Interviu cu o judecătoare la început de drum: ”Viața de judecător s-a dovedit a fi mai copleșitoare și mai incitantă decât se poate observa din afară”

Oana Pop, în vârstă de 27 de ani, este de aproape jumătate de an judecător definitiv la Judecătoria Baia Mare, secția civilă. A absolvit Facultatea de Drept UBB Cluj și a intrat la Institutul Național al Magistraturii din prima.

Clujust: Sunteți o tânără judecatoare la o instanță de municipiu important. Este viața de judecator așa cum v-ați fi asteptat inainte să profesați?

Jud. Oana Pop: E în mod cert o provocare mai mare decât aș fi putut preconiza la momentul în care am ales să muncesc pentru această carieră. Încă de la început am pendulat între drept și psihologie. Totuși, am ales să-mi focusez atenția și energia pe drept, apreciind că există o mult mai ridicată predictibilitate, siguranță și acuratețe, crezând că într-un astfel de domeniu o să fie alb sau negru, fără a exista între cele două infinite nuanțe de gri. Mă așteptam ca totul să fie cuprins  într-un proces rațional precis, exact, fără nedumeriri și tonuri subtile. Ei bine, decizia nu e chiar mereu “tăietură” limpede și categorică, chirurgicală. În cele din urmă și această surpriză, toate aceste nuanțe, au ajuns să-mi fie plac și să dea o savoare aparte procesului decizional. În plus, munca cu oamenii e o permanentă sursă de inedit și dezvoltare.

Concluzionând, viața de judecător s-a dovedit a fi mai copleșitoare și mai incitantă decât se poate observa din afară, însă sunt binecuvântată cu un colectiv format din colegi extrem de dedicați și sprijinitori, care înțeleg frământările unui tânăr profesionist al dreptului și au mereu câte o cuvânt cu folos de dăruit. Desigur, nu trec cu vederea rolul și sprijinul important al colegilor avocați, care prin întreaga lor activitate oferă premisele deciziei judecătorului. 

Clujust: Cum este să împărțiți dreptatea? Sau cum vedeți menirea unui judecator?

Jud. Oana Pop: Te întâlnești cu omul într-unul dintre cele mai vulnerabile momente ale sale, ești vecinul suferinței lui, e imposibil să nu simți povara responsabilității și dorința de a sări în ajutor, de a rezolva problema. Trece ziua și simți că ai făcut ceva cu rost. Așadar, e împlinitor să ai un rol exact în acele momente de cumpănă, te motivează să-ți îngrijești caracterul și judecata, pentru a putea livra o soluție justă. Iar satisfacția e pe măsura responsabilității.

Menirea unui judecător? Nu știu dacă e ceva mai de soi, ci mai degrabă aceeași ca a fiecăruia dintre noi – îndumnezeirea. Să faci binele. Mai ales având în vedere momentul sensibil în care intervii în viața omului. Evident, imperfecți fiind, mai rămâne câte un rest uneori, dar dacă ai făcut tot ce ai putut, te duci acasă liniștit.

Am observat pe Facebook că sunteți o persoană credincioasă. Va ajută in momentul în care stabiliți o sentință?

Aș spune mai degrabă că e un grabnic ajutor în orice moment. Credința e atât ancoră care împiedică derapajele, cât și far călăuzitor, în genere. În cele din urmă, dat fiind faptul că aceasta te readuce spre esențial și favorizează o șlefuire a principiilor la scara vieții, cel mai probabil toate acestea conduc pe termen lung și la efecte indirecte asupra calității deciziei judecătorului ori a limpezimii cu care vede lucrurile.

Clujust: Cum a fost când ați pronunțat prima hotărâre? Si dacă mai știți ce ați decis.

Jud. Oana Pop: Îmi amintesc doar felul în care am perceput emoția oamenilor întâia oară când am intrat în ședință și gândurile mijite când aceștia s-au ridicat în picioare: “sper să nu mă împiedic” și “ajută-mi, Doamne, să nu dezamăgesc”. A trecut ceva vreme de atunci și pare-se că emoțiile nu dispar odată cu timpul. 

Nu rețin ce am decis pentru prima oară, însă sunt sigură doar că a fost în acord cu adevărul judiciar. Ca judecător, deși vezi și simți oamenii și situația din fața ochilor tăi, ești ținut de adevărul dictat de probe. Rareori, îți dă senzația că te încătușează, dar tind să cred că acest aspect e un rău mic față de cel care s-ar crea dacă am decide peste ceea ce probele dictează, riscând să creăm propriul nostru sistem de drept. 

Ce calități credeți că trebuie să aibă un judecator bun?

Voi răspunde din registrul lui “a ști”, pentru că și eu la rându-mi sunt de abia în mijlocul provocării de a trece aceste virtuți permanent în registrul lui “a face”.

Să vrei să faci binele și să prețuiești oamenii sunt de căpătâi. Restul șlefuirii cred că ni se adaugă prin răbdare, capacitate de jertă a sinelui, cumpătare, înzestrarea de a face diferența dintre lucrurile fără rost și cele cu rost, precum și capacitatea de a te preocupa cu precădere de cele din urmă. N-aș lăsa deoparte nici smerenia, fiind convinsă că pe parcurs fără ea ne-am pierde în neesențial, date fiind mrejele profesiei noastre. Unii caută aplauze și lauri, alții adevărul, iar judecătorii e imperios necesar să cuteze să fie printre cei din urmă.

Suntem în plin concurs pentru INM și am vrea sa-i ajutăm pe candidați. Dvs. ați reușit din prima? Cum v-ați pregatit? Un sfat pentru cei care sunt angrenați acum în concurs.

E important ca orice proiect de proporții să-l împărțim pe bucăți și să luăm câte o părticică pe rând. În felul acesta nu te simți copleșit și îți poți câștiga un boost de încredere zilnic, bifând pașii realizabili stabiliți pentru acea zi. 

A îngăduit Dumnezeu să reușeșc din prima. Cu toate acestea, a fost cel mai serios test de anduranță fizică și psihică pe care l-am experimentat – trei luni în casă, cu 14 ore pe zi de muncă, pauze stricte și socializare redusă la minim. Cea mai utilă metodă s-a dovedit a fi stabilirea unui anumit număr de pagini de învățaț pe zi, pe care ulterior le împărțeam pe ore și le abordam cu metoda Pomodoro. O oră de citit, cu 5-10 minute pauză, până terminam ce mi-am propus. Cu cronometru și tentațiile puse la o distanță suficient de mare încât să mă descurajeze să le caut. 

M-a ajutat mult lectura stoicilor în acea perioadă și am ajuns să abordez dificultatea episodului ca pe un pariu cu mine însămi. Totuși, nu spun că un astfel de program e singura cale, depinde de fiecare cât de repede procesează informația, câtă aplecare are asupra celor mai mici detalii (ulterior am învățat că nu orice detaliu contează pentru acest examen), a câta oară revine asupra acelei materii, etc. Important e să existe un program bine definit și sarcini mici, ușor de manageriat, împărțite pe zile. E mult mai ușoară perseverența când știi exact ce, cât și cum ai de făcut azi. 

În cele din urmă, se va dovedi a fi mai ușor decât vă așteptați. Nimic ce nu se poate dobândi cu multă muncă și puțină rugăciune. Antrenamentul de care am făcut vorbire mai sus va fi foarte util și în profesie. 

Ah, și încă ceva. Chiar dacă nu iese din prima, promit că ulterior apare o logică în ceea ce dinafară se vede la acel moment al nereușitei ca hazard.

Clujust: Cum ar trebui să se pregătească pentru interviu?

Jud. Oana Pop: Și eu mi-am dorit la acel moment să obțin o rețetă cu pași foarte bine definiți. Pregătirea ești TU – cel ce ești deja, e gata făcută. Cei din comisie vor să observe dimensiunea umană, intelectuală, psihologică și emoțională a candidatului, adică aspecte pe care el deja le dezvoltă de o viață întreagă. “Material de judecator” nu ne putem face într-o lună, însă există mici cosmetizări pe care un candidat le poate aborda. Voi spune ce am făcut eu în acea lună premergătoare interviului: am citit cărțile de specialitate pentru interviul de la INM; m-am uitat la foarte, foarte multe conferințe cu teme precum etică, istorie, literatură; mi-am revizuit ultimele cărți citite pe diverse domenii; multe procese de introspecție pe motivația din spatele alegerii profesiei și cine sunt eu în genere, respectiv care-mi sunt punctele forte și punctele slabe, precum și felul pe care le prezint unui public pe acestea. Voiam doar să simt că fac ceva util pentru interviu. Însă în cele din urmă, ajunsă în fața comisiei, am realizat că ar fi fost la fel de bine și în lipsa agitației din acea lună, iar consumul psihic a fost fără folos. E suficient să fii sincer. 

In ce fel v-a schimbat INM-ul?

INM-ul a fost o experiență edificatoare, în primul rând pentru că m-a scos din zona de confort. Antrenant, competitiv, lămuritor. În mod cert a fost experiența inițiatică de care am avut nevoie pentru a trece spre nivelul final, cel de magistrat. Țin să menționez că sunt extrem de recunoscătoare pentru miracolul-întâlnirii de acolo, adică pentru oamenii întâlniți și care m-au zidit. În aceeași măsură, s-a dovedit a fi de o importanță capitală puntea de legătură așezată între facultate și profesarea efectivă, INM-ul pregătind auditorii și pentru aspectele practice ale profesiei, respectiv pentru provocările sale de zi cu zi. E înzecit mai ușor dacă știi la ce să te aștepți, pentru că ți-au fost prezentate deja de unii dintre cei mai buni profesioniști ai dreptului. 

Sunteți activă pe social media. Vă gânditi bine inainte sa postați ceva? V-ați schimbat comportamentul online față de perioada dinainte de a fi magistrat?

Da, sunt mai atentă, deși majoritatea oamenilor din lista de prieteni sunt apropiați, amici ori cunoștințe vechi. În mod evident, ca orice om, ai câte o părere (mai bună sau mai rea) despre majoritatea subiectelor din spațiul public, însă odată cu accederea în profesie te gândești de două ori înainte să scrii. Sita prin care-mi cern postările, opiniile și prietenii e acum inevitabil mai deasă.

Comments

comentarii