Reprezentantul Consiliului UNBR într-un proces de la Curtea de Apel Cluj a cerut și primit cheltuieli de judecată de 800 lei de la o tânără stagiară din Cluj, care a renunțat la judecată înainte de primul termen. Tânăra formulase acțiunea după examenul din martie 2019, dar la cel din august 2019 a intrat în profesie. Amintim că UNBR a avut buget de 330.000 lei în 2019 și 400.000 lei în 2020 pentru onorariile avocaților care reprezintă Uniunea în litigii.
Acesta este unul din cele 137 de litigii ce apar în Raportul Consiliului UNBR, publicat recent și votat la Congresul Avocaților online.
Reclamanta, care ne-a rugat să nu-i dăm numele, nu a fost de acord cu plata cheltuielilor de judecată și nu este de acord cu această practică, dar dacă instanța a acceptat…
Ceea ce s-a întâmplat la proces vedem în motivarea sentinței Curții de Apel Cluj – secția a III-a din octombrie 2019:
”S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta T.A.D , în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România – Consiliul UNBR ȘI COMISIA PERMANENTĂ UNBR, Institutul Național de Pregătire și Perfecționare a Avocaților, având ca obiect anulare act administrativ Decizia nr. 43 5/26.03.2019 a UNBR.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul pârâților Uniunea Națională a Barourilor din România – Consiliul UNBR și Comisia permanentă UNBR, avocat Floare Patricia Teodora cu delegație în substituirea av. Floare Marius Ioan din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind restul părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: cauza se află la primul termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită; cererea este legal timbr ată ; pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România – Consiliul UNBR și Comisia permanentă UNBR a depus întâmpinare; reclamanta a depus o cerere de renunțare la judecată și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea pune în discuție competența instanței.
Reprezentantul pârâților Uniunea Națională a Barourilor din România – Consiliul UNBR și Comisia permanentă UNBR, avocat Floare Patricia Teodora apreciază că Curtea de Apel Cluj ste competentă să judece această cauză.
Verificându-și competența instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cererii de chemare în judecată raportat la dispozițiile art. 10 alin. 1 și 3 din Legea nr. 554/2004.
Curtea pune în discuție cererea de renunțare la judecată.
Reprezentantul pârâților Uniunea Națională a Barourilor din România – Consiliul UNBR și Comisia permanentă UNBR, avocat Floare Patricia Teodora nu se opune renunțării la judecată însă solicită obligarea reclamantei la plata în favoarea pârâtului a cheltuielilor de judecată a căror dovadă s-a făcut cu actele depuse la dosar, apreciind că în cauză este aplicabil art. 406 alin. 3 Cod pr. civ. care prevede în mod imperativ că la cererea pârâtului, dacă renunțarea a avut loc înainte de primul termen de judecată, instanța îl obligă pe reclamant la plata acestor cheltuieli.
Consideră că motivarea reclamantei nu are susținere, întrucât cheltuielile de judecată nu țin cont nici de caracterul evaluabil sau neevaluabil a cererii introductive, nici de complexitat ea cauzei, care ar fi redusă. Or, potrivit documentelor existente la dosar volumul nu este redus.
De asemenea, apreciază că cheltuielile de judecată sunt într-un cuantum modic și corelat cu complexitatea cauzei.
Raportat la susținerea reclamantei că pârâtul este compus din profesioniști ai dreptului, arată că nici profesioniștii nu sunt lipsiți de dreptul la apărare, și aceștia pot să își angajeze la rândul lor un apărător, ceea ce s-a și întâmplat în cauză . V arianta ca pârâtul să fie reprezentat de că tre președintele UNBR, consideră că și în această situație s-ar fi cauzat cheltuieli reclamantei.
În concluzie solicită să se ia act de cererea de renunțare la judecată și admiterea cererii privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar reclamanta T.A.D a solicitat în contradictoriu cu pârâții Institutul Național de Pregătire și Perfecționare a Avocaților și Uniunea Națională a Barourilor din România – Consiliul UNBR și Comisia Permanentă UNBR ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la anularea în parte a deciziei nr. 435/26.03.2019 a Consiliului UNBR, în sensul primirii în profesia de avocat stagiar, obligarea pârâților la emiterea deciziei de primire în profesia de avocat stagiar, cu cheltuieli de judecată.
În apărare a formulat întâmpinare pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România – Consiliul UNBR și Comisia Permanentă UNBR, prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtuluiInstitutul Național de Pregătire și Perfecționare a Avocaților, admiterea excepției inadmisibilității petitului de obligare a pârâților la anularea în parte a Deciziei nr. 4 35/26.03.2019 și respingerea petitului formulat ca inadmisibil, cu respingerea petitului accesoriu de obligare la emiterea deciziei de primire în profesia și respingerea cererii introductive în întregime ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta T.A.D a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare , întemeiată pe dispozițiile art. 406 C .pr.civ.
În motivarea cererii, reclamanta susține că a promovat examenul de intrare în profesia de avocat organizat la data de 30.08.2019 cu 87 de puncte. De asemenea, reclamanta susține că nu este de acord cu plata cheltuielilor de judecată solicitate de pârâți .
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
În cauză primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 04.10. 2019. Anterior primului termen de judecată respectiv la data de 17 septembrie 2019 reclamanta a depus cererea de renunțare la judecată aflată la filele 108 – 109 .
Raportat la dispozițiile art 406 aliniat 1 , 3 și 4 C od procedură civilă rezultă că pentru a constata această renunțare la judecată nu este necesar acordul pârâtului , renunțarea la judecarea cererii de chemare în judecată realizând u -se anterior primului termen de judecată. În consecință în temeiul textelor de lege sus indicate instanța a constatat ca reclamanta a renunțat la judecarea cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului litigiu .
În speță s a depus întâmpinare de către pârâtul de rândul 1 (UNBR – n.red) . Pârâtul de rândul 2 (INPPA) nu a depus întâmpinare . De asemenea același pârât de rândul 1 a formulat o cerere de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată .În speță sunt incidente dispozițiile a rt 406 aliniat 3 Cod procedură c ivilă întrucât renunțarea la judecată s – a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâti .De asemenea pârâtul de rândul 1 a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată , cheltuieli de judecată care sunt într – un cuantum mic , respectiv 800 lei ,cuantum justificat în raport de valoarea și complexitatea pricinii si munca depusă de avocat în vederea redactării și depunerii întâmpinării
Calitatea pârâților de profesioniști ai dreptului este irelevantă pentru acordarea cheltuielilor de judecată neexistând nici o prevedere legală care s ă excepteze , datorită acestei calități , aplicarea art 406 alineatul 3 Cod p rocedură civilă .De asemenea în aplicarea dispozițiilor 451 aliniat 2 din Codul de procedură c ivilă instanța a apreciat că suma de 800 RON este proporțională cu valoarea și complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat așa cum s – a arătat mai sus și c are a constat în redactarea unei întâmpinări în care s – au invocat excepții și s – au form ul at o poziție procesuală și pe fondul cerer ii de chemare în judecată .
În consecință în temeiul dispozitiilor a rt 406 aliniat 3 , 451 alineat 2 ,452, 453 Cod p rocedură civilă instanța va obliga reclamanta să plătească pârâtului de rândul 1 suma de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial a cărui achitare a fost dovedită prin actele depuse în ședința publică din data de 4 octombrie 2018 și aflat e la fil ele 121 , 122 ”, se arată în motivarea judecătoarei Alexandrina Amalia Marin de la CA Cluj.
Avocatul tinerei: ”consider că putea exista un gest de colegialitate ”
”Prin acțiunea introdusă am contestat întrebarea cu numărul 44 din Grila 2 a examenului ce a avut loc în sesiunea martie 2019.
Cererea de sechestru asigurător:
A. Se judecă de urgență în cameră de consiliu, cu citarea părților;
B. Se soluționează prin încheiere executorie ce se comunică, de către instanță, creditorului și debitorului;
C. Se soluționează prin încheiere care este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la comunicare
Enunțul corect a fost considerat varianta C, însă în realitate grila nu are niciun răspuns corect. Art. 959 C. pr. civ. statuează norme derogatorii în sensul în care dacă competența de primă instanță revine Curții de Apel, calea de atac este recursul. Prin urmare varianta C, prin menționarea sintagmei “încheiere care este supusă numai apelului” nu putea fi considerată corectă fiind nerespectate prevederile art. 14 alin. (3) lit. a) din Regulamentul examenului.
Din punctul meu de vedere, cererea noastră era fondată și trebuia a fi admisă de către Curtea de Apel Cluj, dar este dreptul reclamantului să renunțe la judecată în funcție de propriile convingeri.
Cu privire la cheltuielile de judecată, din moment ce grila respectivă este în mod evident greșită, consider că putea exista un gest de colegialitate în sensul de a nu fi solicitate candidatului în semn de recunoaștere a culpei. Raportat la veniturile INPPA-ului sau a UNBR-ului, 800 de lei este o sumă infimă, dar aparent are un rol de “sperietoare”.”, a precizat pentru Clujust avocatul Sabin Gherdan.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


