Un bărbat de 35 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT Cluj pentru că a obligat o femeie cu handicap psihic și dependentă de alcool să se prostitueze în mai multe locații din Cluj-Napoca.
”La data de 29 aprilie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 35 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada noiembrie 2024 – aprilie 2025, inculpatul, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei persoanei vătămate (gradului de handicap psihic, stare materială precară și dependență de alcool), a adăpostit-o și transportat-o cu diferite mijloace de transport în comun în mai multe locații din Cluj-Napoca, obligând-o, inclusiv prin acte de violență fizică, la practicarea prostituției în folosul său material.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pe o durată de 30 de zile.
Victima a fost internată într-un centru de îngrijire de pe raza județului Cluj.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Cluj și jandarmilor Grupării Mobile de jandarmi Cluj Napoca.”, a transmis DIICOT.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

