Interlopul periculos care a tăiat cu sabia un polițist în 2017 a fost adus în țară

Poliția Română l-a adus în țară pe interlopul din Suceava care a lovit cu sabia în cap un poliţist în timpul unei percheziții în 2017. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, era urmărit internațional la categoria „Most Wanted” și a fost depistat în Norvegia. Are de executat o pedeapsă de 12 ani și 8 luni închisoare.

„Poliţia Română a adus în ţară un bărbat de 37 de ani, urmărit din categoria Most Wanted. Acesta era urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor, ultraj şi trafic de persoane. El a fost adus de o escortă a Poliţiei Române din Norvegia şi urmează să fie depus într-un penitenciar unde urmează să execute un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 12 ani şi 8 luni”, spune Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt al Poliţiei Române.

„La data de 22 august 2025, Poliția Română aduce în țară un bărbat, de 37 de ani, din Suceava, urmărit din categoria MOST WANTED.

Acesta era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, tentativă la omor calificat și trafic de persoane, fiind condamnat la 12 ani și 8 luni de închisoare.

Bărbatul urmează a fi adus din Norvegia și încarcerat, în vederea executării mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea.

Reamintim că, la data de 17 iunie 2025, în urma activităților operative comune realizate de către Poliția Română, prin Direcția de Investigații Criminale – Serviciul Urmăriri – I.G.P.R. și Serviciul de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri – I.P.J. Suceava, și autoritățile norvegiene, prin accesarea canalelor de cooperare și în baza suportului informativ oferit, a fost depistat și arestat, pe teritoriul Norvegiei, un bărbat, de 37 de ani.

Acesta era urmărit național și internațional, având emis, de către Tribunalul Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 12 ani și 8 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat, ultraj și trafic de persoane.

La data de 5 decembrie 2017, în timpul efectuării unei percheziții la domiciliul său, pentru a se sustrage de la răspundere penală, bărbatul de 37 de ani a lovit cu o sabie în zona cranio-cerebrală și a brațului stâng, un polițist din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale – I.P.J. Suceava, care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, punându-i viața în pericol și determinându-i o infirmitate și pierderea capacității de muncă, precum și încadrarea în gradul II de invaliditate.

De asemenea, în 2017, acesta a constrâns o persoană, pentru a vinde pliculețe cu substanțe interzise, aceasta fiind sechestrată și aflată sub supravegherea unei alte persoane, într-un apartament din municipiul Iași.

Ulterior, având în vedere modificările legislative și faptul că persoana condamnată s-a sustras executării pedepsei, polițiștii au întocmit un nou dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de evadare, urmând a fi soluționat procedural prin unitatea de parchet competentă”, se arată în comunicatul autorităților române.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns