Fost avocat, deputat și asistent universitar la o facultate de drept, Mihail Boldea s-a adresat CEDO cu o plângere referitoare la durata excesivă a măsurii arestului preventiv și a lipsei motivelor care să justifice menținerea măsurii preventive, în dosarul ,,Kenya”.

Fostul avocat a fost găsit vinovat și a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 7 ani, hotărârea de condamnare devenind definitivă la data de 29 decembrie 2020, dată la care ICCJ a respins apelul inculpatului.

Curtea de Apel Iași a dispus la data de 30 iulie 2018 condamnarea inculpatului Boldea Mihail, fără antecedente penale, la următoarele pedepse :

-5 (cinci) ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracțional organizat;

-6 (șase) ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată și

-1 (un ) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului.

În urma operațiunii de contopire a pedepselor aplicate acestuia s-a stabilit ca acesta să excute pedeapsa cea mai grea de 6 (șase) ani de închisoare, sporită cu 1(un) an de închisoare, dispunându-se ca inculpatul Boldea Mihail să execute în final pedeapsa de 7 ( șapte ) ani de închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) , lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) Cod penal 1969 pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 Cod penal 1969, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) , lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat), Cod penal 1969, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 404 alin.4 Cod procedură penală coroborat cu art. 88 Cod penal1969, a dedus din pedeapsa rezultantă de 7 ( șapte ) ani de închisoare aplicată inculpatului Boldea Mihail durata arestării preventive de la data de 27.03.2012 până la data de 22 .11. 2013.

Mihail Boldea a fost acuzat că a fost liderul unui grup infracțional care se ocupa cu înșelăciuni imobiliare, prejudiciul fiind de peste 1,5 milioane euro. La data de 17 martie 2012, el a părăsit teritoriul României ajungând în Turcia, de unde a zburat în Kenya. DIICOT a solicitat ICCJ arestarea preventivă a deputatului, după care  l-a dat în urmărire internațională.

Pe data de 28 iunie 2012, DIICOT a dispus trimiterea în judecată a 19 inculpați, dintre care 11 în stare de arest preventiv, inclusiv Boldea, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

Potrivit DIICOT, inculpații au acționat sub coordonarea lui Mihail Boldea, membrii grupării, printre care s-a aflat și Bolboceanu Mihaela Cristina, avocat din cadrul Baroului Galati, Luchiniuc Aurica, fost arbitru din cadrul Curții de Arbitraj Galați, care identificau terenuri și imobile, situate în zone centrale ale municipiului Galați, proprietatea Consiliului Local Galați sau a unor persoane fizice, o parte din imobile fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale în cauze penale, pe care le treceau în proprietatea altor membri ai grupului.

S-a reținut în actul de sesizare că în acest scop, inculpații au utilizat hotărâri judecătorești falsificate sau pronunțate în baza unor acte false, respectiv hotărâri arbitrale, pronunțate în fals. Membrii grupării instrăinau ulterior imobilele către terți, cumpărători de bună credință, obținând astfel beneficii financiare substanțiale. În urma anchetei s-a dovedit că inculpații au încercat să obțină aproximativ cinci milioane lei prin inducere în eroare și folosire de mijloace frauduloase, respectiv a unui contract de prestări servicii falsificat și a unui bilet la ordin completat în fals, în dauna unei societăți comerciale din municipiul Galați.

Cazul a fost mediatizat, fiind cunoscut ca ,,dosarul Kenya”.

Înainte de a vă prezenta hotărârea CEDO în traducerea redacției, amintim că avocatul Bolboceanu Mihaela Cristina, din Baroul Galați a fost achitat de către ICCJ pentru toate capetele de acuzare. În cazul acesteia, Curtea de Apel Iași dispusese condamnarea la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracțional organizat și 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare fiind suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani. ICCJ, admițând apelul avocatei a schimbat și temeiul achitărilor dispuse de către Curtea de Apel Iași, achitările pentru intervenirea prescripției fiind înlocuite cu motivul de achitare că fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.

Hotărârea în cauza Mihail Boldea împotriva României din data de 4 februarie 2021

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

Cererea nr. 29417/13 Mihail BOLDEA împotriva României

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a patra), ședință la 12 ianuarie 2021 în calitate de comitet format din:

Gabriele Kucsko-Stadlmayer, președinte,

Iulia Antoanella Motoc,

Pere Pastor Vilanova, judecători,

și Ilse Freiwirth, grefier adjunct al secției,

Având în vedere cererea de mai sus depusă la 16 aprilie 2013,

Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și observațiile în răspuns prezentate de reclamant,

După ce a deliberat, decide după cum urmează:

STAREA DE FAPT

1. Reclamantul, domnul Mihail Boldea, este un cetățean român care s-a născut în 1976 și locuiește în București. El este avocat și la momentul când s-au produs faptele prezentului caz, era deputat în parlament și profesor asistent de drept la Facultatea de Drept Galați.

2. Guvernul României („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul său, cel mai recent doamna O.F. Ezer, din Ministerul Afacerilor Externe.

A.Circumstanțele cazului

3. Starea de fapt, astfel cum a fost prezentată de părți, poate fi rezumată după cum urmează.

1.Cercetări penale împotriva reclamantului

4. La 21 iulie 2011, departamentul procuraturii pentru investigarea criminalității organizate și a infracțiunilor de terorism („procuratura”) a început o anchetă penală privind mai multe tranzacții imobiliare în orașul Galați. În acest sens, parchetul a identificat nouăsprezece persoane suspectate de participare la schemă. Reclamantul a fost unul dintre ei. Ancheta privindu-l pe reclamant a fost supravegheată de Înalta Curte de Casație și Justiție („ÎCCJ”), care avea competență în materie, deoarece reclamantul era deputat în parlament în acel moment.

5. La 16 martie 2012, procuratura a inițiat proceduri penale împotriva reclamantului pentru suspiciunea de fraudă și criminalitate organizată și l-a informat cu privire la acuzațiile aduse împotriva sa.

6. La 17 martie 2012, reclamantul a plecat în Turcia și a doua zi a zburat în Kenya.

7. La 20 martie 2012, Parlamentul a ridicat imunitatea reclamantului în scopul anchetei penale care avea loc.

2.Arestarea reclamantului și arestarea preventivă

8. La 22 martie 2012, analizând solicitarea parchetului, ÎCCJ a dispus arestarea preventivă a reclamantului pentru o perioadă de treizeci de zile. Întrucât reclamantul era încă în străinătate, în aceeași zi a fost emis un mandat internațional de arestare pe numele său.

9. La 27 martie 2012, reclamantul s-a întors în România și a fost arestat. El a fost adus în fața ÎCCJ, care a ascultat susținerile sale și a examinat legalitatea și caracterul adecvat al detenției sale. La 2 aprilie 2012, el a fost audiat de instanță pe fondul acuzațiilor împotriva sa.

10. Detenția sa a fost prelungită ulterior lunar de ÎCCJ, Curtea de Apel Galați și Curtea de Apel Iași succesiv. La 26 septembrie 2012, ÎCCJ a transferat cazul către Curtea de Apel Galați, care a devenit instanța competentă să judece dosarul penal, în urma demisiei reclamantului din Parlament. La 5 noiembrie 2012, la cererea reclamantului, ÎCCJ a transferat cazul Curții de Apel Iași pentru a continua examinarea.

11. Hotărând asupra legalității detenției reclamantului și cu privire la oportunitatea prelungirii perioadei de detenție, instanțele au făcut trimitere la articolul 5 din convenție, la articolul 143 din Codul de procedură penală („CPP”) (cu privire la existența unor motive suficiente pentru ordonarea detenției în așteptarea procesului) și articolul 148 literele (a), (b) și (f) din CPP (referitor la condițiile care trebuie îndeplinite și situațiile în care poate fi dispusă detenția unui învinuit – vezi Bivolaru v. România, nr.28796 / 04, § 69, 28 februarie 2017) și au prezentat următoarele motive pentru detenția sa și prelungirile ulterioare ale acesteia:

(i) probele prezentate de procuror au dat naștere suspiciunii că reclamantul a comis infracțiunile în cauză;

(ii) infracțiunile în cauză sunt pedepsite cu pedepse de mai mult de patru ani închisoare și ar fi fost cauzate sau ar fi putut fi cauzate daune materiale semnificative;

(iii) reclamantul și-a folosit poziția în societate ca membru al parlamentului pentru a comite presupusele infracțiuni;

(iv) reclamantul a încercat să fugă părăsind țara, în ciuda faptului că era la curent cu ancheta împotriva sa și fără a-l informa pe procuror despre intenția sa;

(v) reclamantul a încercat să influențeze martorii: a spus unui martor să se ascundă de anchetatori până când situația a fost soluționată; când se afla în Kenya, i-a contactat telefonic pe colegii avocați apropiați și le-a cerut să șteargă de pe computerele lor orice urmă a activităților care fac obiectul anchetei, pentru a evita ca acel material să cadă în mâinile procurorului; a cerut colegilor avocați apropiați să ofere reprezentare legală unor martori chemați de procuror; a ținut legătura cu mai mulți martori pe care i-a încurajat să se abțină de la a face declarații;

(vi) având în vedere natura infracțiunilor care fac obiectul anchetei, modul în care grupul infracțional fusese organizat și coordonarea precisă dintre membrii săi, nu ar putea fi exclus faptul că, dacă ar fi eliberați, suspecții nu își vor relua presupusa activitate infracțională ;

(vii) infracțiunile comise au reprezentat un pericol pentru ordinea publică, în măsura în care a existat un sentiment general de indignare, dezaprobare și nesiguranță socială, în rândul publicului larg, capabil să creeze neîncredere în capacitatea autorităților de a aborda problema adusă în fața lor. ;

(viii) motivele care au justificat luarea măsurii arestării preventive s-au menținut și nu au existat elemente noi care să permită instanțelor să concluzioneze că detenția nu mai este justificată;

(ix) nicio altă măsură mai puțin severă nu a fost considerată adecvată;

(x) durata totală a măsurii a fost justificată de necesitatea unei bune administrări a justiției și de complexitatea cazului, luând în considerare factori precum natura infracțiunilor, numărul de participanți și victime și metoda de săvârșire a infracțiunilor.

12. Reclamantul a făcut apel împotriva tuturor hotărârilor interlocutorii în care instanțele au extins măsura preventivă a arestului preventiv. El a depus, de asemenea, mai multe cereri de încetare a măsurii respective.

13. În patru ocazii (19 aprilie, 12 mai, 25 iulie și 18 septembrie 2013) Curtea de Apel Iași a decis să înlocuiască măsura cu obligația de a nu părăsi țara, dar acele hotărâri interlocutorii au fost casate ulterior de ÎCCJ, în cadrul contestațiilor depuse de parchet, din aceleași motive ca și cele detaliate la punctul 11 ​​de mai sus.

14. Reclamantul și avocații săi au fost prezenți în toate ocaziile în care detenția a fost examinată și au putut să se adreseze în mod liber și pe larg instanței.

15. Între timp, în procedura principală din 27 iunie 2012, procurorul a pus sub acuzare opt persoane, inclusiv reclamantul. Când cazul a fost trimis Curții de Apel Iași (a se vedea paragraful 10 de mai sus), acea instanță a soluționat problemele de procedură și obiecțiile ridicate de părți, a ascultat probe de la acuzat de mai multe ori (de la 17 aprilie la 25 iulie 2013) și a început audierea martori. Reclamantul a fost audiat la 17 aprilie 2013.

Instanța a trebuit să amâne ședința în mai multe rânduri din cauza absenței persoanelor acuzate sau a avocaților acestora. În acest sens, a avertizat persoanele acuzate să nu prelungească inutil procedurile și, într-o ocazie, a amendat avocații absenți.

16. La 18 noiembrie 2013, Curtea de Apel Iași a înlocuit ordinul de detenție a reclamantului cu interzicerea părăsirii orașului. A fost eliberat în aceeași zi.

17. La 30 iulie 2018, reclamantul a fost condamnat și a primit o pedeapsă de șapte ani de închisoare.

PLÂNGERE

18. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 al Convenției cu privire la durata detenției sale preventive și a susținut că nu au fost date motive valabile pentru prelungirea acesteia.

LEGEA

19. Reclamantul s-a plâns de durata detenției sale preventive și a susținut că prelungirea acesteia a fost nejustificată. El s-a bazat pe articolul 5 § 3 al Convenției, care prevede următoarele:

„Orice persoană arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (1) litera (c) din prezentul articol va fi adusă cu promptitudine în fața unui judecător sau a altui ofițer autorizat prin lege să exercite puterea judiciară și va avea dreptul la proces într-un termen rezonabil sau la eliberarea în așteptarea procesului. Eliberarea poate fi condiționată de existența garanțiilor de a se prezenta la proces.”

A. Observațiile părților

1. Guvernul

20. Guvernul a susținut că instanțele naționale au stabilit existența unei suspiciuni rezonabile că reclamantul a comis infracțiunile în cauză. Instanțele au stabilit, de asemenea, că eliberarea reclamantului ar constitui o amenințare la adresa ordinii publice și că, dacă este lăsat liber, ar putea încerca să influențeze martorii. Mai mult, atât reclamantul, cât și reprezentanții săi, au avut ample oportunități de a-și prezenta argumentele în fața instanțelor care au decis asupra legalității și justificării măsurii preventive în cauză.

21. Instanțele respective au luat în considerare toate argumentele care au fost aduse și nu s-au bazat pe raționamente stereotipe, deși o anumită repetare în formularea raționamentului lor pentru diferitele prelungiri ale detenției a fost inevitabilă, având în vedere că au verificat la intervale scurte și regulate necesitatea menținerii măsurii. Instanțele au luat în considerare situația specifică a reclamantului, și-au bazat concluziile pe o examinare detaliată și individualizată a cazului și au dat motive relevante și suficiente pentru deciziile lor.

22. În opinia guvernului, durata detenției a fost justificată de complexitatea cazului. Acesta a susținut că autoritățile au luat toate măsurile necesare pentru a asigura administrarea rapidă și corectă a justiției.

2. Reclamantul

23. Reclamantul a susținut că ancheta internă a fost tergiversată. El a subliniat că abia după 9 luni Curtea de Apel Iași a trecut la audierea sa și a trecut la administrarea de probe (a se vedea paragraful 15 de mai sus).

24. În plus, el a susținut că instanțele naționale au furnizat motive abstracte pentru a justifica măsura preventivă, fără o evaluare reală a situației sale concrete. Mai mult, toate elementele care au indicat integrarea sa în societate, cum ar fi faptul că a fost avocat, profesor de drept și membru al parlamentului, au fost utilizate în mod greșit de către instanțele interne împotriva sa, ca justificare a presupusului pericol social pe care l-ar fi reprezentat.

B.Aprecierea Curții

25. Principiile generale aplicabile sunt stabilite în cauza Buzadji împotriva Republicii Moldova ([GC], nr. 23755/07, §§ 84-102, CEDO 2016 (extrase)).

26. De la început, Curtea constată că perioada de detenție care trebuie luată în considerare în prezenta cauză a început la 27 martie 2012, când reclamantul a fost arestat (a se vedea punctul 9 de mai sus) și s-a încheiat la 18 noiembrie 2013, când a fost eliberat în așteptarea procesului cu obligația de a nu părăsi orașul (a se vedea paragraful 16 de mai sus; a se vedea și Buzadji, citat mai sus, § 85). Această perioadă a durat astfel un an, șapte luni, trei săptămâni și două zile.

27. Atunci când au decis asupra arestării preventive a reclamantului, instanțele naționale s-au bazat pe legislația internă relevantă și au aplicat-o circumstanțelor specifice ale cauzei, indicând care elemente de fapt, în opinia lor, au justificat acea măsură (a se vedea, mutatis mutandis, Stavarache împotriva României (dec.), Nr. 27090/07, § 28, 11 martie 2014, și Ghiurău împotriva României (dec.), Nr. 3620/04, § 23, 6 ianuarie 2015). În primul rând, au constatat că există suspiciuni rezonabile că reclamantul a comis infracțiunile care fac obiectul anchetei (a se vedea paragraful 11 ​​(i) de mai sus). În plus, instanțele s-au referit în mod expres la gravitatea acestor infracțiuni și la necesitatea de a se asigura buna administrare a justiției (a se vedea paragraful 11 ​​(ii) și (x) de mai sus).

28. Instanțele au constatat, de asemenea, că reclamantul a încercat să fugă și să influențeze martorii (a se vedea Buzadji, citată mai sus, § 88, precum și paragraful 11 ​​(iv) și (v) de mai sus). Mai mult, pe baza elementelor de care au dispus, instanțele judecătorești nu au putut exclude riscul recidivei (a se vedea Buzadji, citat mai sus, § 88; a se vedea și paragraful 11 ​​(vi) de mai sus).

29. Au constatat, de asemenea, că reclamantul reprezenta un pericol pentru ordinea publică (a se vedea Buzadji, citat mai sus, § 88; a se vedea și paragraful 11 ​​(vii) și (v) de mai sus) și că a abuzat de poziția sa în societate pentru a comite presupusele infracțiuni (a se vedea paragraful 11 ​​(iii) de mai sus). În acest sens, Curtea reiterează faptul că a constatat că, din cauza gravității particulare a acestora și a reacției publice la acestea, anumite infracțiuni pot da naștere unor tulburări sociale capabile să justifice arestarea preventivă, cel puțin pentru o perioadă. Prin urmare, în circumstanțe excepționale, acest factor poate fi luat în considerare în sensul convenției, în orice caz, în măsura în care legislația internă recunoaște noțiunea de perturbare a ordinii publice cauzată de o infracțiune. Totuși, acest motiv poate fi considerat relevant și suficient numai cu condiția să se bazeze pe fapte capabile să demonstreze că eliberarea acuzatului ar perturba efectiv ordinea publică. În plus, detenția va continua să fie legitimă numai dacă ordinea publică rămâne efectiv amenințată; continuarea acesteia nu poate fi utilizată pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate (a se vedea Letellier împotriva Franței, 26 iunie 1991, § 51, seria A nr. 20). În cazul de față, curtea trebuie să rețină că articolul 148 din CPP, pe care Curtea de Apel și-a întemeiat deciziile (a se vedea paragraful 11 ​​de mai sus), recunoaște în mod expres pericolul pentru ordinea publică ca fiind unul dintre motivele care justifică detenția în cursul procesului (a se vedea punctul 7 mai sus și Bivolaru împotriva României, nr. 28796/04, § 69, 28 februarie 2017). Instanțele au explicat în detaliu faptele care arată de ce ordinea publică a fost de fapt amenințată în cazul eliberării acuzatului. De asemenea, Curtea nu poate vedea niciun motiv să se abată de la aprecierea făcută de instanțele naționale cu privire la circumstanțele personale ale reclamantului și la ponderea pe care au acordat-o instanțele statutului său în societate (a se vedea paragrafele 11 (iii) și 24 de mai sus).

30. Mai mult, Curtea de Apel a examinat la intervale regulate oportunitatea prelungirii arestului preventiv (a se vedea paragraful 10 de mai sus) și a ținut cont de evoluția circumstanțelor cazului (a se vedea paragraful 11 ​​(viii) de mai sus; a se vedea de asemenea, mutatis mutandis, Stavrache, citat mai sus, § 28, și Ghiurău, citat mai sus, § 23).

31. Instanțele naționale au examinat, de asemenea, respingând posibilitatea impunerii unei măsuri preventive mai puțin grave (a se vedea paragraful 11 ​​(ix) de mai sus; a se vedea, de asemenea, Idalov împotriva Rusiei [GC], nr. 5826/03, § 140, 22 mai 2012) .

32. În consecință, Curtea concluzionează că detenția reclamantului s-a bazat pe motive relevante și suficiente.

33. Rămâne de stabilit dacă autoritățile naționale relevante au manifestat „diligență specială” în desfășurarea procedurii (a se vedea S., V. și A. împotriva Danemarcei [GC], nr. 35553/12 și alții 2, § 77, 22 octombrie 2018). În ceea ce privește acest punct, Curtea constată că procedurile penale au fost rapide și că nu au fost raportate perioade de inactivitate (a se vedea paragraful 15 de mai sus). Curtea observă că, deși a trecut într-adevăr mult timp până când reclamantul a fost audiat de Curtea de Apel în cadrul procedurilor privind fondul acuzațiilor împotriva sa (a se vedea punctele 9, 15 și 24 de mai sus), instanța internă nu a rămas pasivă în acest interval, ci a rezolvat chestiuni de procedură și alte astfel de probleme preliminare. Mai mult, reclamantul a fost audiat de ÎCCJ la scurt timp după arestare (a se vedea paragraful 9 de mai sus).

34. Prin urmare, Curtea concluzionează că durata detenției preventive a reclamantului nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a articolului 5 § 3 din Convenție (a se vedea, mutatis mutandis, Stavarache, citată mai sus, §§ 25-30 și Iordache împotriva României (dec.), Nr. 8144/10, §§ 25-33, 14 noiembrie 2017, unde Curtea a ajuns la concluzii similare în legătură cu alte cazuri de arest preventiv care au durat mai mult de doi ani și două luni , respectiv un an și, respectiv, șase luni).

35. În consecință, cererea este vădit nefondată și trebuie respinsă, în conformitate cu articolul 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Declară cererea inadmisibilă.

Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 4 februarie 2021.

Ilse Freiwirth                                                           Gabriele Kucsko-Stadlmayer

Grefier adjunct                                                        Președinte

Comments

comentarii