Deputatul de Cluj Steluța Cătăniciu, de profesie avocat, a interogat-o, astăzi, pe Elena Udrea, în Comisia parlamentară de anchetă cu privire la alegerile din 2009, despre Statul paralel și controlul asupra Justiției.
Deputatul ALDE Steluța Cătăniciu, vicepreședinte al Comisiei de anchetă, a început șirul întrebărilor pentru Udrea astfel: ”Ne-ați spus că probabil nu și-au pus mulți întrebarea în ce scop se crea acest Stat paralel, acest sistem despre care vorbiți și dvs. astăzi și de care vorbim toți, și dacă el exista într-o anumită perioadă. Înainte de a vă întreba, cred că și-au pus mulți problema statului parale și cred că președintele României ar fi avut obligația să-și pună această întrebare măcar în momentul în care un fost prim-ministru al României și un adversar redutabil al dânsului a fost condamnat de Instanța Supremă din România pe lipsă de probe, doar pe probe indirecte, asta așa ca un comentariu. Dar ne-ați vorbit de exercitarea controlului asupra Justiției din partea acestui Stat paralel. V-aș ruga frumos dacă puteți să ne explicați în ce sens, în ce constă acest control asupra Justiției?”
Elena Udrea a răspuns: ”Evident că succesul lor depinde de modalitatea în care pot scoate pe unii și pe alții din joc sau pot favoriza anumite personaje. Cel mai bun instrument este Justiția. Ca urmare, au încercat să-și numească în funcții de conducere din Justiție oameni care să răspundă comenzilor lor. După cum au încercat să promoveze în rândul magistraților procurori și judecători oameni care să execute comenzile lor și așa s-au creat celebrele culoare din Justiție. S-a întâmplat că la numirea unor judecători în funcții de conducere, la Înalta Curte spre exemplu, ei să susțină anumite candidaturi, anumite persoane.
Sau au fost treceri din rândul procurorilor în rândul judecătorilor de Înaltă Curte a unor oameni care le-au fost apropiați, mă refer cel puțin la doi judecători care au fost colaboratorii doamnei Kovesi și apoi, fără nicio zi de avocatură, au intrat în rândurile judecătorilor de Înaltă Curte. Tot ei fiind cei care dădeau și probabil mai dau și astăzi mandate de interceptare pe siguranță națională, la cererea șefilor serviciului, la cererea domnului Coldea. Înțeleg că avea drept de semnătură în locul domnului Maior. Deci au susținut persoanele care ocupau funcții de conducere în sistemul de justiție, mă refer la Înalta Curte de Casație și Justiție, alte instanțe importante, dar și aducerea în structura DNA, aducerea în structura Parchetului General a unor procurori apropiați lor, care atunci când trebuie să primească rechizitorii așa cum erau făcute de SRI și să pornească dosarele penale care apoi ajunse la judecătorii potriviți să primească fie condamnare, fie, dacă era cazul, să primească achitare. Au fost cazuri în care după ce au scos din joc anumite personaje, le-au lăsat în pace.”
Cătăniciu a continuat: ”Știți că la aceată oră este o discuție cu privire la procedura de numire a procurorilor de grad înalt și a președintelui Înalte Curți, vicepreședinților, șefilor de secții ale ÎCCJ. Dvs știți foarte bine că în acest moment cel care îi numește este președintele. Dvs vorbeați de ”ei” că și-au numit în aceste funcții anumite persoane care erau la capătul culoarului sau coridorului. Acest culoar n-ar putea să existe dacă la sfârșitul lui nu ar exista un judecător care să dea o sentință într-un fel sau altul. Să înțeleg că la președintele României, cel care și la această oră face numirile, veneau anumite persoane și susțineau persoane pe care le considerau potrivite să ocupe acele funcții?”
”Teoretic, se întâmplă și este și legal. Pentru că spre exemplu aceste numiri vin pe filieră de la Guvern, prim-ministru, care este om politic, ajung la CSM, ajung la președinte. Teoretic, președintele primește susțineri sau recomandări din partea tuturor, de la partide, de la oameni politici, de la societatea civilă, din presă, inclusiv poate primi de la servicii. Am dat exemplu în Comisia SRI un caz de cel puțin un judecător care în fața mea a avut susținerea celor doi. Și mă refer la fostul vicepreședinte al ÎCCJ, domnul Matei. Personal nu am asistat la vreo discuție între foștii șefi SRI și fostul președinte în care să-i recomande sau să-i spună într-un fel sau altul. Dar dacă față de mine și-au exprimat susținerea în câteva rânduri sau lipsa de susținere pentru candidați la funcții în Justiție – și când spun lipsa de susținere mă refer la Alina Bica – pot să presupun că și în fața fostului președinte au fost astfel de poziții ale celor doi.”, a răspuns fosta șefă a Cancelariei Prezidențiale și fost deputat.
”Să înțeleg din ce spuneți că, vrând nevrând, într-un sens sau în altul, există o influență politică în numirea acestor oameni, influență exercitată prin acest lobby?”, a întrebat deputatul de Cluj.
”Este și normal să existe influență politică, pentru că prin lege ea se face de către politicieni, numirile se fac de către politicieni. Problema e când influența este a serviciilor! Nu au ce să caute serviciile în numirile în fruntea instituțiilor. Dar ele da se implicau și părerea mea că se implică și acum.”, a spus Udrea.
”Mulțumesc. Ați vorbit foarte mult despre acest sistem, despre acest Stat paralel și nu sunteți singura care vorbește în spațiul public despre el. Îl simțim toți, simțim toți că există. Sunt convinsă și chiar vă rog să mă credeți că sunt convinsă că toate informațiile pe care le-ați adus în fața Comisiei sunt adevărate”, a conchis Cătăniciu.
Avocatul și deputatul de Cluj Steluța Cătăniciu (vicepreședinte al ALDE și al Comisiei juridice din Camera Deputaților) a acordat o declarație pentru PSnews.ro, în care a dat verdicte tăioase cu privire atât la alegerile din 2009, cât și la celebrele tăieri de porci din două case conspirative ale SRI, despre care a vorbit Dan Andronic în Evenimentul Zilei.
Politicianul (vicepreședinte al Comisiei parlamentare comune ce anchetează prezidențialele din 2009) l-a criticat pe fostul președinte al României Traian Băsescu, în contextul declarațiilor făcute joi în fața comisiei de către Doru Paraschiv (fost colonel de contrainformații militare), potrivit cărora actualul lider al PMP ar fi fost conștient de toate manevrele din acea perioadă.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


