Călin Georgescu a fost oprit în trafic și condus la audieri, la Parchetul General din București. Procurorii îl acuză de implicare într-o organizație cu caracter fascist și promovarea în spațiul public a unor ideologii și figuri istorice controversate precum mareșalul Antonescu.
Potrivit surselor Antena 3 CNN, Călin Georgescu este acuzat de implicare într-o organizație cu caracter fascist și promovarea în spațiul public a unor ideologii și figuri istorice controversate. Decizia a fost luată în urma reunirii a două dosare penale ce vizează activități extremiste desfășurate la nivel național.
Se confirmă astfel implicarea activă lui Georgescu în sprijinirea și aderarea la o organizație extremistă condusă de Marian Motocu. Gruparea, prezentă în 37 de județe ale țării, avea ca scop propagarea în spațiul public a ideologiilor legionare și antisemite, dar și organizarea de acțiuni violente împotriva politicienilor, judecătorilor și minorităților etnice.
Un element cheie al investigației îl reprezintă un discurs susținut de Georgescu în Piața Universității, unde acesta a reluat cuvintele și gesturile mareșalului Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război, și a efectuat salutul legionar, gest interzis de legislația în vigoare.
Ancheta a scos la iveală conversații și înregistrări compromițătoare, inclusiv un apel telefonic cu oficiali ai Ambasadei Rusiei și discuții despre organizarea de „gărzi patriotice” pentru ocuparea instituțiilor statului.
Procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru trei capete de acuzare principale:
1. Inițierea și sprijinirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob.
2. Promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid și crime de război.
3. Aderarea și sprijinirea unei organizații cu caracter antisemit.
Echipa de comunicare a lui Călin Georgescu a declarat pe facebook că acesta ”urma să-și depună noua candidatură la Președinție. Acum aprox. 30 de minute sistemul l-a oprit în trafic și a fost ridicat în vederea audierii la Parchetul General! Unde mai este democrația, unde sunt partenerii care trebuie să apere democrația?”
Călin Georgescu este vizat de o anchetă a Parchetului General în care este acuzat de implicare într-o organizație cu caracter fascist și promovarea în spațiul public a unor ideologii și figuri istorice controversate precum mareșalul Antonescu, au declarat pentru G4Media surse apropiate anchetei.
Acțiunea are loc în aceeași zi în care Parchetul general a efectuat zeci de percheziții la gruparea mercenarului Horațiu Potra, șeful echipei de securitate a candidatului pro-rus Călin Georgescu.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.



