Un avocat a anunțat că-i face sesizare la IJ unui procuror DIICOT Cluj pentru că l-a amendat nelegal

Un avocat din Baroul Cluj a anunțat public că urmează să sesizeze Inspecția Judiciară cu privire la un procuror de la DIICOT Cluj, după ce instanța a constatat că l-a amendat nelegal.

Avocatul Dan Chertes a publicat pe site-ul juridice.ro motivarea Tribunalului Cluj de anulare a amenzii judiciare în sumă de 3.000 de lei, aplicată pentru abuz de drept. :

”În constatarea nelegalității ordonanței de amendare, Tribunalul Cluj, prin încheierea nr. 310/6.06.2017, a reținut că: „După cum lesne se poate remarca, avocaţii nu sunt enumeraţi printre subiecţii care pot fi sancţionaţi în baza acestui temei de drept [art. 283 alin. (4) lit. n) C. pr. pen], avocaţii fiind reprezentanţi convenţionali ai părţilor sau subiecţilor procesuali principali (şi nu reprezentanţi legali ai acestora).

În acest sens este, de altfel, şi practica judiciară în materie, spre exemplu, în jurisprudenţa Curţii de Apel Cluj statuându-se următoarele „Având în vedere că între persoanele enumerate exhaustiv în dispoziţiile mai sus menţionate nu sunt enumeraţi şi avocaţii, aceştia din urmă nu pot fi sancţionaţi pentru abaterea judiciară reglementată în prevederile art. 283 lit. n) C. pr. pen. În aceste condiţii, nu se va mai analiza temeinicia încheierii prin care s-a aplicat amenda judiciară, deoarece primul motiv invocat face inutilă examinarea pe fond a cererii (Curtea de Apel Cluj, secţia penală, încheierea penală nr. 653/A/08.07.2014).

Totodată, în doctrina juridică de specialitate s-a subliniat acelaşi aspect, şi anume că din enumerarea art. 284 alin. (4) lit. n) C. pr. pen. lipsesc avocaţii, motiv pentru care aceştia nu pot fi sancţionaţi sub acest temei (Codul de procedură penală, Comentariu pe articole, ed. 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2017, pg. 1306).

În raport cu cele menţionate mai sus şi concluzionând că ordonanţa atacată este nelegală [petentul neputând fi sancţionat în baza dispoziţiilor art. 283 alin. (4) lit. n) C. pr. pen.], în baza art. 284 C. pr. pen. judecătorul de drepturi şi libertăţi urmează să admită cererea formulată (…) şi, în consecinţă, să dispună anularea amenzii judiciare în sumă de 3.000 lei aplicată”, se arată în motivare.

După aceasta, avocatul a scris: ”Având în vedere constatarea caracterului nelegal al ordonanței, urmează a fi sesizată inspecția judiciară în vederea verificării dacă doamna procuror Corina Mihaela Irimieș din cadrul DIICOT – S.T. Cluj nu a săvârșit abaterea disciplinară, sancționată de prevederile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 (exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență). Fac mențiunea numelui procurorului pentru a nu plana suspiciunea comportamentului doamnei procuror asupra oricăruia dintre ceilalți colegi ai dânsei.”

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns