Vicepremierul clujean Vasile Dîncu a anunțat la conferința ”Europenizarea dreptului administrativ şi codificarea procedurii administrative” când și-a propus să fie finalizat Codul Administrativ. Cu o zi înainte, profesorul Dacian Dragoș spunea despre proiectul codului de procedură administrativă că ”pentru toate Guvernele a fost o prioritate, dar încă nu s-a adoptat și nu vedem în curând să se realizeze acest lucru”
Vasile Dîncu a vorbit la conferinţa de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative și ale Comunicării a Universităţii ”Babeş-Bolyai” despre proiectul de Cod Administrativ.
„Lucrul la Codul Administrativ a început în urmă cu 8 ani. A fost un proces care a stagnat mai degrabă, decât să aibă continuitate. Am constatat că ambiguitatea în ceea ce priveşte legislaţia administraţiei convine centralismului de la Bucureşti. Sunt lucruri care demonstrează că, în această lipsă de reglementare, funcţionează o serie de procese care limitează puterea locală. Încerc să explic despre autoritatea puterilor
locale, care este un concept străin al administraţiei centrale şi este respins în mod subiectiv. Ceea ce am încercat eu în ultimele 6 luni este să încerc să fiu un ministru al provinciei, al autorităţilor locale. (….)
Codul Administrativ este necesar pentru a optimiza relaţia dintre administraţie şi cetăţeni. M-a interesat în ce măsură actuala legislaţie blochează funcţionarea administraţiei în fiecare zi şi am constatat că, la noi, administraţia este guvernată de un păienjeniş de legi plin de disfuncţionalităţi. (…) În administraţia publică locală există necorelări, nu este definită zona metropolitană, astfel că nu putem face proiecte europene din această cauză. Una dintre cele mai grave probleme este răspunderea juridică a celor care lucrează în administraţie. În administraţie am descoperit specialişti blocaţi, în alţi ani, de secretari de stat puşi politic, de şefi care nu i-au întrebat despre competenţele lor.
În martie am adoptat principiile prealabile ale Codului Administrativ, se lucrează de 5 ani la ele, însă întotdeauna au fost blocate undeva la o instituţie. O parte a întârzierilor venea din lipsa de încredere între instituţiile statutului, instituţiile de control, de luptă împotriva corupţiei, spuneau că dacă aceste teze ajung în Parlament se vor distruge pricipiile legate de lupta anticorupţie”, a spus Dîncu.
Acesta a menţionat că şi-a propus ca obiectiv finalizarea Codului Administrativ la sfârşitul lunii septembrie, iar anterior draftul va fi supus dezbaterii cu societatea civilă şi mediul universitar.
„Codul Administrativ va unifica cele 18 legi care guvernează administraţia, îşi propune să construiască un document coerent care să pună ordine în administraţie. Codul va avea 7 capitole, referitoare la administraţia publică centrală, administraţia publică locală, regimul autonomiei locale, organizarea administrativ teritorială, statutul şi răspunderile aleşilor locali, regimul incompatibilităţi, statutul funcţionarului public şi a personalului contractual, exercitarea dreptului de proprietate a statului, răspunderea administrativă şi serviciile publice”, a precizat vicepremierul.
De asemenena, Vasile Dîncu a anunțat că, la finalul lunii iunie, va organiza la Bucureşti un forum al administraţiei cu toţi noii aleşi locali, unde va fi o secţiune de dezbateri pe Codul Administrativ „pentru a descoperi cele mai importante blocaje din administraţie şi a le elimina”.
Vicepremierul a fost speaker la conferinţa internaţională ”Europenizarea dreptului administrativ şi codificarea procedurii administrative” organizată de Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării și Facultatea de Drept din cadrul UBB Cluj.
Principalul sponsor al evenimentului a fost firma de IT EBS, care anul acesta devine NTT Data, aceasta fiind reprezentată de managerul departamentului de marketing, Adelina Chișu.
Speakeri din străinătate: Paul Craig – University of Oxford, Jacques Ziller – University of Pavia, Diana-Urania Galetta – University of Milan, Giacinto della Cananea – University Tor Vergata.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


