Un șofer l-a înjurat și jignit pe polițistul care l-a oprit pentru viteză excesivă în apropierea unei treceri de pietoni, pe DN1C, în Cluj, astfel că s-a ales cu amenzi atât pentru depășirea vitezei legale, cât și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. De asemenea, a rămas fără permis 90 de zile.
”Azi, data de 2 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au desfășurat activități pentru reducerea riscului rutier, prin depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză.
Activitățile au fost derulate pe DN1C – E576, în localitatea Jucu, în intervalul orar 10.00-13.00.
În acest interval, polițiștii au constatat și aplicat 14 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, în valoare totală de 16.385 de lei, și 1 sancțiune contravențională la Legea 61/1991, în valoare de 1.000 de lei.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au reținut 10 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce.
În cadrul acțiunii, în jurul orei 10.00, polițiștii au surprins cu aparatul radar un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din județul Maramureș, în timp ce rula cu viteza de 109 km/h, în apropierea trecerii pentru pietoni din localitatea Jucu de Mijloc.
În momentul în care polițistul i-a adus la cunoștință viteza cu care a fost surprins de aparatul radar, bărbatul s-ar fi revoltat și i-ar fi adresat injurii și expresii jignitoare.
Față de acesta a fost dispusă măsura sancționării contravenționale în valoare de 2.900 lei și reținerea permisului de conducere pentru 90 de zile, pentru încălcarea regimului legal de viteză.
De asemenea, pentru adresarea de injurii și expresii jignitoare, bărbatul a fost sancționat în conformitate cu prevederile Legii 61/1991R, cu amendă în valoare de 1.000 de lei.”, a transmis IPJ Cluj.