Curtea de Apel Cluj a absolvit DNA de plata unor daune morale către un inculpat

Curtea de Apel Cluj a admis apelul DNA împotriva unei sentințe prin care era obligată să plătească daune morale de 10.000 lei către fostul șef de la Permise Suceava, Radu Obreja, pentru că au apărut în presă informații și stenograme în timpul urmăririi penale.

Soluția CA Cluj pe scurt ”Admite apelul declarat de catre parata Directia Nationala Anticoruptie din cadrul Parchetului de pe langa ICCJ impotriva sentintei civile nr.680 din 29.04.2022 a Tribunalului Suceava, pronuntata in dosar nr. 4195/86/2021, pe care o schimba in parte in sensul ca respinge actiunea formulata de catre reclamantul Obreja Radu Ionut in contradictoriu cu parata Directia Nationala Anticoruptie din cadrul Parchetului de pe langa ICCJ, ca neintemeiata. Mentine restul dispozitiilor din sentinta.

Respinge apelul declarat de reclamantul Obreja Radu Ionut impotriva aceleiasi sentinte.

Cu drept de recurs in 30 de zile de la comunicare. Calea de atac se va depune la Curtea de Apel Cluj. Data si pronuntata in sedinta publica din 11.04.2023.”

Tribunalul Suceava decisese anterior: ”Admite in parte actiunea precizata. Obliga paratul Ministerul Public- Parchetul de pe langa ICCJ – Directia Nationala Anticoruptie sa plateasca reclamantului suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale si dobanda legala calculata de la data formularii cererii de chemare in judecata, respectiv 28.10.2021 si pana la momentul platii efective.”

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns