Statul a plătit Asociației Composesorale Borșa peste 61,5 milioane euro, daune stabilite de CEDO

Statul român a achitat despăgubirile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru 17.000 hectare de pădure. Potrivit unei scrisori transmise de Agentul Guvernamental pentru CEDO către primarul din Borșa (Maramureș), Ministerul Finanțelor a plătit Asociației Composesorale Borșa suma de peste 322 milioane lei, echivalentul despăgubirilor de peste 61,5 milioane de euro.

”După 25 de ani, cred că a venit momentul să închidem un capitol care a divizat Borșa. Timp de mai bine de un sfert de secol, neînțelegerile și procesele dintre Primăria Orașului Borșa și Asociația Composesorală Borșa au consumat timp, energie, bani și, poate cel mai important, au creat tensiuni între oameni. În urma hotărârii CEDO, Statul Român a achitat Asociației Composesorale Borșa suma de 322.413.120,87 lei, reprezentând despăgubirile stabilite pentru daune materiale.

Cred că, odată ajunși în acest punct, trebuie să avem înțelepciunea să lăsăm în urmă anii de conflicte și să privim înainte.”, a postat pe Facebook primarul din Borșa, Ion Sorin Timiș.

Acesta a prezentat scrisoarea primită de la agentul guvernamental la CEDO:

”Ne adresăm dumneavoastră în continuarea corespondenței noastre privind cauza Asociația Composesorală Borșa împotriva României (nr. cerere 16060/19), parte a grupului de cauze Văleanu și alții împotriva României (cererea nr. 59012/17 și alte 29), în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea/CEDO) a constatat încălcarea de către statul român a dreptului de proprietate al asociației reclamante, prevăzut de articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a obligat statul român, fie la restituirea în natură a suprafeței de 17.000 ha teren forestier, fie la plata de despăgubiri pentru daune materiale în valoare de 61.540.966 EUR (în echivalent lei).

Astfel cum deja cunoașteți, din corespondența purtată cu autoritățile/instituțiile publice implicate în procesul de restituire a proprietății în discuție, precum și din concluziile întrevederilor interinstituționale desfășurate de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate pe fondul cauzei până la rămânerea definitivă a hotărârii privind satisfacția echitabilă, și ulterior, respectiv de la data de 3 aprilie 2023 până la data de 15 iunie 2026, nu s-a conturat, concret, posibilitatea restituirii în natură (integral sau parțial) a suprafeței de 17.000 ha teren forestier până la data de 30 iunie 2026.

Astfel, în baza dispozițiilor art. 10 alin. (3) din OG nr. 94/1999, cu modificările și completările ulterioare, la data de 15 iunie 2026, a fost emisă dispoziția de plată a despăgubirilor pentru daune materiale acordate de Curte asociației reclamante, în valoare de 61.540.966 EUR (echivalent lei la data plății), iar Ministerul Finanțelor a efectuat plata la data de 30.06.2026, în termenul prevăzut de Curte pentru executarea hotărârii.

Ministerul Finanțelor a plătit Asociației Composesorale Borșa suma de 322.413.120,87 lei, reprezentând echivalentul în lei, la data plății, al despăgubirilor pentru daune materiale acordate de Curte.

Subliniem, încă o dată, că instanța de la Strasbourg a obligat statul român, fie la restituirea în natură a proprietății, fie la plata despăgubirilor pentru daune materiale, motiv pentru care efectuarea plății despăgubirilor pentru daune materiale face ca, în speță, obligațiile individuale ale statului român să fie executate, iar o eventuală restituire în natură a proprietății ar echivala cu o dublă despăgubire a reclamantei.

Cu deosebită considerație,

Oana Ezer
Agentul Guvernamental pentru CEDO”

Screenshot
Screenshot

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns