Ce spune judecătoarea în fața căreia s-a prezentat doctorița infectată cu COVID-19 – EXCLUSIV

Clujust a stat de vorbă cu judecătoarea Diana Cristea de la Judecătoria Cluj-Napoca, în fața căreia s-a prezentat persoana infectată cu COVID și cu decizie de izolare pe numele ei, care acum este cercetată penal.

Pe lângă informațiile transmise de purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Cluj-Napoca cu privire la incident, am vrut să vedem ce părere are magistratul implicat direct despre gestul justițiabilei.

”Personal, am fost extrem de neplăcut surprinsă de lipsa de responsabilitate privind nerespectarea unei decizii emisa de către o autoritate a statului. Apreciez că, independent de convingerile noastre personale privitoare la existența ori inexistența acestei boli, incumbă fiecăruia dintre noi obligația de a ne conforma dispozițiilor autorităților Statului în scopul prevenirii răspândirii infectării cu virusul SARs COV 2.

Sunt profund marcată de numărul de persoane, colegi avocați si justitiabili, precum și personalul instanței, a căror sănătate a fost pusă în pericol prin încălcarea deciziei de izolare din partea acestei persoane.”, a precizat pentru Clujust judecătoarea Diana Cristea.

Acesta s-a și pronunțat în dosarul având ca obiect plângere contravențională. Reclamanta infectată cu COVID-19 contestase o amendă primită în perioada stării de urgență și, culmea, a și câștigat, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale prin care s-au declarat neconstituționale amenzile date după OUG 34/2020.

Magistrații și personalul Judecătoriei Cluj-Napoca nu-și explică de ce respetiva reclamantă s-a prezentat la proces, în condițiile în care avea decizie de izolare, iar cauza se putea judeca și în lipsa ei.

În cazul în care dorește să ne lămurească ce a avut în cap, o rugăm să ne scrie la adresa office@clujust.ro

Comments

comentarii

UE recomandă populației să aibă provizii suficiente pentru cel puțin 72 de ore în caz de criză.... Citește mai mult
Peste 60 de elevi și profesori de gimnaziu din județul Cluj participă, miercuri, la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Mănăștur, la o întâlnire intensă și personală cu istoria trăită chiar de unii dintre bunicii lor.... Citește mai mult

Lasă un răspuns