Tribunalul București cere ajutorul Înaltei Curți în cazul a mii de executări silite ce se anunță din partea firmei Petro Active Investments, care a preluat de la mii de foști salariați OMV Petrom drepturi litigioase de a cumpăra acțiuni la prețul de la momentul privatizării, adică la mai puțin de jumătate din prețul actual de piață.
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la ÎCCJ a fost sesizat cu următoarea problemă: ”Dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi urm. din Legea nr. 554/2004 privind procedura de executare a hotărârii instanţei de judecată în funcţie de natura obligaţiilor stabilire în sarcina autorităţii publice prin titlu executoriu, anume încheierea, înlocuirea sau modificarea actului administrativ, eliberarea unui alt înscris sau efectuarea anumitor operaţiuni administrative sunt aplicabile inclusiv în situaţia în care obligaţia stabilită prin hotărârea definitivă este aceea de adoptare a unui act administrativ, în speţă adoptarea unei hotărâri de Guvern?”
Scopul companiei Petro Active din Craiova este de a obliga Guvernul să pună în aplicare decizia definitivă din 8 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a impus atunci Executivului să respecte legislația de privatizare a Petrom din 2003 și să le vândă celor care au fost salariați ai companiei în perioada octombrie 1997 – septembrie 2004 acțiuni la OMV Petrom la prețul la care a cumpărat atunci grupul austriac OMV, de 0,2165 lei/titlu, în limita totală a 8% din capitalul social.
Potrivit hotărârii de sesizare a ÎCCJ, apelanta-creditoare (Petro Active Investments Company SA- n.red), prin avocat, precizează că ICCJ, sub sancţiunea unor despăgubiri pentru fiecare zi de întârziere, a obligat Guvernul acum 3 ani să emită o hotărâre de guvern. Elementul de noutate este următorul: a adopta o hotărâre de guvern se circumscrie ipotezelor regăsite in cuprinsul art. 24 din Legea 544/2004. Apreciază că nu prezenta cauză nu se află într-o astfel de situaţie prevăzută la art. 24 Legea 544/2004. Precizează că nu există jurisprudenţă în mod expres cu privire la adoptarea unei hotărâri de guvern. Există jurisprudenţă în materie execuţională doar pentru încheierea anumitor contracte administrative, operaţiuni administrative, jurisprudenţă care precizează că, în acea ipoteză, competenţa aparţine Curţii de Apel; per a contrario, competenţa aparţine instanţei de drept comun. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că adoptarea unei hotărâri de Guvern este similară cu altă operaţiune administrativă. Dacă ar fi fost vorba despre contracte administrative, despre acte bilaterale, legiuitorul ar fi prevăzut expres; noţiunea de adoptare/emitere a unei hotărâri de Guvern nu se regăseşte. Operaţiunile de la art. 24 lege 544/2004 trebuie interpretate restrictiv, iar nu prin analogie.
Instanța Tribunalului București a reținut următoarele: ”Prin cererea depusă la data de 05.07.2022 apelanta creditoare a depus cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dispoziţiile art. 24 alin. 1 şi urm. din Legea nr. 554/2004 privind procedura de executare a hotărârii instanţei de judecată în funcţie de natura stabilire în sarcina autorităţii publice prin titlu executoriu, anume incheierea, înlocuirea sau modificarea actului administrativ, eliberarea unui alt inscris sau efectuarea anumitor operaţiuni administrative, sunt aplicabile inclusiv in situaţia în care obligaţia stabilită prin hotărârea definitivă este aceea de adoptare a unui act administrativ, în speţă adoptarea unei hotărâri de Guvern?”.
Tribunalul reţine că sunt indeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 C.proc.civ., conform căruia dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaitez Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, investit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia inalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita ina1tei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.
Astfel, tribunalul fiind învestit cu un apel formulat impotriva unei încheieri de respingere a cererii de încuviinţare a executării silite, statuează în ultimă instanţă.
Chestiunea de drept ridicată de apelanta creditoare este determinantă pentru modul de soluţionare a apelului, deoarece, in ipoteza în care s-ar stabili că procedura execuţională specială, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 este aplicabilă şi pentru executarea silită a obligaţiilor de a face având ca obiect adoptarea unui act administrativ, atunci aceasta ar confirma raţionamentul primei instan–ţe care a dispus respingerea cererii de incuviinţare a executării silite, tocmai în considerarea acestui raţionament juridic.
Arnintim că speţa priveşte punerea în executare silită a obligaţiei de a face constând în adoptarea unei hotărâri de guvern în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. , pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarui nr ……….
În ce priveşte noutatea chestiunii de drept, apelanta creditoare susţine că dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, reglementând o procedură specială şi excepţională de executare silită a de a face cuprinse în titluri executorii pronunţate în materia contenciosului administrativ, trebuie interpretate restrictiv şi fără folosirea suplimentului analogic, astfel încât aceasta devine incidentă doar pentru cele cinci ipoteze de aplicare, in speţă incheierea, înlocuirea, modificarea actului administrativ, eliberarea unui înscris şi efectuarea unei operaţiuni administrative, iar nu şi pentru adoptarea actului administrativ, faţă de care nu poate fi extinsă aplicarea normei legale.
Este adevărat că există jurisprudenţă a instantelor de contencios administrativ în sensul că actele administrative bilaterale (contractele administrative) sunt supuse încheierii de către părţile contractante, iar actele administrative unilaterale sunt supuse adoptării de către autorul unic al acestora, însă nici apelanta creditoare, nici tribunalul nu a identificat jurisprudenţă relevantă care să fie circumscrisă în mod expres limitelor câmpului de aplicare a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, cu o aplecare deosebită asupra distinctiei dintre actele administrative incheiate şi actele administrative adoptate.
Nu în ultimul rând, ar fi nimerit ca instanta supremă să dezlege această chestiune de drept şi pentru a preintâmpina apariţia unei practici neunitare la nivelul instanţelor civile, în speţă judecătoriile de sector, respectiv Tribunalul Bucureşti, având în vedere că s-au deschis mii de dosare execuţionale în baza titlului executoriu din litigiu, fiind vorba despre mii de creditori care şi-ar fi cesionat creanţe1e către societatea apelanta creditoare, cu atât mai mult cu cât se pune în discuţie interpretarea unei chestiuni de drept care ţine mai curând de apanajul instanţelor de contencios administrativ, iar nu de cel al instanţelor civile.
Aşadar, tranşarea acestei chestiuni de drept ar conferi predictibilitate miilor de potentiale executări silite care se pot declanşa şi în cadrul cărora este mai mult decât previzibil că se vor formula atât apeluri împotriva încheierilor de respingere a cererilor de încuviinţare a executării silite, dar şi contestaţii la executare acolo unde deja executările silite au fost deja încuviinţate de judecătorii.
În ce priveşte cererea de suspendare judecătorească facultativă formulată în cauză, precum şi susţinerile părţilor de la acest termen de judecată, în raport de dispoziţiile at. 413 alin. 1 C. pr. Civ., apreciind că soluţionarea prezentei cauze depinde de soluţia ce urmează a fi pronunţată în dosarul nr. aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, urmează a dispune suspendarea judecării cauzei.”, se arată în hotărâre (documentul aici)
Potrivit Profit.ro, procesul finalizat în 2019, prin care Executivul a fost obligat definitiv “să adopte o hotărâre de guvern (…) în vederea vânzării de acțiuni ale OMV Petrom SA, până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare”, a fost intentat (și câștigat) de peste 23.000 de foști salariați ai companiei. În instanță, Guvernul s-a apărat cu argumentul că “instanțele nu se pot substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării unui drept recunoscut de lege, iar singura autoritate în măsură să adopte măsurile necesare continuării sau finalizării unui proces de privatizare este Guvernul, care va lua măsurile pe care le consideră necesare, la momentul pe care îl va aprecia ca fiind oportun pentru adoptarea acesteia”.
Petro Active Investments le-a propus foștilor salariați încheierea de contracte de asociere în participație și de cesiune, prin care să îi cedeze drepturile de a cumpăra acțiuni OMV Petrom de la stat la preț redus, în schimbul a 50% din profitul viitor înregistrat din vânzarea acestor acțiuni. “Petro Active oferă posibilitatea obținerii drepturilor fără ca persoana îndreptățită să fie nevoită să contribuie financiar și să suporte cheltuieli de consultanță, onorarii avocațiale și alte cheltuieli aferente procesului de executare silită. Până în prezent, am încheiat contracte cu peste 6.000 de persoane îndreptățite”, au declarat, pentru Profit.ro, reprezentanții Petro Active Investments.
Acționarii Petro Active Investments, înființată la Craiova în septembrie 2021, sunt în prezent, conform datelor Termene.ro, Luciana Rădulescu (42,2% din capital), Leonida Turbatu (24,66%), Elisei Crăciun (11,1%), Irina Șerban (4,44%), George Stoica (4,44%), Carla-Ioana Ciulineț (3,33%), Adrian Andrici (2,22%), Voica Constantinescu (2,22%), Bogdan Ocroteală (2,22%), BRK Financial Group (2,22%), Ioana Drăgan (0,73%) și Daniel Chiș (0,22%). Administratorii companiei sunt avocatul craiovean Silviu Balaci, Leonida Turbatu și Elisei Crăciun.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


