Cu toate că bărbatul a avut venituri mult mai mari decât soția, instanțele au considerat că cei doi au avut contribuție egală la dobândirea bunurilor comune. Asta deoarece s-a ținut cont de faptul că fosta soție s-a ocupat de creșterea celor doi copii și de munca în gospădărie, iar prin asta l-a sprijint pe soț să avanseze în carieră.

Un bărbat din Cluj-Napoca a intentat proces de pretenții după divorț fostei soții pentru stabilirea cotelor la dobândirea bunurilor comune pentru a ști cum să împartă banii încasați la vânzarea lor. Reclamantul a cerut ca el să aibă o cotă mai mare având în vedere veniturile mult mai mari ca ale soției.

Prin sentința Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a constatat că reclamantul și pârâta au dobândit în timpul căsătoriei, în devălmășie, suma de 562.000 lei, obținută din vânzarea următoarelor imobile dobândite de părți în timpul căsătoriei: – imobil situat în intravilanul municipiului Cluj-Napoca, teren în suprafață de 475 mp și construcție C1-suprafață construită la sol de 99 m.p., suprafață construită desfășurată de 216 m.p., casă unifamilială cu regim de înălțime S+P+M, având suprafața construită la sol de 99,40 m.p. și suprafața construită desfășurată de 215,55 m.p.; -imobil constând în teren arabil situat în intravilanul municipiului Cluj-apoca  teren în suprafață de 25 mp. S-a constatat că reclamantul și pârâta au avut o cotă de contribuție egală la dobândirea bunurilor comune, de 50% reclamantul și 50 % pârâta. S-a sistat starea de devălmășie existentă între reclamant și pârâtă cu privire la suma de 562.000 lei. S-a atribuit reclamantului suma de 281.000 lei, iar pârâtei suma de 281.000 lei.

Reclamantul M.R. a formulat apel împotriva Sentinței Judecătoriei solicitând admiterea în parte a acțiunii civile, în sensul stabilirii unei cote majorate de contribuție în favoarea sa la dobândirea bunurilor comune.

Bărbatul a invocat că ”în timpul căsniciei părțile au realizat venituri diferite, respectiv apelantul un total de 890.246 lei, iar intimata un total de 52.952 lei. Astfel, raportat la cuantumul veniturilor dovedite în dosar, cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune este de 94,4 % pentru apelant și de 5,6 % pentru intimată.

Referitor la soluția instanței de fond, apelantul a arătat că în mod greșit s-a reținut că reclamantul nu a înlăturat prezumția de egalitate la achiziționarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei. În acest sens, apelantul a arătat că prezumția de egalitate la achiziționarea bunurilor comune instituită prin prevederile art. 357 din C.civ. este o prezumție legală simplă (relativă) ce operează doar în lipsa sau până la dovedirea contribuției efective a soților, ori în speță, este evident că s-a făcut dovada contribuției.

Instanța de fond a apreciat că ambele părți au fost angajate pe durata căsătoriei și au realizat venituri fiscalizate, însă veniturile au fost inegale și cu toate acestea, instanța a considerat că trebuie avută în vedere munca pe care pârâta a depus-o în gospodărie.

Privitor la cota de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune, apelantul a arătat că raportat la veniturile substanțial mai mari realizate de el i se cuvine recunoașterea unei cote de contribuție de 94,4 % în timp ce pentru intimată se impune reținerea unei cote de contribuție de 5,6%.

Referitor la munca în gospodărie sau aportul soților la cheltuielile căsătoriei, apelantul a reiterat dispozițiile art. 326 și 325 C.civ. Astfel, potrivit art. 326 C.civ. munca oricăruia dintre soți în gospodărie și pentru creșterea copiilor reprezintă o contribuție la cheltuielile căsătoriei. Cheltuielile căsătoriei trebuie suportate în raport cu mijloacele fiecărui soț în temeiul dispozițiilor art. 325 c.civ.

Aceste cheltuieli ale căsătoriei au un conținut variabil care depinde de nivelul de trai al soților și de posibilitățile lor materiale și cuprind cu titlu exemplificativ întreținerea imobilului, plata chiriei/ratelor, a utilităților, procurarea de alimente, îmbrăcăminte, mobilier, ustensile, aparatură, etc. Așadar, munca în gospodărie este potrivit legii o cheltuială a căsătoriei pe care soții trebuie să o îndeplinească potrivit înțelegerii dintre ei.

Doctrina precizează că munca în gospodărie și creșterea copiilor, adică îndeplinirea în natură a unor cheltuieli ale căsătoriei pot fi considerate contribuții indirecte la dobândirea bunurilor comune. Așa cum și instanța de fond a reținut în prezenta cauză, dacă soția nu ar fi prestat această muncă, cei doi soți ar fi fost nevoiți să suporte ca și cheltuieli angajarea unei bone și a unei menajere.

Prin urmare, această contribuție a soției poate fi cuantificată prin raportare la costurile pe care angajarea unor persoane care să se ocupe de această muncă le-ar fi presupus. Ceea ce instanța de fond a apreciat în mod greșit este faptul că această muncă a intimatei reprezintă o cotă de 44,4%, adică diferența dintre cota de 50% stabilită în favoarea sa și cota procentuală a venitului realizat și dovedit de 5,6%.

Cu alte cuvinte, din moment ce el a realizat venituri în cuantum de 890.246 lei, iar pârâta intimată a dovedit doar 52.952 lei, instanța de fond a considerat că aceasta din urmă ar fi contribuit prin munca sa în folosul familiei cu echivalentul sumei de 837.294 lei, adică o medie de 11.163 lei/lună pentru cele 75 de luni de căsătorie.

În mod evident această sumă este excesiv de mare prin raportare la sumele cu care munca în gospodărie și cea de îngrijire a copiilor este răsplătită financiar în România. Astfel, cu titlu de exemplu arată faptul că în cazul angajării unei menajere care să facă curățenie pentru un apartament de 3 camere și mâncare de costurile s-ar fi ridicat la maxim 2000 lei pe lună, iar angajarea unei bone cu program întreg nu ar fi depășit 2000 lei pe lună.”

Decizia Tribunalului Cluj

”Analizând apelul formulat, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul în baza art.480 alin.1 Noul Cod procedură civilă, îl va respinge, pentru următoarele considerente:

Referitor la criticile formulate de către apelant cu privire la cota de contribuție a foștilor soți la dobândirea bunurilor comune și munca în gospodărie, tribunalul reține că sunt neîntemeiate.

Astfel, în primul rând tribunalul reține că în cauză nu s-a contestat faptul că apelantul a realizat venituri din muncă net superioare față de intimată. Așa cum rezultă din înscrisurile atașate cererii de apel, se reține că apelantul a realizat venituri în cuantum de 890.246 lei, iar intimata a dovedit doar 52.952 lei. Există, așadar o diferență de venituri, însă nicidecum de 837.294 lei cum afirmă apelantul.

Raportat la cuantumul veniturilor realizate de părți în timpul căsătoriei, rezultă un venit total al familiei de 943.198 lei, iar jumătate din acest venit, care ar reprezenta cota de contribuție a intimatei este de 471.599 lei, și nu de 837.294 lei, ceea ce ar conduce la o medie a veniturilor lunare ale intimatei de 6.287 lei, pentru cele 75 de luni de căsătorie, așa cum a indicat apelantul.

Apoi, instanța de apel reține că munca în gospodărie și pentru creșterea copiilor, reprezintă incontestabil contribuții indirecte la dobândirea bunurilor comune. Astfel, prin prestarea acestor activități de către unul sau ambii soți, se realizează la nivelul familiei economii pentru sumele care, în cazul prestării acestor activități de către persoane străine, soții ar achita diferite sume de bani contravaloare a prestării de servicii.

Pe de altă parte, tribunalul reține că intimata a realizat venituri pe toată durata căsătoriei, fiind angajată în muncă sau beneficiind de indemnizația pentru îngrijirea copilului, pe perioada în care s-a aflat în concediu de maternitate pentru cele două fiice minore ale păților. Apoi, nu se poate ignora faptul că avansarea în carieră a apelantului se datorează și sprijinului din partea intimatei, în condițiile în care aceasta s-a ocupat de gospodărie și de copii, iar apelantul a continuat să își desfășoare activitatea profesională. Sub acest aspect, prima instanță a reținut faptul că intimata a renunțat la carieră pentru a se ocupa de copii și a-și susține soțul în carieră. De altfel, aceste aspecte au fost recunoscute de către apelant prin răspunsurile date la interogatoriu. Astfel, la întrebarea nr. 13, apelantul a arătat că părțile și-au asumat ca el să contribuie mai mult financiar, iar intimata să aibă grijă de casă și copii, iar la întrebarea nr. 7 apelantul a recunoscut faptul că intimata se ocupa singură de gospodărie și de copii.

Cu privire la susținerile apelantului privind costurile cu angajarea unei menajere și a unei bone, tribunalul le va reține diferențiat.

Astfel, în privința unei menajere, suma de 2.000 lei/lună avansată de apelant pentru angajarea unei menajere care să facă curățenie pentru un apartament de 3 camere și mâncare, este o sumă acceptabilă, dar în privința unei bone, situația este diferită.

Astfel, suma avansată de către apelant privind suma de 2.000 lei/lună ce ar fi achitată unei bone nu poate fi acceptată ca echivalent pentru implicarea intimatei în tot ce ține ce creșterea și educarea celor două fiice minore ale părților. În acest sens, tribunalul reține că, așa cum judicios a subliniat intimata, în primul rând serviciile prestate de o bonă nu se pot compara cu grija și atenția pe care o mamă le acordă copiilor săi. Sub acest aspect, serviciile prestate de o bonă se rezumă la supravegherea, hrănirea și eventual plimbarea/scoaterea în parc a copiilor și ceea ce este extrem de important de reținut, doar pentru o durată limitată de timp, în timp ce un părinte implicat realizează mult mai mult, de la satisfacerea necesităților fiziologice la educație, respectiv îi învață să vorbească, să mănânce, să umble, să își facă prieteni, se preocupă de sănătatea copiilor cu tot ce implică acest aspect, etc. Apoi, angajarea unei bone cu o indemnizație de aproximativ 2.000 lei, acoperă o perioadă limitată din zi, de regulă 6 sau 8 ore/zi, în condițiile în care intimata a fost, așa cum de altfel impune statutul de mamă, implicată zi și noapte. Apoi, instanța de apel reține că este evident că în situația în care se apelează la o bonă pe timp de weekend sau după ora 20, tariful este mult mai mare.

Prin urmare, suma avansată de către apelant în cuantum de 2.000 lei/lună pentru angajarea unei bone, acoperă o perioadă de 6-8 ore/zi, iar în condițiile în care ziua are 24 de ore este evident că pentru asigurarea supravegherii minorelor exclusiv de către o bonă, suma aferentă plății serviciilor se dublează sau triplează.

Apoi, în afară de implicarea intimatei în tot ce a vizat creșterea, îngrijirea și educarea celor două minore, din probatoriul administrat rezultă că aceasta era la fel de implicată și în treburile casnice, fără a benefica de ajutorul vreunei menajere. Pe de altă parte, corect a reținut judecătorul de primă instanță cu privire la faptul că intimata s-a implicat și în ceea ce privește realizarea construcției cu destinația de casă familială, umblând după documente (avize, autorizații), stat la cozi cu copiii în brațe, supravegheat muncitorii, amenajare casa etc.

Pe de altă parte, nu se poate ignora, de asemenea, faptul că, așa cum a reținut prima instanță, raportat la declarațiile testimoniale, apelantul se afla acasă 2-3 zile pe săptămână, fiind plecat în delegații. Astfel, din declarația martorei R.A se reține faptul că apelantul făcea foarte multe deplasări în alte localități, și chiar o perioada lucra în altă localitate. Martora a mai arătat că nu știe câte zile pe lună era plecat, dar știe că venea în weekenduri sau la două săptămâni, din natura serviciului.

Apoi, martorul C_ a declarat și el că prin natura jobului lui, apelantul era mult plecat de acasă prin delegații, fără a preciza exact perioada în care era plecat. Din discuțiile purtate cu acesta uneori a constatat că era plecat pentru o zi, alteori pentru o săptămână. Martora D__ a arătat că apelantul era plecat minim 3 zile pe săptămâna de acasă, însă de cele mai multe ori se întorceau vinerea cu același avion de la ora 18:15 din București, fiind plecați de regulă de lunea.

Prin urmare, tribunalul reține că și dacă s-ar lua în calcul doar sumele de bani avansate de către apelant pentru angajarea unei bone și a unei menajere, familia a realizat o economie de cel puțin 4.000 lei/lună prin activitățile ce au fost desfășurate de către intimată, fără vreo contraprestație, însă așa cum rezultă din considerentele de mai sus, economia făcută de familie este în realitate mult mai mare ( aproximativ 6.000-8.000 lei/lună).

Instanța de apel reține că însuși apelantul a arătat că nu a avut aceeași implicare ca și intimata în creșterea fetelor pentru nici nu avea cum să aibă și asta deoarece atașamentul copiilor față de mamă la vârste fragede este foarte puternic. Mai mult, a recunoscut și faptul că locul său de muncă a presupus deplasări, aspect care nu este reținut în contra apelantului și doar pentru cuantificarea, așa cum a solicitat, a muncii depuse de către intimată în gospodărie și cu creșterea și educarea copiilor.

Cu privire la asigurarea de către apelant a locuinței conjugale, tribunalul reține că și în această privință apelantul procedează la un calcul a sumei cu care a contribuit, arătând că la o chirie de 300 Euro, pentru cele 75 de luni cât a durat căsnicia, ar rezulta un aport propriu de aproximativ 22.500 Euro, echivalent a 100.000 lei.

Din nou, apelantul se rezumă a face un calcul al chiriei pe care doar apelanta ar fi trebuit să o achite, ignorând faptul că în locuința conjugală au locuit inclusiv fiicele minore ale părților și pentru care ambii părinți au obligația de a presta întreținere, cu tot ce presupune acest aspect – hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, asigurarea locuinței etc. Prin urmare, și cu privire la această sumă, tribunalul reține că nu se poate lua în considerare întregul cuantum de 100.000 lei ca aport propriu la dobândirea bunurilor comune.

Mai mult, din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că apartamentul din Florești a fost dobândit de către apelant anterior căsătoriei, însă prețul nu a fost achitat integral anterior încheierii căsătoriei, ci dimpotrivă a fost contractat un credit, iar parte din ratele aferente creditului pentru acest imobil au fost achitate de către foștii soți, în timpul căsătoriei.

Apoi, așa cum de altfel a recunoscut și apelantul, apartamentul a fost amenajat și finisat chiar cu ajutorul părinților intimatei, care chiar dacă ar justifica recunoașterea, la cerere, a unui drept de creanță, în cauză prezintă relevanță sub aspectul sumei cu care apelantul reclamă un aport mai mare la dobândirea bunurilor comune.

Privitor la activitatea de obținere autorizații și supraveghere a lucrării, apelantul a subliniat din nou necesitatea evaluării acestei activități, însă tribunalul reține că în condițiile în care intimata, în aceeași perioadă, se ocupa deopotrivă de gospodărie, de minore și de obținerea documentelor necesare realizării noii construcții și supravegherea lucrărilor, este evident că nu se poate cuantifica acest aport. Apoi, faptul că facturile pentru diferite materiale și obiecte pentru construirea casei erau întocmite pe numele apelantului nu semnifică faptul că au fost achiziționate doar de către el sau că au fost achitate exclusiv de către el.

Referitor la contractele de credit de nevoi personale menționate de către apelant, tribunalul reține că nu s-a făcut dovada că au fost folosite exclusiv în scopul realizării construcției. Aceste ultime credite, contractate de apelant în luna aprilie a anului 2017, iar din luna iunie 2017, nu a mai fost utilizată vreo sumă de bani pentru amenajarea bunului imobil comun. Din înscrisurile atașate cererii de apel se reține faptul că parte din sumele utilizate de către apelant din aceste credite de nevoi personale au fost utilizate după finalizarea construcției și chiar în preajma divorțului.”

 

Comments

comentarii