Vizibilitate mai bună pentru avioane pe Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj

Urmare a investiţiei efectuate în modernizarea balizajului, începând cu data de 13 noiembrie 2014, Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj va beneficia de condiţii de operare îmbunătăţite, Categoria II.

Prin această îmbunătăţire, vizibilitatea orizontală necesară aeronavelor pentru aterizare va fi de cel puţin 300 metri, iar cea verticală de 30 metri, ceea ce va duce la o atenuare semnificativă a problemelor legate de ceaţă pe aeroportul clujean. Aterizarea aeronavelor în aceste condiţii depinde şi de calificarea piloţilor şi procedurile companiilor aeriene pentru o astfel de categorie.

Astfel, prin această investiţie, în sezoanele de iarnă se va reduce numărul zborurilor întârziate sau anulate datorită ceţii, ceea ce va duce la eliminarea neplăcerilor create pasagerilor noştri de astfel de situaţii.

Comments

comentarii

Fostul deputat de Cluj Emanuel Ungureanu critică ordonanța publicată de ministerul Sănătății prin care medicii care au înființate SRL-uri nu mai pot presta servicii pentru clinici private. „Tarifele pentru pacienți se vor scumpi drastic, pentru ca medicii să-și acopere pierderile”, spune deputatul USR.... Citește mai mult
România a depășit Polonia la Produsul Intern Brut per capita (PIB), raportat la paritatea puterii de cumpărare și se plasează peste Ungaria, Croația sau Grecia.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns