Instanța a respins cererea de suspendare a hotărârii privind obligativitatea purtării măștii în Cluj-Napoca

Instanța de contencios a Tribunalului Cluj a respins cererea de suspendare a hotărârii CJSU privind obligativitatea purtării măștii în Cluj-Napoca, înaintată de doi avocați, care au cerut și anularea hotărârii.

În 3 noimebrie, Tribunalul a pronunțat următoarea soluie pe scurt: ”Admite excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, invocată de către pârâtul Instituția Prefectului Județului Cluj, prin întâmpinare. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 55/22.10.2020 emisă de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj, formulată de către reclamanţii Marina Gabriel Ovidiu şi Kapcza Mikolt Krisztina în contradictoriu cu pârâţii Instituția Prefectului Județului Cluj şi CJSU Cluj. Cu recurs în 5 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Cluj.”

Întrebat despre faptul că sunt voci care contestă legalitatea impunerii purtării măștii în spații deschise prin hotărâri CJSU, prefectul de Cluj, Mircea Abrudean, a răspuns: ”Obligativitatea s-a impus în baza Hg 856/2020 privind prelungirea stării de alertă, așa cum apare în preambulul hotărârii de CJSU, precum și a altor acte normative care ne dau acest drept, având la bază situația epidemiologică existenta. De altfel am avut și acțiuni în instanță împotriva hotărârii de instituire a obligativității purtării de masca și a fost menținută de instanță”

Aceiași doi reclamanți, de profesie avocați, au depusă și acțiune de anulare a hotărârii privind purtarea măștii în Cluj-Napoca. Vezi motivele AICI

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns