De ce nu a formulat apel DNA la rejudecare în dosarul milionarului Dragoș Dobrescu

”Apelul nu ar fi depășit nivelul unui demers formal, lipsit de finalitate juridică”, se arată în explicațiile DNA cu privire la lipsa apelului la rejudecarea dosarului în care a fost inculpat omul de afaceri din domeniul imobiliar Dragoș Dobrescu.

Acesta a fost trimis în judecată în 2022 alături de fostul director Astaldi România, italianul Canino Pier Luca, și avocatul Doru Boștină.

Într-un răspuns pentru G4media, Direcția Națională Anticorupție explică de ce nu a formulat apel în rejudecarea dosarului:

”Nu s-a impus formularea unui al doilea apel de către Direcția Națională Anticorupție împotriva hotărârii pronunțate în rejudecare, întrucât soluția de încetare a procesului penal a fost determinată exclusiv de intervenția unei dezlegări obligatorii de drept, cu caracter general și imperativ.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 37 din 17 iunie 2024 a fixat definitiv cadrul de analiză al prescripției răspunderii penale, stabilind modul de aplicare a legii penale mai favorabile în raport cu actele de procedură și cu hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-107/23 PPU (Lin).

În aceste condiții, exercitarea unui nou apel nu ar fi avut aptitudinea juridică de a conduce la o soluție diferită, întrucât instanța de control judiciar ar fi fost ținută de aceeași dezlegare obligatorie. Calea de atac nu ar fi vizat o eroare de judecată, o apreciere probatorie sau o interpretare discutabilă a dreptului Uniunii, ci ar fi fost îndreptată împotriva unei soluții impuse de ordinea juridică însăși.

Prin urmare, inexistența unui al doilea apel a reflectat lipsa unui interes procesual efectiv, în sensul inexistenței unei perspective rezonabile de modificare a soluției. Într-un asemenea context, apelul nu ar fi depășit nivelul unui demers formal, lipsit de finalitate juridică, în condițiile în care cauza încetării procesului penal a fost una structurală, derivată din dreptul material și din jurisprudența obligatorie a instanței supreme.

Dispozițiile privind măsurile asigurătorii, latura patrimonială a cauzei și cheltuielile judiciare nu au ridicat probleme de legalitate sau temeinicie distincte și nu au generat un interes procesual autonom pentru exercitarea unei căi de atac. În absența unor vicii proprii ale acestor dispoziții și în condițiile în care soluția principală nu era susceptibilă de reconsiderare, formularea unui apel împotriva lor nu se impunea din punct de vedere juridic, cum de altfel s-a apreciat şi în alte situaţii similare.”

Comments

comentarii