nu a demonstrat că măsura în cauză era proporțională cu scopurile legitime urmărite și că era necesară într-o societatea democratică în sensul articolului 10 din Convenție.

48. Aceste elemente sunt suficiente pentru ca Curtea să concluzioneze că, în împrejurările prezentei cauze, a avut loc o încălcare a articolului 10 din Convenție.

II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLELOR 41 ȘI 46 DIN CONVENȚIE

49. Articolele 41 și 46 din Convenție au următorul cuprins:

Articolul 41

“În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante permite ca consecințele unei astfel de încălcări să fie șterse numai imperfect, Curtea va acorda părții vătămate doar satisfacția, după caz.”

Articolul 46

“(1) Înaltele Părți Contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curții în litigiile la care sunt părți.

(2) Hotărârea definitivă a Curții se transmite Comitetului de Miniștri, care supraveghează punerea sa în aplicare. »

50. Reclamantul solicită 20.000 de euro pentru prejudiciul moral pe care consideră că l-a suferit. De asemenea, solicită 10.915 lire turcești (TRY) (aproximativ 1.141 EUR la data relevantă) în ceea ce privește onorariile avocaților, precizând că această sumă este în conformitate cu lista tarifară a Uniunii Barourilor și Asociațiilor de Drept din Turcia. De asemenea, acesta solicită 1.250 TRY (aproximativ 125 EUR la data relevantă) pentru costurile de traducere, furnizare și poștă, precizând că avocatul său confirmă natura reală, rezonabilă și necesară a acestor costuri.

51. Guvernul a susținut că nu există nicio legătură de cauzalitate între cererea de prejudiciu moral și pretinsa încălcare și că această cerere era neîntemeiată și excesivă și nu corespundea sumelor acordate în jurisprudența Curții. În continuare, aceasta arată că reclamantul nu a prezentat niciun document convingător în susținerea cererilor sale de cheltuieli de judecată și de costuri, că sumele solicitate în această privință sunt nefondate și excesiv de ridicate având în vedere lipsa de complexitate a procedurii și numărul limitat de probleme ridicate și că cererea de onorarii a avocaților nu reflectă realitatea, deoarece este ridicată în comparație cu o procedură similară.

52. Curtea consideră că se poate considera că reclamantul a trecut printr-o suferință certă și considerabilă ca urmare a încălcării convenției pe care a constatat-o. Având în vedere împrejurările cauzei, aceasta consideră oportun să acorde persoanei în cauză 7 500 de euro pentru un prejudiciu moral, plus orice sumă care poate fi datorată pentru această sumă cu titlu de impozit. În ceea ce privește cererile de cheltuieli de judecată și de costuri, având în vedere documentele pe care le deține și criteriile menționate mai sus, aceasta respinge aceste afirmații în lipsa unor elemente de probă justificative prezentate de reclamant.

53. Curtea consideră oportună modelarea ratei dobânzii penalizatoare la rata dobânzii dobânzii aferente facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.

54. Curtea observă de asemenea că, în speță, a statuat că procedura penală în discuție care rezultă din aplicarea articolului 299 din Codul penal era incompatibilă cu libertatea de exprimare (a se vedea punctele 47 și 48 de mai sus). În special, aceasta a arătat că o protecție sporită printr-o lege specială în ceea ce privește infracțiunile nu era, în principiu, conformă cu spiritul convenției și că interesul unui stat de a proteja reputația șefului său de stat nu putea justifica acordarea unui privilegiu sau unei protecții speciale acestui șef de stat în raport cu dreptul de a informa și de a-și exprima opiniile cu privire la acesta (a se vedea punctul 43 de mai sus). Aceste constatări implică faptul că încălcarea de către reclamant a dreptului garantat de articolul 10 din convenție rezultă dintr-o problemă legată de redactarea și aplicarea dispoziției în cauză. În această privință, Curtea consideră că alinierea dreptului intern relevant la dispoziția menționată mai sus a convenției ar constitui o formă adecvată de despăgubire care ar permite încetarea încălcării constatate (pentru o abordare similară, a se vedea Gözel și Özer împotriva Turciei, nr.   43453/04 și 31098/05, § 76, 6 iulie 2010 și Fatih Taș împotriva Turciei (nr.   5),    6810/09, § 45, 4 septembrie 2018).

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Declară cererea ca admisibilă;
2. Consideră că a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție;
3. Reține,

(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu articolul 44 § 2 din convenție, 7.500 EUR (șapte mii cinci sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată asupra acestei sume cu titlu fiscal, pentru daune morale,  ce se convertesc în moneda statului pârât la cursul aplicabil la data decontării:

(b) de la expirarea perioadei respective până la plată, suma respectivă se majorează cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în perioada respectivă, majorată cu trei puncte procentuale;

4. Respinge restul cererii pentru justă satisfacție.

Adoptată în limba franceză, comunicată apoi în scris la 19 octombrie 2021, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.

Comments

comentarii