Președintele României, Nicușor Dan, a declarat vineri, 25 iulie, că proiectul privind reforma pensiilor speciale ale magistraților va fi finalizat săptămâna viitoare și că va rămâne în vigoare norma tranzitorie din legea actuală. Prin urmare, magistrații care au deja dreptul de pensionare „nu trebuie să se preseze să iasă din sistem”, întrucât vor putea accesa condițiile de pensionare pe legea veche.
Nicușor Dan a spus că săptămâna viitoare va primi de la premierul Ilie Bolojan proiectul privind pensiile magistraților și că vor avea loc discuții și organizațiile reprezentative ale acestora.
„Am avut o discuție cu premierul în această săptămână despre pachetul doi. Mi-a transmis că pe partea de pensii ale magistraților o să-mi trimită la începutul săptămânii viitoare proiectul, pentru ca să avem discuții cu toți actorii, inclusiv cu organizațiile reprezentative ale magistraților, astfel încât să nu mai fim în situația în care am fost, să dăm niște legi care să fie declarate neconstituționale, deci să fie predictibil.
Și mesajul pe care l-am mai transmis la conferința de presă de acum 10 zile l-am reconfirmat în discuția cu primul ministru, o să rămână norma tranzitorie din legea actuală, care spune că magistrații care au îndeplinit deja condițiile de pensionare pot accesa condițiile de pensionare pe legea veche, deci nu trebuie să se preseze să iasă acum din sistem, pentru că vor găsi aceleași condiții de azi în momentul în care decid să se pensioneze”, a declarat Nicușor Dan, într-o conferință de presă susținută după participarea la Summitul Industriașilor de la Salzburg.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avertizat pe 7 iulie că Administrația Prezidențială a blocat fără explicații semnarea a 50 de decrete de pensionare și numiri pentru judecători, generând perturbări semnificative în activitatea instanțelor .
În replică, Nicușor Dan a afirmat că dosarele primite de la CSM erau incomplete — lipseau acte și detalii importante — motiv pentru care a solicitat completarea acestora. El a spus că intenționează să le semneze în următoarele zile și a subliniat că nu există un conflict cu CSM, ci doar o procedură administrativă în derulare .
Președintele a comentat dur asupra criticilor formulate de CSM, afirmând că instituția și-a ales „prost persoana” cu care să iasă public, dar că, în loc de opoziție, ar fi oportun să-l considere un partener în acest proces
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

