Vicepremierul Dragoș Anastasiu și purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene Dogioiu, au fost contraziși oficial de Direcția Națională Anticorupție, care a transmis că Anastasiu și asociatul lui de la Euroline au fost martori denunțători, motiv pentru care nu au fost puși sub acuzare pentru dare de mită.
DNA a transmis, într-un răspuns la solicitarea G4Media, că Dragoș Anastasiu și Cristian Băciucu au fost martori denunțători în dosarul penal privind-o pe funcționara ANAF Angela Burlacu, motiv pentru care procurorii au dispus clasarea față de aceștia.
Anterior, Dragoș Anastasiu a precizat pe Facebook:.„În spațiul public au apărut informații despre implicarea mea într-un dosar de corupție care viza mai mulți funcționari ai ANAF. Pe scurt: În dosar am fost martor, nu denunțător. Nu a existat nicio acțiune împotriva mea, nu am avut niciun fel de avantaj din punct de vedere juridic, iar în dosar au fost implicate și alte societăți comerciale care au fost în aceeași situație. Nu am avut niciodată nicio condamnare penală,”
„Domnul Anastasiu nu a fost denunțător în acest caz, a fost doar martor. Denunțător a fost o altă persoană. Este o precizare fundamentală, pentru că tot ceea ce vreau să vă spun eu despre acest caz, în ale cărui detalii nu intru pentru că nu facem justiție la televizor și în presă, justiția a fost deja făcută, există hotărâri definitive în acest caz, un caz în care domnul Anastasiu nu a avut decât calitate de martor, repet, nu martor-denunțător, ci martor. A fost audiat în această calitate la nivelul parchetului, a fost audiat de instanța de judecată. Niciunul dintre magistrați nu a considerat că există elemente pentru ca domnul Anastasiu să primească vreo altă calitate decât aceea de martor. Prin urmare, nu a fost niciodată învinuit, inculpat, cu atât mai puțin condamnat, în acest caz”, a declarat Ioana Ene Dogioiu, purtătorarea de cuvânt a Guvernului.
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a recunoscut în instanță că, timp de 8 ani, a plătit lunar câte 2.000 de euro fostei inspectoare ANAF Angela Burlacu, sub forma unui contract fictiv, ca “protecție” pentru una dintre firmele sale.
“În cursul urmăririi penale (f. 6 şi urm. vol. II d.u.p.) martorul Anastasiu Dragoş Michael a arătat aceleaşi aspecte. A precizat că şi-a dat acordul pentru semnarea contractului propus de inculpată întrucât, la momentul respectiv, perspectiva declanşării unei anchete penale şi a prelungirii controalelor îl duceau la ideea declanşării insolvenţei şi a concedierii personalului, ceea ce însemna închiderea firmei şi afectarea a peste 20.000 de călători care aveau serviciile plătite”.
Totodată, instanța mai reține despre Anastasiu: “Aşa cum s-a arătat anterior martorul Anastasiu Dragoş Michael alături de martorul Băciucu Cristian, factori decidenţi în cadrul grupului Eurolines, au agreat propunerea inculpatei de încheiere a contractului fictiv în baza căruia a fost plătită suma totală de 218.582,44 lei, pentru ca în acelaşi timp inculpata să diversifice modalitatea de intrare în posesia foloaselor necuvenite stabilite iniţial prin compensarea sumelor de bani datorate de grupul Eurolines (soc. Rombus Transport), în baza prestaţiilor efectuate conform contractului fictiv, cu serviciile turistice contractate de inculpată de la acelaşi grup, iar ulterior prin achiziţionarea de servicii turistice în nume propriu”.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


