Un student la Drept din Cluj prezintă inepțiile dintr-o Decizie de carantinare: ”este o aberație juridică”

Un student din anul II de la Facultatea de Drept din cadrul UBB Cluj prezintă inepțiile dintr-o Decizie de carantinare emisă de DSP Cluj.

”Am citit decizia asta de „carantinare” și m-am amuzat maxim de smecheriile ieftine la care recurg, uneori, unele autorități :)). Cică „nu consider că prin aceasta îmi este afectat dreptul la libertate” :))). Șah mat, CCR, CtEDO, Constituția României!

Lăsând gluma la o parte, este penibil că o autoritate publică din România poate să scrie asemenea inepții într-un act administrativ. În nicio situație nu se poate dispune de drepturi precum dreptul la viață, demnitate, libertate etc. Problema și mai mare e că, probabil, oamenii o iau de bună, la fel și autoritățile: ai semnat, nu mai ai ce să ne comentezi. Nu e chiar așa, o astfel de dispoziție este o aberație juridică (tragi-comică, ce-i drept) care nu produce niciun efect juridic.

p.s.: Observăm cât de multă grijă are emitentul actului în nota aia minusculă prin care îți zice că ai dreptul să contești actul „în contencios”. Dar nu cumva să invoci că ți-au restrâns libertatea, că doar ai semnat foaia magică!”, a precizat studentul Alin Chifor.

Comments

comentarii

Ion Oprișor a fost consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională fostului președinte Klaus Iohannis. Oprișor este primul consilier prezidențial care a părăsit Cotroceniul după venirea noului președinte interimar, Ilie Bolojan.... Citește mai mult
Vineri seara au început să se formeze cozi interminabile de mașini la Jucu, ca urmare a unui protest al locuitorilor din zonă. Parapeții de pe DN1C i-a scos pe clujeni în stradă.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns