Andrea Chiș îndeamnă oamenii să voteze: ”Acum aleg…până când mai pot să o fac liber. Voi cum alegeți?”

Cadru universitar și fost judecător membru CSM, Andrea Chiș, a postat un îndemn la vot și a explicat alegerea pe care o va face:

”Despre alegerile de duminică,
Despre alegeri în general,
Despre neutralitate și activism,
Despre agresivitate și blândețe,
Despre iubire și opusul ei

Valoarea mea fundamentală a fost și va rămâne întotdeauna libertatea. Va fi mereu prima în ierarhia valorilor, mai importantă decât viața însăși. Și când spun libertate, mă refer la libertatea interioară, la posibilitatea de a alege tot timpul în așa fel încât să fiu aliniată cu valorile și principiile mele fundamentale. Acestea nu se negociază. Eu nu le negociez. E un dat. Aceasta este calea mai ușoară pentru mine. Nu aș putea trăi cu gândul că m-am trădat pe mine însămi.

Alegerea liberă înseamnă asumarea responsabilității pentru consecințele faptelor noastre. Atunci când nu alegem, viața ne trăiește pe noi și nu noi ne trăim viața. Suntem praf în bătaia vântului. Alegerile noastre contează, și pentru noi, și pentru ceilalți.

Alegerile din această duminică ne vor hotărî soarta pe următorii 5 sau poate și mai mulți ani. Să ne gândim dacă vrem ca alții să hotărască pentru noi sau ne asumăm o alegere. Haideți la vot! Eu mă duc, tocmai pentru că sunt un om liber și pot vota liber pe cine îmi doresc să fie președintele meu și al țării mele, al tuturor locuitorilor ei.

Pentru mine, neutralitatea însemna imparțialitate și obligație de rezervă atunci când eram judecător.

Acum aleg să mă poziționez public de partea candidatului care îmi garantează libertatea de a-mi alege și în viitor președintele. Nu vreau să experimentez acțiuni ca ale iliberalului Orbán în Ungaria, care a modificat legile electorale pentru ca opoziția să nu mai aibă vreo șansă ani de-a rândul de a câștiga măcar voturi suficiente pentru a fi relevantă.

Acum aleg să mă poziționez public de partea candidatului care garantează libertatea presei și care nu folosește mijloace nelegale pentru a o discredita manipulativ și mincinos.

Acum aleg să mă poziționez public de partea candidatului care respectă minoritățile naționale, pentru că și eu fac parte, și încă din trei dintre ele (având bunici nu doar român, ci și șvab, unguroaică și ruteancă), și nicidecum de partea celui care seamănă ură, și nu doar între minorități, oricare ar fi ele.

Acum aleg să mă poziționez public de partea candidatului care manifestă respect și blândețe față de oameni (indiferent dacă îl votează sau nu), inclusiv sau mai ales față de contracandidații săi. Nu am cum să aleg pe cineva care folosește agresivitatea, violența, minciuna în locul faptelor și a argumentelor bazate pe fapte.

Acum aleg…până când mai pot să o fac liber. Voi cum alegeți?”, a postat Andrea Chiș.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns