Fostul ministru Elena Udrea a acordat un al doilea interviu din penitenciar, tot pentru Realitatea Plus TV. ”La Inalta Curte nu se mai face justiție. Acolo dosarele sunt în functie de persoana care e judecată.”, spune Udrea.
În prima parte a interviului, fostul ministru a vorbit despre moartea lui Rudel Obreja, pe cre o consideră o crimă:
”Mi s-a rupt sufletul sa-mi imaginez cum l am vazut si eu imbracat in blugi si-n camasa alba cum venea la termenul de judecata, sa-mi imaginez cum statea si completa rebus o zi intreaga, sa astepte sa fie dus la doctor, cand ii era atat de rau. Crima impotriva lui e a statului roman, cineva trebuie sa si asume aceasta crima. De la modul in care a ajuns in penitenciar, la ce i s-a intamplat acolo, la nerespectarea drepturilor pe care le avea. Sa zicem ca ar fi fost si vinovat, domne” nu-l omori in puscarie. Plus ca fiind o personalitate din lumea sportului.. N-a contat nici asta. (…)
Ganditi-va ce se intampla cu oameni care n-au niciun nume. (..) Foarte multe cazuri de persoane care mor in penitenciare, dar se mai intampla ceva, nu apuci sa mori, dar te imbolnavesti. Si mori dupa ce ai iesit. Cum a fost cazul lui Mencinicopschi care a murit in urma agravarilor pe care le avea in penitenciar. Daca aduci un om in varsta, starea lui de sanatate e deja afectata.”
Elena Udrea a făcut o afirmație gravă despre sistemul de Justiție din România: ”Si judecatorul Moldovan, care a stat in puscarie, a iesit acum de curand. A dat o declaratie in care a spus ca nu exista repartizare aleatorie, e o minciuna. Dosarele se repartizeaza in functie de interes. Si va mai spun ceva, imi asum si sa mi dea cineva ocazia sa o demonstrez, daca cineva are curaj sa-mi ceara asta. Cu cat te ridici mai mult in ierarhia instantelor judecatoresti, cu atat exista mai putina justitie si dreptate. La Inalta Curte nu se mai face justitie. Acolo dosarele sunt in functie de persoana care e judecata. Daca la judecatorie mai gasesti justitie, la tribunal, la curtile de apel deja din ce in ce mai putin, la Inalta Curte…. conteaza cine esti in sensul negativ. Cine esti si ale cui interese se presupune ca deranjezi.”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

