Percheziții ale polițiștilor clujeni la o grupare care modifica indexul la contoare de gaz și curent

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, au efectuat 16 percheziții domiciliare, în județele Cluj și Sibiu, în cadrul unui dosar penal care vizează deteriorarea, modificarea, fără drept, sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a consumului de gaze naturale furnizate, infracțiune prevăzută și pedepsită de Legea nr. 123/2012.

 ”În cadrul cercetărilor, s-a constatat faptul că o companie de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale ar fi fost prejudiciată de aproximativ 100.000 de euro, prin racordarea ilegală a unor imobile la sistemul de distribuție a gazelor naturale.

Activitatea infracțională s-ar fi derulat începând din anul 2018 și până în prezent.

În fapt, trei foști angajați ai respectivei companii ar fi adus modificări contoarelor de măsurare a gazelor naturale, mai precis ale indexurilor, influențând astfel generarea unor consumuri mai mici decât valoarea reală, implicit și a facturilor înregistrate.”, a transmis IPJ Cluj

În urma celor 16 percheziții efectuate în localitățile Turda, Mihai Viteazu (Cluj) și Agnita (Sibiu) au fost descoperite și ridicate mai multe contoare de gaz, părți componente ale acestora, telefoane mobile, laptop-uri, dar și înscrisuri relevante pentru soluționarea în continuare a cauzei. De asemenea, au fost ridicați 2.500 de lei și a fost indisponibilizat un autoturism.

În baza mandatelor de aducere, au fost aduse la sediul unității de poliție, în vederea audierilor, 29 de persoane, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Un reținut

”În baza probatoriului administrat, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Turda, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și deteriorarea, modificarea, fără drept, sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a consumului de gaze naturale furnizate. (ambele infracțiuni săvârșite în formă continuată).”, a transmis ulterior IPJ Cluj

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns