Andrew și Tristan Tate, puși sub acuzare în Marea Britanie pentru 10, respectiv 11 fapte

Procurorii din Marea Britanie au formulat acuzații de viol, vătămare corporală și trafic de persoane împotriva lui Andrew și Tristan Tate.

Potrivit The Crown Prosecution Service (CPS), decizia de punere sub acuzare a fost luată după ce instituția a primit un dosar cu probe de la poliția din Bedfordshire, în legătură cu acuzațiile formulate în Regatul Unit.

CPS a precizat că Andrew Tate, în vârstă de 38 de ani, influencer cunoscut și fost campion de kickboxing, se confruntă cu 10 capete de acuzare care vizează trei presupuse victime. Acestea includ viol, vătămare corporală efectivă, trafic de persoane și controlul prostituției în scopuri lucrative.

Fratele său, Tristan Tate, în vârstă de 36 de ani, este acuzat în 11 fapte, care implică o presupusă victimă, și care includ viol, vătămare corporală și trafic de persoane.

Potrivit BBC, autoritățile britanice intenționează să solicite extrădarea celor doi din România, unde sunt în prezent anchetați, având în vedere că aceștia sunt cetățeni britanici.

Reprezentanții Ministerului Public din Regatul Unit au precizat însă că „problemele penale din România trebuie să fie soluționate mai întâi”, indicând că procedura de extrădare nu va fi declanșată înaintea finalizării cazului aflat pe rol în România.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns