David Ciceo

Autoritatea Aeronautică Civilă confirmă spusele lui David Ciceo după hotărârea CJ Cluj privind Aeroportul

Clujust.ro a intrat în posesia unui document emis de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) care confirmă spusele alarmante ale directorului Aeroportului Cluj, David Ciceo, după hotărârea de Consiliu Județean din 22 septembrie, prin care directorii erau schimbați cu membrii Consiliului de Administrație, declarații pe care președintele CJ, Alin Tișe, le-a luat în derâdere.

AACR a trimis în 18 decembrie la Direcția Transport Aerian din cadrul Ministerului Transporturilor o informare cu privire la Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, ca urmare a hotărârii Consiliului Județean Cluj din 22 septembrie, prin care directorii din Aeroport erau schimbați cu membrii din CA până la organizarea unui concurs. Directorul general al Aeroportului, David Ciceo, a arătat atunci efectele catastrofale ale hotărârii, mai exact că ar putea fi oprite zborurile de la Cluj, dar președintele CJ, Alin Tișe, a spus că sunt ”declarații halucinante”. Iată că documentul AACR arată că Ciceo avea dreptate.

”Din punct de vedere al siguranței aeronautice, în cazul lipsei unui manager responsabil, se pune serios în pericol siguranța aeroportului, AACR considerând acest lucru o constatare de nivel 1, pentru care va lua măsuri urgente așa cum se prevede la lit. (d) pct.1 din Regulamentul (UE) nr. 139/2014, ADR. AR.C.055”, scrie în adresa Autorității Aeronautice.

De asemenea, în același document se arată ce pregătire trebuie să aibă managerul de securitate al Aeroportului, la care sinecuriștii puși politic în Consiliul de Administrație nici nu visează: ”În cazul înlocuirii directorului /managerului general al operatorului aeroportuar și, respectiv, responsabilului / managerului de securitate aeroportuară cu persoane care nu îndeplinesc condiția obligatorie de absolvire a cursului de pregătire de bază în securitatea aviației civile, prevăzută de pct. 11.2.2 din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr.2015/1998 al Comisiei din 5 noiembrie 2015 de stabilire a măsurilor detaliate de implementare a standardelor de bază comune în domeniul securității aviației și cursul de pregătire specială pentru persoanele cu responsabilități generale la nivel național sau local legate de asigurarea că un program de securitate și implementarea acestuia respectă prevederile legale (manageri de securitate), prevăzută de pct. 11.2.5 din anexa la același regulament, operatorul aeroportuar este în imposibilitatea de exercitare a atribuțiilor de securitate aeronautică”

Documentul integral de la AACR

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns