Un complet de trei judecători de la Tribunalul Specializat Cluj a pronunțat recent o decizie definitivă prin care încă un mișmaș cu care umblă cei de la Kruk-Secapital a fost dejucat. Mai exact, aceștia au vrut să fenteze decizia ÎCCJ nr.9/2016 privind reprezentarea în instanță și au încheiat pe una dintre firme contract cu o avocată, numai că judecătorii au decis că aceasta nu reprezintă și firma Secapital din Luxembourg, care ceruse executarea silită și acest dosar și în alte mii de dosare din toată țara.
Tribunalul Specializat Cluj a judecat, după un conflict de competență rezolvat de Curte, apelul Secapital împotriva hotărârii Judecătoriei Turda, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de încuviințare a executării silite. Instanța de apel a anulat apelul ca urmare a admiterii unei excepții invocate din oficiu. Mai exact, magistrații au constatat că avocata care a depus apelul pentru Secapital nu putea reprezenta această firmă.
Potrivit deciziei, ”se apreciază că nu s-a făcut dovada faptului că d-na avocat Catană Paula a fost împuternicită să formuleze cererea de apel de către apelanta Secapital S.a.R.L în mod direct și raportat la imposibilitatea reprezentării apelantei de persoana juridică KRUK ROMÂNIA SRL, motiv pentru care sancțiunea ce intervine este nulitatea cererii de apel”
Nu toți cei trei judecători din complet au fost de acord cu hotărârea, care s-a luat cu majoritate de voturi în sensul că unul dintre judecători a scris opinie separată.
Solutia pe scurt: ”Cu majoritate de voturi, admite exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant a semnatarului cererii de apel, exceptie invocata din oficiu de catre instanta si in consecinta: Anuleaza apelul formulat de apelanta Secapital S.a.R.L. in contradictoriu cu intimatul R. S. A., împotriva încheierii civile nr. 26/2017 pronunţată la 5 ianuarie 2017 în dosarul 7571/328/2016 al Judecătoriei Turda, pentru lipsa dovezii calitatii de reprezentant a semnatarului cererii de apel. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 12.02.2018. Cu opinia separata a doamnei judecator D. M. D., in sensul respingerii exceptiei lipsei dovezii calitatii de reprezentant a semnatarului cererii de apel, exceptie invocata din oficiu de catre instanta”
Persoana pe numele căreia s-a cerut executarea silită nici nu a depus întâmpinare la instanță, dar a scăpat de executarea silită datorită judecătorilor perspicaci.
Între timp, decizia a fost motivată și v-o prezentă mai jos.
DECIZIA CIVILĂ NR. 343/A/2018
Ședința publică din data de 12 februarie 2018
Completul constituit din: PREȘEDINTE: Dana Monica Dudaș JUDECĂTOR: Claudiu Gligan JUDECĂTOR: Alina Gabriela Nicolescu
TRIBUNALUL
Prin Încheiere civilă nr. 26/05.01.2017 pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr.7571/328/2016 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea depusă de SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI MORARI ȘI ASOCIAȚII, privind pe creditoarea Secapital S.a.R.L prin avocat Paula Cătană, având ca obiect încuviințarea executării silite a contractului de credit nr. FN din data de 19.01.2007 încheiat între BRD GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. în calitate de împrumutător și R.S.A., în calitate de împrumutat.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că prin contractul de credit nr. FN din data de 19.01.2007 debitorul R.S.A. s-a obligat să ramburseze împrumutul acordat de către BRD GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. în valoare de 3.997,87 lei, precum și dobânzile și comisioanele aferente, până la stingerea creanței. Prin contractul de cesiune de creanțe nr. 6 din data de 17.12.2010 încheiat între BRD GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. și KRUK International S.R.L., contractul de cesiune de creanțe din data de 20.12.2010 încheiat între KRUK International S.R.L. și Secapital S.a.R.L, a fost cesionată creanța împotriva debitorului R.S.A.
Ca atare, creditoarea Secapital S.a.R.L, prevalându-se de calitatea de cesionar al creanței derivând din contractul de credit menționat, a promovat cererea de executare silită înregistrată pe rolul BEJ MORARI ȘI ASOCIAȚII sub nr. 1530/2016 și trimisă Judecătoriei Turda spre încuviințare.
În drept, instanța a constatat că în temeiul art. 622 alin. 2 din Codul de procedură civilă, în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, iar conform art. 632 alin. (1) Cod procedură civilă executarea silită se va efectua doar în temeiul unui titlu executoriu. De asemenea, prin dispozițiile art. 666 alin. 5 din noul Cod de procedură civilă au fost stabilite situațiile de excepție în care cererea privind încuviințarea executării silite poate fi respinsă.
Raportat la prevederile legale precizate, instanța a constatat ca nu sunt întrunite condițiile pentru admiterea prezentei cereri, în cauză existând un impediment pentru încuviințarea executării silite.
Astfel, se reține că executarea silită nu poate fi demarată decât în situația în care creditorul care formulează cererea de demarare a procedurii execuționale deține un titlu executoriu susceptibil de a fi pus în executare. Titlul executoriu reprezintă acel înscris care, întocmit în conformitate cu prevederile legii de către organul competent, permite punerea în executare silită a creanței pe care o constată, iar valoarea de titlu executoriu al unui înscris, altul decât o hotărâre judecătorească, trebuie expres statuată de legiuitor. Executarea nu e posibilă decât în raport cu obiectul și cu părțile pe care titlul executoriu le-a determinat.
Raportat la starea de fapt anterior expusă, instanța a reținut că dispozițiile legale în materie conferă contractelor de credit caracter de titluri executorii în considerarea calității instituției de credit care l-a încheiat – instituție care are ca obiect principal de activitate creditarea, dar și în considerarea obiectului contractului – acela de creditare. Așadar, caracterul executoriu este al titlului constatator al creanței și nu al creanței, singurele caractere ale acesteia fiind certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea. Astfel, se observă că scopul pentru care a fost edictată această normă juridică a fost acela de a ajuta aceste instituții – persoane juridice care desfășoară activități de comerț prin împrumutul unor sume de bani – să-și recupereze de îndată, fără o procedură judiciară mai îndelungată, sumele de bani învestite, în ipoteza în care se opresc plățile de către debitor. Este adevărat că cesiunea de creanță implică transmiterea creanței împreună cu accesoriile și garanțiile sale, însă noțiunea de creanță, garanții, accesorii privește materialitatea, substanța dreptului dedus judecății, iar nu atributul executorialității sale, aspect de drept procesual.
Contractul de cesiune invocat nu constituie titlu executoriu, astfel cum rezultă din dispozițiile Codului civil, iar dacă legiuitorul ar fi intenționat să confere acest caracter cesiunii de creanță ar fi precizat în mod expres, cum a făcut-o în cazul contractelor de garanție reală și personală. În nici un caz nu se poate aprecia caracterul de titlu executoriu ca fiind un accesoriu al creanței, deoarece acolo unde legiuitorul nu a prevăzut în mod expres, nici interpretul nu poate adăuga. Contractul de credit reprezintă titlu executoriu numai pentru societatea de credit, iar nu și pentru SRL-uri – indiferent de natura lor, iar încheierea unui contract de cesiune a creanței nu transferă cesionarului și caracterul executoriu al titlului. Împrejurarea că, în baza cesiunii de creanță, cesionarul trebuie să remită cedentului și înscrisurile doveditoare ale creanței nu dă dreptul cesionarului de a se folosi de caracterul executoriu al titlului constatator al creanței. Contractul de credit remis cesionarului de către cedent face dovada existenței creanței, însă caracterul executoriu al titlului nu se va transmite cesionarului, acesta fiind ținut să obțină, în temeiul titlului constatator al creanței, un titlu executoriu în condițiile dreptului comun.
Ca atare, instanța a constatat că creditoarea Secapital S.a.R.L nu deține un titlu executoriu împotriva debitorului R.S.A. motiv pentru care în temeiul art. 666 alin. (5) pct. 7 Cod procedură civilă raportat la art. 632 alin. (1) Cod procedură civilă, instanța a repsins cererea sa de incuviințare executare silită a contractului de credit nr. FN din data de 19.01.2007 încheiat între BRD GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. în calitate de împrumutător și debitorul R.S.A. în calitate de împrumutat.
Împotriva Încheierii civile nr. 26/05.01.2017 pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr. 7571/328/2016, a formulat apel Secapital S.a.R.L. solicitând admiterea apelului și pe cale de consecință să se admită cererea de încuviințare a executării silite împotriva debitorului R.S.A.
În susținerea apelului formulat, apelanta a arătat că la 17.12.2010 a fost incheiat contractul de cesiune de creanțe intre BRD-GROUPE SOCIETE GENERALE S.A., in calitate de cedent, si KRUK INTERNATIONAL S.R.L., iar ulterior, la 20.12.2010 Kruk International S.R.L. a cesionat această creanță către Secapital S.a.R.L., in calitate de cesionar, astfel toate drepturile creditorului banca, au fost transferate cesionarului. Prin aceste cesiuni, in schimbul unui preț stabilit de comun acord, se cumpără un portofoliu de creanțe, printre care si contractul de credit incheiat de cu R.S.A., ce nu au fost rambursate către „Cedent”. Ca efect al cesiunii a operat transmiterea creanțelor din patrimoniul cedentului in patrimoniul cesionarului, împreuna cu toate drepturile accesorii acestor creanțe, inclusiv dreptul de a urmări bunurile si veniturile împrumutatului pentru recuperarea creanțelor rezultate din acordarea creditului.
Pornind de la aceste considerații, cesiunea de creanța este o modalitate de transmitere a obligațiilor in forma convenționala, prin care un creditor transmite o creanța a sa unei persoane, debitorul creanței fiind obligat fata de cesionar, odata cu indeplinirea formalitatilor de opozabilitate a acestei operatiuni, fara a i se cere consimțământul. Notificând cesiunea de creanța debitorului cedat, înainte de plata datoriei, acesta devine obligat fata de cesionar, pentru valoarea nominala a creanței, pastrand natura si garanțiile acesteia. Debitorul cedat are la indemana împotriva cesionarului toate mijloacele de aparare pe care le putea opune cedentului.
Procedura încuviințării silite nu are caracter contencios, astfel incat nu este îndeplinita condiția cu privire la determinarea soluționării pe fond a cauzei prevăzute de art. 519 NCPC adoptat prin Legea nr. 134/2010, problema de drept identificata nu prezintă caracter de noutate, iar motivația Tribunalului specializat Cluj privind “practica neunitara” nu este sustenabila, deoarece nu corespunde situației de fapt existente la nivelul instanțelor de judecata din tara. Referitor la problema de drept care face obiectul sesizării, s-a apreciat ca nu cesiunea de creanța este ceea ce se pune in executare, ci contractul de credit, astfel incat nu este necesara investirea actului respectiv cu formula executorie si, cu atat mai mult, nu este necesara dobândirea unui titlu executoriu nou, suplimentar contractului de credit, care beneficiază, in puterea legii, de acest caracter.
Cesiunea fata de debitorul cedat începe sa-si producă efecte din momentul in care cesiunea ii devine opozabila, si anume de la data notificării făcută prin Executorul Judecătoresc sau de la data acceptării făcute de debitorul cedat prin act autentic sau act sub semnătură privata. Din momentul in care au fost indeplinite formalitățile notificării sau acceptării, debitorul cedat devine debitorul cesionarului. Din interpretarea dispozițiilor art. 120 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 99/2006, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările si completările ulterioare, coroborat cu art. 1396 din Codul civil de la 1864, rezulta ca poate fi dispusa incuviintarea executării silite a unui contract de credit la cererea creditorului cesionar al creanței.
Este adevarat ca cesiunea de creanța implica transmiterea creanței impreuna cu accesoriile si garanțiile sale, potrivit art. 1396 din Vechiul Cod Civil, textul de lege evocat stabilind ca vinderea sau cesiunea unei creanțe cuprinde accesoriile creanței, precum c.autiunea;privilegiul si ipoteca. Cesiunea de creanța nu schimba caracterul de titlu executoriu ai contractului de credit. Legea stipulează ca executarea silita se poate efectua numai in temeiul unui titlu executoriu, iar in ceea ce privește efectuarea executării, legea nu distinge intre deținătorii titlului executoriu.
Distinct insa de acest aspect, Înalta Curte de Casație si Justiție a statuat prin decizia nr. 2852 din data de 10 octombrie 2006, ca o cerere de încuviințare a executării silite a unui titlu executoriu poate fi formulata de către creditorul cesionar. In acest sens, se apreciaza ca ceea ce este important sub acest aspect este existenta si dezvoltarea unei jurisprudente continue si constante in aceasta materie. Așadar, nu doar in concepția Noului Cod civil, ci si in viziunea celui de la 1864, funcția esențiala a cesiunii este de transmitere a unei creanțe de ia cedent la cesionar, iar o astfel de operațiune juridica nu afecteaza/nnta obligației, ci are rolul de a o transmite asa cum s-a născut si cum exista in patrimoniul subiectelor inițiale ale raportului juridic.
In aceste condiții, consideram util sa subliniem poziția pe care se afla cesionarul, aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia astfel toate drepturile pe care cedentul le avea In legătură cu creanța. Astfel, modificarea părtilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu cu parti survenite nu afecteaza substanța titlului executoriu. Totodată, trebuie subliniat ca articolul 120 din Ordonanța de Urgenta nr. 99/2006 privind instituțiile de credit si adecvarea capitalului nu a conferit contractelor de credit trăsătură de titlu executoriu in considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenții. Astfel, instituirea pe cale legislativa a acestei caracteristici a tinut seama de interesul general privind circulația capitalului. Din interpretarea dispozițiilor art. 120 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit si adecvarea capitalului coroborate cu art. 1396 din Vechiul Cod Civil, rezulta ca poate fi dispusa încuviințarea executării silite a unui contract de credit la cererea creditorului cesionar al creanței.
Astfel, odata stabilita natura de titlu executoriu, aceasta se conserva independent de titularii drepturilor înscrise in cuprinsul sau, fiind in același interes al capitalului ca o asemenea trăsătură sa nu se piarda (avand in vedere ca transmisiunea unei creanțe neperformante s-ar putea face mai lesnicios in ipoteza in care cesionarul ar avea in vedere si faptul ca nu este nevoie sa pornească un proces civil pentru a-si îndestula creanța). Prin urmare, cesiunea de creanța transfera creanța cu toate efectele asociate acesteia, cesionarul putând exercita toate drepturile pe care le deținea cedentul, inclusiv dreptul de a cere executarea silita a creanței pe baza titlului executoriu originar, fara ca acesta sa fie expus unei noi judecați de fond.
In acest punct, trebuie reamintit ca, din perspectiva convenționala, dreptul de creanta este cuprins in noțiunea autonoma de bunuri intrând sub protecția art. 1 al Primului Protocol adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, care garanteaza in esența dreptul de proprietate. Or, a impune unei persoane fizice sau juridice, care este titulara unei creanțe constatate printr-un titlu executoriu si dobândite in mod legal, sa parcurga o noua procedura judiciara pentru a obține un alt titlu executoriu ar reprezenta o sarcina disproporționata, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor. Din perspectiva aplicabilității articolului 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, jurisprudenta instanței de contencios european a statuat ca natura civila a unui drept se determina la momentul la care el isi gaseste realizarea efectiva, indiferent de natura titlului executoriu care ii constata (cauza Perez de Rada Cavanilles contra Spaniei, hotararea din 28 octombrie 1998). Pentru determinarea sferei civile a drepturilor supuse Convenției, Curtea Europeana a avut in vedere si apararea unei aparente de drept, fiind suficient ca titularul sa fi putut pretinde ca este titularul dreptului in legislația naționala, chiar daca acest drept nu-i fusese stabilit inca (cauza Baraona contra Portugaliei, hotararea din 8 iulie 1987). In consecința, respingerea unei cereri avand ca obiect încuviințarea executării silite a unui contract de credit carula legea ii recunoaște valoarea de titlu executoriu, in ipoteza cesiunii de creanța, motivat de faptul ca trăsătură de titlu executoriu ar fi Instituita intuitu personae, in considerarea instituțiilor bancare ori a celor financiare ne bancare, poate lașa fara conținut instituția cesiunii de creanța si fara valoare insasi creanța, a cărei realizare efectiva ar fi astfel afectata, cu toate ca partea interesata a declanșat o procedura instituita de lege, care ar fi fost apta sa conducă la recunoașterea dreptului pretins procedura care intra in câmpul de aplicare a articolului 6 al Convenției.
Se observa ca si legea procesuala are aceeași abordare, de vreme ce permite transmiterea cu titlu particular a calitatii de creditor in procedura executării (a se vedea art. 644 alin. 2 NCPC: „Calitatea de creditor sau de debitor se poate transmite oricând in cursul executării, potrivit legii, in acest car, actele de executare indeplinite pana la data transmiterii calitatii procesuale produc efecte, in condițiile legii, fata de succesorii in drepturi ai creditorului sau ai debitorului, după caz” ceea ce semnifica faptul ca cesionarul, ca succesor in drepturi al cedentuhri, poate obține executarea titlului.
Dispozițiile art. 120 din OUG 99/2006 conferă contractului de credit încheiat de instituțiile de credit caracter de titlu executoriu. Executabilitatea contractului de credit este un atribut legal, pentru ca este expres conferita de lege. Concluzia ca natura de titlu de executare este conferita de legiuitor in considerarea instituției de credit care incheie atare contracte, este una greșita, întrucât caracterul de titlu de credit al contractului de credit este un atribut obiectiv, ce tine exclusiv de natura juridica a unui atare contract. Per a contrario, ar însemna ca ori de cate ori intervine o transmitere a drepturilor si obligațiilor din contractul de credit, incheiat de o instituție bancara, intervine si o schimbare a regimului juridic al acestui contract, astfel cum acesta este reglementat de OUG 99/2006 devenind un contract sui-generis.
Intimatul R.S.A. nu a depus la dosar întâmpinare, prin care să-și exprime poziția procesuală raportat la cererea de apel formulată de apelanta Secapital S.a.R.L.
Prin decizia civilă nr. 730/A/2017 pronunțată la data de 22.05.2017 de Tribunalul Specializat Cluj, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat Cluj, invocată din oficiu și a declinat soluționarea apelului în favoarea Tribunalului Cluj-Secția civilă; prin decizia civilă nr. 1041/2017 pronunțată la data de 30.08.2017, Tribunalul Cluj-Secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj și a declinat competența de soluționare a apelului, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj. Prin sentința civilă nr. 156/F/CC/2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 08.09.2017 a fost stabilită competența de soluționare a apelului declarat de creditoarea Secapital S.á.R.L., în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
În soluționarea acestei excepții tribunalul a constatat divergența de opinii, astfel că în complet de divergență, a reluat dezbaterile asupra chestiunii rămase în divergență, respectiv asupra excepției lipsei dovezii calității de reprezentant raportat la dispozițiile art. 84 alin. 1 NCPC la termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2018, când datorită viciului de procedură solușionarea a fost amânată pentru termenul din 12 februarie 2018.
Analizând excepția lipsei calității de reprezentant, prin raportare la dispozițiile art.248 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul, cu majoritate de voturi, reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 151 Cod procedură civilă, la cererile adresate instanțelor judecătorești formulate prin mandatar se va alătura procura în original sau în copie legalizată, iar reprezentanții persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menționată împuternicirea lor. Avocatul și consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii. De asemenea, conform dispozițiilor art. 84 Cod procedură civilă, persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiții legii. În conformitate cu dispozițiile art. 2016 C. civ. pentru a intenta acțiuni în justiție, mandatarul trebuie să fie împuternicit în mod expres, iar din dispozițiile art. 70 și 71 din Legea nr. 31/1990 rezultă că orice act al persoanei juridice trebuie să emane de la reprezentantul legal al acesteia.
Apelanta Secapital S.a.R.L. a atașat cererii de apel împuternicirea avocațială nr. …/2017 din care rezultă că doamna avocat Paula Catana a fost împuternicită să semneze cererea în baza contractului de asistență juridică nr. …./28.03.2016. Din copia contractului de asistență juridică rezultă că acesta a fost încheiat cu KRUK ROMÂNIA S.R.L. și are ca obiect asistența și reprezentarea juridică a companiilor din grupul KRUK în vederea recuperării creanțelor. Prin actul adițional nr. 2/1.04.2016 și având în vedere prevederile art. 121 alin. 6 din Statul profesiei de avocat, părțile contractului de asistență juridică au modificat obiectul contractului în sensul că de asistență și reprezentare juridică beneficiază și terții menționați în actul adițional, printre care și apelanta Secapital S.a.R.L. Însă apelanta, deși este menționată printre beneficiarii serviciilor, în actul adițional nu este indicată persoana care are calitatea de reprezentant legal, motiv pentru care semnătura aplicată în dreptul acestei persoane juridice nu poate fi atribuită unei persoane.
Raportat la aceste înscrisuri, tribunalul reține că d-na avocat Paula Cătană nu a fost împuternicită să formuleze cererea de apel de către apelanta în mod direct, ci de către KRUK ROMÂNIA S.R.L.
Astfel, prin Decizia nr. 9/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 84 alin. 1 C.pr.civ., cererea de chemare în judecată și reprezentarea convențională a persoanei juridice în fața instanțelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă. S-a avut în vedere caracterul imperativ al normei de procedură care nu permite nici interpretarea potrivit căreia cererea de chemare în judecată ar putea fi formulată și semnată de consilierul juridic sau avocatul persoanei juridice mandatare, deoarece art. 84 alin. 1 Cod procedură civilă are în vedere numai consilierul juridic sau avocatul angajat de parte. Drept urmare, în condițiile în care nu există un contract de asistență juridică din care să rezulte că apelanta Secapital S.a.R.L. a mandatat-o pe doamna avocat Catană Paula să formuleze prezenta cale de atac, aceasta nu poate formula cererea de apel prevalându-se de împuternicirea acordată de KRUK ROMÂNIA S.R.L.
Potrivit art. 209 alin. (1) din Codul civil, persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor. În lipsa organelor de administrare, până la data constituirii acestora, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor care privesc persoana juridică se fac de către fondatori ori de către persoanele fizice sau persoanele juridice desemnate în acest scop, așa cum prevede art. 210 alin. (1) din Codul civil. Întrucât limitarea prevăzută de art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă intervine numai în situația în care persoana juridică optează pentru reprezentare convențională în fața instanței, caz în care își poate alege reprezentantul doar dintre categoriile prevăzute de textul menționat, rezultă că, în lipsa reprezentării convenționale, drepturile procesuale ale persoanei juridice pot fi exercitate prin reprezentantul legal.
Contractul de mandat încheiat între două persoane juridice produce efecte doar în planul dreptului material, nu și în planul dreptului procesual, guvernat, în materia reprezentării, de norme legale imperative. Folosirea adverbului “numai” din textul art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă subliniază exclusivitatea modalității de reprezentare convențională a persoanelor juridice în fața instanțelor, ce poate fi realizată doar de cele două categorii de reprezentanți nominalizați de text. Această concluzie reiese și din sintagma “în condițiile legii”, care face trimitere la legile ce reglementează profesiile de consilier juridic și avocat. Activitatea de reprezentare convențională în fața instanțelor de judecată este o activitate necomercială, rezervată prin lege avocaților și consilierilor juridici. Or, dacă s-ar agrea ideea ca o persoană juridică să fie reprezentată de o altă persoană juridică, s-ar ajunge la concluzia, de neacceptat, că reprezentarea în sine ar putea constitui obiect de activitate al mandatarului. Având în vedere caracterul imperativ al normei de procedură, interpretarea potrivit căreia persoana juridică ar putea fi reprezentată în fața instanței printr-o altă persoană juridică, inclusiv sub aspectul formulării cererii de chemare în judecată, este lipsită de fundament legal.
De asemenea nu poate fi primită nici interpretarea potrivit căreia cererea de chemare în judecată ar putea fi formulată și semnată de consilierul juridic sau avocatul persoanei juridice mandatare, deoarece art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă are în vedere consilierul juridic sau avocatul angajat de parte, și nu de reprezentantul convențional.
De asemenea, nu se poate da eficiență nici dispozițiilor art.121 alin. 6 din Statul profesiei de avocat menționate în actul adiționale și care prevăd că în cazul în care avocatul și clientul convin, o terță persoană poate fi beneficiarul serviciilor avocaționale stabilite prin contract, dacă terțul acceptă, chiar și tacit, încheierea contractului în aceste condiții. Față de conținutul imperativ al art. 84 alin. 1 C.pr.civ. și față de interpretarea dată acestei dispoziții legale de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu se poate reține că un eventual acord tacit al apelantei de a accepta serviciile avocaționale stabilite prin contractul de asistență juridică încheiat între KRUK ROMÂNIA S.R.L. și doamna avocat Cătană Paula acoperă cerințele legale analizate anterior.
Astfel, se apreciază că nu s-a făcut dovada faptului că d-na avocat Cătană Paula a fost împuternicită să formuleze cererea de apel de către apelanta Secapital S.a.R.L în mod direct și raportat la imposibilitatea reprezentării apelantei de persoana juridică KRUK ROMÂNIA SRL, motiv pentru care sancțiunea ce intervine este nulitatea cererii de apel în conformitate cu dispozițiile art. 82 coroborat cu 84 Cod procedură civilă conform cărora dacă nu se acoperă lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții în termenul acordat în acest scop, cererea va fi anulată.
Față de considerentele reținute, în baza art. 82 coroborat cu 84 Cod procedură civilă și art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, cu majoritate de voturi, urmează a fi admisă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a doamnei avocat Paula Cătană și va anula apelul declarat de apelanta Secapital S.a.R.L în contradictoriu cu intimatul R.S.A. împotriva încheierii civile nr. 26/2017 pronunțată la 5 ianuarie 2017 în dosarul 7571/328/2016 al Judecătoriei Turda, pe care o va menține în întregime.
Opinia separată
Decizia a fost pronunțată cu majoritate de voturi, existând opinia separată a judecătorului Dana Monica Dudaș, in sensul respingerii exceptiei lipsei dovezii calitatii de reprezentant a semnatarului cererii de apel, exceptie invocata din oficiu de catre instanta.
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE :
Apelul a fost formulat de catre creditoarea Secapital Sarl prin cab. avocat Catană Paula, cu imputernicirea avocatiala anexata, imputernicire emisa la data de 10.02.2017 ,data de catre Secapital Sarl . Prin imputernicirea avocatiala avocatul atesta identitatea partilor, continutul si data contractului de asistenta juridica, ceea ce inseamna ca potrivit legii speciale aplicabile, aceasta imputernicire nu mai trebuie semnata de catre client si face dovada deplina a mandatului dat acestuia , pentru redactarea si sustinerea cererii de apel.
In aceasta opinie, prin imputernicirea avocatiala, mandatarul convențional a facut dovada deplina a faptului că a primit în mod direct de la creditoarea apelanta , un mandat pentru a formula cererea de apel, nefiind necesara depunerea vreunui contract de asistenta juridica in acest sens.
Dintr-o alta perspectiva trebuie observat ca in cauza, contractul de asistenta juridica incheiat in 2016,(f.19) este doar un contract cadru incheiat de catre Kruk Romania SRL, prin care Cab. Av. Catană Paula are o imputernicire generala de reprezentare si asistenta juridica a companiilor din grupul Kruk, in vederea recuperarii creantelor .
Nu sunt de acord cu opinia majoritara care a concluzionat in sensul ca ar putea fi relevant in speta faptul ca acest contract de asistenta juridica nu este incheiat direct cu Secapital S..a.r.L.,societate luxemburgheza.
Referitor la acest contract de asistenta juridica, in opinia mea trebuie observat si faptul ca, anterior promovarii acestui apel, a fost aditionat prin actul aditional nr. 2/01.04.2016(f. 20-23) din cuprinsul caruia rezulta expres ca Kruk Romania SRL a decis sa extinda obiectul contractului ,atat in ceea ce priveste creditoarea Secapital S..a.r.L, cat si alte societati, mentionandu-se ca toate beneficiaza in baza acestui contract, atat de asistenta, cat si de reprezentare juridica.
Actul aditional la contractul de asistenta juridica este semnat cu valoare juridica de ratificare si pentru Secapital Sarl , iar in opinia mea este astfel dovedit implicit faptul ca apelanta a imputernicit pe Kruk Romania SRL, sa actioneze si in vederea recuperarii creantelor din portofoliul sau aflat in Romania. Am in vedere ca obiectul contractului este asistenta si reprezentare juridica, iar scopul in care ca Kruk Romania SRL a incheiat contractul cadru de asistenta juridica ( mentionat expres prin contract), acela de a recupera creante si nu acelea proprii ,ci pe acelea aflate in portofoliul companiilor: din grupul Kruk , ulterior si pe acelea ale Secapital Sarl si celelalte companii ,mentionate in actul aditional ratificat.
Totodata am in vedere si faptul ca Decizia nr. 9/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, interpretând dispozițiile art. 84 alin. 1 Cod procedură civilă, a reținut cu titlu de exceptie că, in masura in care situatia concreta din speta releva existenta unui raport juridic de administrare a bunurilor altuia, institutia reprezentarii nu mai este guvernata de prevederile art. 84 alin. 1 Cpc, care constituie norma generala in materia reprezentarii in fata instantelor de judecata a persoanei juridice, ci de dispozitiile speciale ale art. 810 C.Civ., care instituie un caz de reprezentare legala, conferind administratorului dreptul de a sta in justitie pentru orice cerere sau actiune referitoare la administrarea bunurilor altuia.
Trebuie observat ca pentru incheierea raportului juridic de administrare a bunurilor altuia, legea nu pretinde ad validitatem vreo forma.
In baza considerentelor mentionate apreciez ca Kruk Romania SRL este in speta dovedit ca fiind administrator de active pentru persoanele juridice in beneficiul carora a incheiat contractul cadru de asistenta juridica aditionat ,cu Cab. Ind de avocatura Catană Paula , inclusiv pentru apelanta Secapital S.a.r.l , deoarece desfasoara activitati de recuperare a creantelor detinute in portofoliile din Romania detinute de aceste societati, fiind astfel un reprezentant legal al acestora.
In calitate de reprezentant legal al Secapital S.a.r.l , Kruk Romania SRL este indreptatit inclusiv la a incheia in numele apelantei un contract de asistenta juridica.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


