Mihai Bogdan Mureșan are 22 de ani și este nevăzător din naștere. Asta nu l-a împiedicat, ba l-a ambiționat să urmeze cursurile Facultății de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj. Acum se pregătește de licență și vrea să devină avocat în penal. ”Vreau să aduc ceva nou”, spune tânărul.
Originar din Bistrița, tânărul Mihai Bogdan Mureșan a fost elev la Liceul pentru deficienți de vedere din Cluj-Napoca, după care prima opțiune a lui a fost Dreptul. A frecventat cursurile facultății la zi și se pregătește pentru examenul de licență. Lucrarea de licența este pe procedură penală, sub îndrumarea conferențiarului și judecătorului penalist Sorina Siserman. ”Dreptul penal și dreptul procesual penal au fost materiile mele de suflet. Pe asta vreau să mă axez.”, ne-a spus Mihai.
De ce Dreptul? ”Toată lumea mă întreabă. Răspunsul e foarte simplu: Am simțit că am vocație și am simțit că pentru asta sunt făcut și asta aș putea să fac.” A învățat cu ajutorul tehnologiei și a susținut examenele oral. ”Foarte mult mă ajută tehnologia. Domnii profesori îmi trimiteau suporturile de curs în forma electronic, iar, acasă, un program care transpune textul în vorbire îmi citea documentele. O voce sintetică citea în română și așa am învățat. Facultatea a fost o experiență frumoasă pentru mine, pozitivă, am învățat foarte multe. Îmi pare rău că s-a terminat atât de repede. A fost o atmosferă foarte frumoasă, m-am simțit chiar mai bine ca în liceu. Ne-am înțeles bine, ne-am susținut. Și eu le trimiteau colegilor cursuri, ne ajutam reciproc. Am legat prietenii frumoase aici.”, a mărturisit tânărul pentru Clujust.ro
Deficiența de vedere pe care o are dintotdeauna l-a ambiționat. ”Îl avem și pe președintele Curții Constituționale, domnul Augustin Zegrean, care are deficiențe de vedere și este un exemplu. Asta înseamnă că se poate. Dacă este voință, orice se poate!”, spune Mihai Mureșan.
Prioritatea lui acum este masterul de științe penale de la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj, iar ca profesie, își dorește să intre în avocatură. A doua opțiune este procuratura. Tânărul ar putea deveni al doilea avocat nevăzător din Baroul Cluj, după Mircea N. Costin, cunoscut în domeniul comercial.
De ce vrea să devină avocat? ”Pentru că avocatul este liber să aibă o opinie personală. Nu este ținut de absolut nimic. Am posibilitatea de a-mi spune punctul de vedere fără a fi sancționat ulterior. Sunt un liber profesionist, am posibilitatea de a-mi aranja lucrurile și tehnica așa cum îmi doresc eu.”, a răspuns Mihai.
De asemenea, îi place oratoria și consideră că în civil aceasta nu e atât de importantă precum în penal. ”Am considerat că abilitățile mele personale mă fac mult mai util în zona penalului, pentru că știm foarte bine că în dreptul penal, foarte mult contează atitudinea și modul în care pune avocatul problema. Poate mai mult decât în civil, unde avem mai mult documente scrise și nu e o activitate atât de densă și nu putem să ne arătăm personalitatea. Mult mai interactiv este penalul, din punctul meu de vedere. Foarte mult contează abilitatea de a convinge. Tehnicile persuasive sunt deliciul meu.”, este de părere absolventul.
Deși spune că sunt mulți avocați penaliști cunoscuți și îl admiră pe Gheorghiță Mateuț, Mihai Mureșan vrea să aibă stilul lui: ”Eu nu o să merg după nimeni, nu o să iau niciun model. Eu vreau să fiu eu. Vreau să aduc ceva nou. Prin stilul meu personal, să reușesc ceva. Nu sunt genul de om care să copiez”
Amintim că, recent, un avocat orb a fost personajul principal într-un serial de televiziune, interpretat de Victor Rebengiuc.