Încă un dezvoltator imobiliar care a promis apartamente la mare și la munte a lăsat oamenii cu ochii în soare

Caz parcă tras la indigo după schema Nordis. Compania Certion, un dezvoltator imobiliar cu proiecte ambițioase la mare (Pădurea Comorova din Mangalia) și la munte (Poiana Brașov), a lăsat zeci de cumpărători fără apartamentele promise, deși aceștia au plătit avansuri semnificative, unele chiar integral. Valoarea totală a sumelor pierdute de aceștia depășește un milion de euro, potrivit Snoop.ro

În 2021, administrația locală din Mangalia a adoptat o hotărâre care permitea construirea de clădiri de până la 9 etaje și peste în Pădurea Comorova, singura pădure de pe litoralul românesc. Această decizie a deschis calea pentru proiecte imobiliare de amploare, inclusiv cele propuse de Certion, care intenționa să ridice blocuri de 17 și 21 de etaje. 

Certion a obținut terenuri în zone strategice din Mangalia, unele provenind de la firme deținute de soțiile unor foști și actuali oficiali locali. De exemplu, un teren a fost obținut de la firma soției primarului în funcție, Cristian Radu, iar altul de la firma soției unui fost primar, Zanfir Iorguș, actualmente consilier local PSD. 

Clienții, provenind din diverse județe ale țării, au fost atrași de promisiunile companiei (care a folosit un marketing similar cu cel al Nordis) și au plătit sume considerabile pentru apartamente în aceste proiecte, din care s-a ridicat un singur bloc. Mulți dintre ei și-au investit economiile de o viață. Cu toate acestea, proiectele nu au fost finalizate, iar clienții încearcă să-și recupereze banii.

O parte dintre cei intervievați de Snoop spun că nu mai au bani de avocat să dea în judecată compania. „Nu am deschis încă proces, nu am banii necesari. Toate economiile familiei le-am investit la Certion”, explică Dinu.

Un bărbat a solicitat până la urmă insolvența dezvoltatorului, dar instanța respinge cererea ca neîntemeiată. „Am cheltuit 9.000 de lei numai cu avocatul și cu taxa de timbru”, spune bărbatul.

Alții regretă că nu au luat avocat când au semnat promisiunile de vânzare-cumpărare. „Uitându-mă înapoi, cred că mai bine era să fi contactat un avocat înainte să semnez absolut orice”, precizează Diana.

„E trist că trăim într-o țară unde nu avem legi care să ne apere de genul ăsta de lucruri. O să încerc să merg mai departe, că altfel nu rămâne nimeni întreg la cap după ce pierde 40.000 de euro.”, spune altă femeie.

Cătălin Scripcaru, fondatorul și CEO-ul Certion, a recunoscut dificultățile întâmpinate și a declarat că firma este în căutare activă de parteneri financiari externi pentru a relansa proiectele. El a menționat că a fost semnat recent un astfel de parteneriat, însă detaliile acestuia nu au fost făcute publice.

Pentru mai multe detalii, puteți consulta articolul complet pe snoop.ro. 

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns